O companie din India intenționează să investească 150 mil. euro în domeniul avicol în România

O companie din India intenționează să investească 150 mil. euro în domeniul avicol în România
scris 16 nov 2015

Compania indiană IBS Synergies, jucător internațional în domeniul  agroalimentar, intenționează să investească 150 de milioane de euro în domeniul avicol din România, proiectul incluzând un incubator, o fabrică de procesare a furajelor și un abator. 

"Compania își propune realizarea unui proiect de investiții integrat, ce presupune asigurarea întregului lanț tehnologic, inclusiv construirea unui incubator, a unei unități de procesare a furajelor și a unui abator, până la etapa finală de comercializare", se arată într-un comunicat postat pe site-ul Departamentului pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat.

Urmărește-ne și pe Google News

Anunțul a fost făcut după ce secretarul de stat al Departamentului, Alexandru Năstase, s-a întâlnit luni cu reprezentanții companiei indiene IBS Synergies.

"Coordonatorul proiectului în România și-a exprimat intenția de a implementa o investiție greenfield de 150 milioane de dolari în domeniul avicol, cu impact social semnificativ prin crearea a peste 500 de locuri de muncă", se mai arată în comunicat.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
indieni
investitie
abator
avicol