Compania elvețiană Hamilton a inaugurat o fabrică de seringi în Timiș, investiție de 10 milioane euro

Compania elvețiană Hamilton a inaugurat o fabrică de seringi în Timiș, investiție de 10 milioane euro
scris 9 nov 2015

Producătorul elvețian de aparatură medicală Hamilton și-a extins activitatea din România cu o nouă facilitate de producție de seringi cu microlitru, în localitatea Giarmata, județul Timiș, după o investiție de 10 milioane euro.

Hamilton și-a început activitatea în România în 2013 prin producția de componente destinate seringilor cu microlitru - folosite exclusiv în laboratoarele de cercetare pentru precizia măsurării și pipetării în gama microlitrilor.

Urmărește-ne și pe Google News

Compania elvețiană este interesată să extindă gama de produse fabricate în România. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

"Ne gândim să extindem portofoliul produselor destinate laboratoarelor și cercetării, deoarece dorim creșterea pe verticală a produselor fabricate în România", a declarat într-un comunicat Ciprian Ractei, Plant Operation Manager al Hamilton Central Europe.

România este a doua țară din Europa, după Elveția, în care Hamilton desfășoară activități de producție. De altfel, Hamilton este și singura companie din țară specializată în producția de componente destinate seringilor cu microlitru. Produsele fabricate în România sunt destinate exclusiv pieței externe. Singura țară în care nu vor fi livrate produsele este Statele Unite ale Americii.

”Momentan, sediul din Timișoara întrunește 86 de angajați în poziții de operatori, ingineri, tehnicieni și logisticieni, iar în următorii doi ani vrem să creștem numărul acestora la 200, dintre care un procent important este alocat cercetării și dezvoltării”, a mai spus Ractei.

De altfel, compania este în plin proces de recrutare pentru noile posturi create odată cu inaugurarea noului sediu.

În 2014, Hamilton Central Europe SRL a obținut o cifră de afaceri de 43,3 milioane lei (9,7 milioane euro) și un profit net de 8,56 millioane lei (1,9 milioane euro), potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor Publice.

Hamilton are o istorie de peste 60 de ani și produce pe lângă seringi cu microlitru și senzori pentru producția biotehnică a medicamentelor, industria alimentară și epurarea apelor, aparatură medicală utilizată în asistența respiratorie în secțiile de terapie intensivă din toată lumea și elemente de robotică folosite în manipularea automată a lichidelor, destinate aparaturii de laborator.

Compania are un total de 1.400 de angajați în sediile din Elveția (Bonaduz) și SUA (Reno, Boston, Franklin, Massachusetts), precum și în subsidiarele din întreaga lume. Principalele piețe ale companiei sunt Europa, Asia și Orientul Mijlociu.

viewscnt
Afla mai multe despre
hamilton
investitie
fabrica
seringi
timis