Șeful eMag preia, prin firma NOD, bicicletele Pegas și anunță investiții de 8 milioane de euro

Șeful eMag preia, prin firma NOD, bicicletele Pegas și anunță investiții de 8 milioane de euro

Andrei Militaru și Andrei Botescu

scris 9 oct 2015

Omul de afaceri Iulian Stanciu, șef al eMag.ro, a devenit, prin intermediul companiei Network One Distribution (NOD), acționarul majoritar al producătorului local de biciclete Pegas și are în plan investiții de opt milioane de euro pentru extinderea distribuției și a gamei de produse la nivel național și internațional și deschiderea, peste trei ani, a unei linii de asamblare cu o capacitate anuală de 100.000 de biciclete.

În urma tranzacției, a cărei valoare nu a fost dată publicității, NOD va deține o cotă de 51,67% din titlurile firmei Atelierele Pegas București, care a vândut anul trecut de 1,1 milioane de lei.

Urmărește-ne și pe Google News

Ceilalți asociați sunt Andrei Botescu, fondatorul și directorul general al firmei Atelierele Pegas, cu o participație de 31,67%, Ciprian Frunzeanu - 5%, Andrei Marius Alin - 5%, Adrian Teașă - 3,33% și Alexandru Manda - 3,33%.

Iulian Stanciu deține integral NOD și este și acționar la Dante International, operatorul retailerului online eMag.ro.

"Am preluat Atelierele Pegas pentru a susține procesul de diversificare a portofoliului NOD, care a început cu IT&C, apoi a adăugat jucării, electrocasnice. scule. Există un trend pozitiv pe zona produselor outdoor. Populația este interesată din ce în ce mai mult de produse din zona menținerii stării de sănătate și petrecere a timpului liber în natură. Bicicletele sunt parte din această categorie. Cred că trendul pozitiv se va menține și am hotărât să intrăm pe acestă piață", a declarat pentru Profit.ro Iulian Stanciu.    

Linia de producție va fi inaugurată peste trei ani și are un buget de investiții de cinci milioane de euro, în prezent fiind analizate mai multe locații în care va fi amplastă.

De asemenea, Atelierele Pegas vor investi, în următorii trei ani, trei milioane de euro în extinderea distribuției la nivel national și international, precum și a gamei de produse și accesorii pentru biciclete, fiind urmărită atingerea unui volum de vânzări de 25.000 de biciclete pe an.

“De când am început afacerea, am vrut să fac din Pegas bicicleta preferată a românilor. Mi-am dat seama că este nevoie de un efort investițional mare și de un partener cu experientă. Împreună cu NOD vom extinde atât gama de biciclete pentru toate palierele de vârstă și categoriile de produse, cât și prezența brandului la nivel național și internațional, așa cum ne-am dorit. Țelul meu pe următorii cinci ani este să dezvoltăm o facilitate de producție integrată în țara noastră cu ajutorul căreia sa putem produce cel puțin 100 de mii de biciclete pe an”, a declarat directorul general al Atelierele Pegas, Andrei Botescu, într-un comunicat remis Profit.ro.

Andrei Militaru, director de dezvoltare NOD, a declarat că, prin această investiție se dorește "dezvoltarea de branduri românești."

În anii de glorie, Pegas producea lunar 30.000 de biciclete

Pegasul a apărut la începutul anilor ‘70, la fabrica de armament din Zărnești – “6 Martie”, redenumită Tohan Zărnești.

În anii de glorie, uzina producea și 30.000 de biciclete pe lună.

“Am aflat din presă că brandul Pegas este unul expirat și am reînnoit perioada de valabilitate prin reînscrierea acestuia la OSIM. Prima bicicletă Pegas asamblată de Atelierele Pegas a fost vândută la 1 iunie 2012. Până în prezent, am vândut peste 5.000 de unități”, a declarat pentru Profit.ro directorul general al firmei, Andrei Botescu.

El a estimat piața locală a bicicletelor la 50 milioane de euro, fără accesorii.

“Cifrele arată că în 2013 s-au vândut în Romania circa 400.000 de biciclete și, la o creștere anuală de 10-15%, cred că în acest an se va depăși 500.000 de bucăți”, a spus Botescu.

NOD este liderul pieței de distribuție electro-IT din România.

Compania desfășoară operațiuni pe piețele din Europa de Est, are o retea de peste 3.000 de clienți, fiind un furnizor important al rețelelor de retail locale.

Afacerile NOD au crescut cu 7,6%, la 930,4 milioane de lei, în timp ce profitul net a scăzut cu 15,5%, la 10,35 milioane de lei.

Firma Atelierele Pegas a fost înființată în 2011 și a consemnat în 2014 o cifră de afaceri de 1,12 milioane de lei și un profit net de 4.094 lei, ambii indicatori fiind în creștere față de anul precedent.

viewscnt
Afla mai multe despre
pegas
biciclete
investiție