Fondul de investiții CA Immo, care deține în România cinci clădiri de birouri cu o suprafață închiriabilă de 106.000 de metri pătrați, a început în această toamnă dezvoltarea unui nou proiect pe piața locală. Orhideea Towers este amplasat în zona de centru-vest a Bucureștiului, în apropiere de stația de metrou Grozăvești, și va atrage o investiție totală de 75 de milioane de euro.
Proiectul totalizează o suprafață închiriabilă de aproximativ 37.000 de metri pătrați și este din compus din două turnuri de birouri, amplasate în forma literei H. Construcția a început în luna octombrie 2015 cu lucrările de fundații speciale, pentru care CA Immo a ales compania Octagon Contracting & Engineering și se va încheia în anul 2017.
„Portofoliul actual pe care îl deținem în București a fost ocupat aproape integral în ultimii ani. De aceea, pentru a putea da curs solicitărilor de extindere ale chiriașilor actuali, am decis să ne consolidăm poziția prin dezvoltarea unui nou proiect de birouri, care respectă toate criteriile CA Immo în ceea ce privește locul și arhitectura”, a declarat Marian Roman, managing director CA Immo România. După finalizare, Orhideea Towers va rămâne în portofoliul de investiții al CA Immo.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Cele două turnuri ale cladirii vor avea 13 (P+12), respectiv 17 (P+16) etaje supraterane cu suprafețe generoase, de până la 2.700 metri pătrați pe etaj și câte două etaje subterane. Proiectul include 406 de locuri de parcare, precum și spații de depozitare pentru biciclete, cu dușuri și vestiare pentru bicicliști.
„Zona de centru-vest a Capitalei are tot potențialul necesar pentru a deveni noul pol de birouri al Bucureștiului, proiectul River Place pe care îl deținem de asemenea în această zonă fiind un real succes, atrâgând chiriași precum British American Shared Services Europe, Misys, Ipsos, CGS, Thales, UPC sau PTC Eastern Europe”, a adăugat Roman.
Amplasat la intersecția Bulevardului Splaiul Independenței cu Șoseaua Orhideelor, cu acces direct la stația de metrou Grozăvești, proiectul Orhideea Towers are o zonă unică, ce oferă o vizibilitate excelentă atât de pe Podul Basarab, circulat zilnic de până la 100.000 de mașini, cât și de pe Splaiul Independenței.
În imediata apropiere se află cea mai mare concentrare de studenți din România, respectiv Universitatea Politehnică, unde studiază 25.000 de studenți și campusul studențesc Regie, în care locuiesc peste 15.000 de tineri.
Datorită Podului Basarab se poate ajunge în doar câteva minute în Piața Victoriei, centrul de afaceri al Bucureștiului. De asemenea, la doar 10 minute de mers pe jos se află Grădina Botanică, iar în cel mult 10 minute de mers cu mașina se poate ajunge în Centrul Vechi al orașului.
CA Immo este specializat în deținerea și dezvoltarea de spații de birouri în orașele capitală din Europa Centrală. Compania a fost fondată în anul 1987, iar în prezent este activă pe piețele din Austria, Germania, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia și România. CA Immo este listat la Bursa de Valori din Viena sub indexul ATX și deține un portofoliu în valoare de 3,5 miliarde de euro.
În România, CA Immo este prezent din anul 2003 și deține un portofoliu de cinci clădiri de birouri, Opera Center 1 și 2, River Place, Europe House și Bucharest Business Park, care totalizează o suprafață închiriabilă de aproximativ 106.000 metri pătrați.