Hyundai Motor Company și Waymo, companie a Alphabet (Google) au semnat un acord de parteneriat strategic pe mai mulți ani, pentru dezvoltarea de vehicule autonome. Programul negocit prevede instalarea tehnologiilor de conducere fără șofer pe mașinile Ioniq 5, urmând ca acest model să fie integrat în flota de vehicule a Waymo.
Hyundai este în prezent una dintre cele mai puternice companii auto din lume, fiind totodată și una dintre cele mai „tinere” companii din top 10 al industriei. Dacă cele mai vechi branduri auto, precum Ford sau Mercedes, au depășit 100 de ani de existență, iar cele mai vândute mărci ale momentului, VW sau Toyota, au cel puțin 80 de ani, Hyundai abia a împlinit 57 de ani însă a depășit deja pragul de 100 de milioane de mașini produse.
În urmă cu aproximativ doi ani, Hyundai și Kia s-au confruntat cu un val de amenințări, procese și cereri de despăgubiri, după ce rata furturilor mai multor modele ale celor două mărci a crescut brusc, în SUA. Cauza era un video, devenit viral, care arăta cât de ușor se fură o mașină a celor două mărci.
Compania americană General Motors a semnat un memorandul de înțelegere cu sud-coreenii de la Hyundai, pentru a demara o colaborare în dezvoltarea de autovehicule, în producția acestora și în tehnologii de energie curată.
Aflat în vizită la Seul, Adrian Tănase, CEO Bursei de Valori București, a avut atenția reținută de o cifră: 15 miliarde euro pe zi rulajul bursei sud-coreene.
Constructorul auto sud-coreean Hyundai Motor și-a anunțat obiectivul de a vinde 5,55 milioane de vehicule în 2030, o creștere cu 30% comparativ cu 2023, pe măsură ce intenționează să își dubleze gama de modele hibride pentru a contracara încetinirea vânzărilor de automobile electrice, transmite Reuters.
Autoritățile de reglementare a siguranței auto din SUA inițiază o evaluare preliminară a aproximativ 332.288 de SUV-uri Hyundai din Statele Unite ale Americii, pentru o posibilă defecțiune la centura de siguranță, transmite Reuters.
Hyundai a prezentat deja noul său model electric cu care vrea să atace piața din Europa, acolo unde nu doar Dacia Spring și-a creat deja propria nișă, dar alte două mărci, Citroen și Fiat, au lansat propriile modele, în timp ce Renault și VW au pornit doar proiectele unor automobile similare.
Unul dintre dealerii Hyundai din SUA a depus o plângere față de compania sud-coreeană acuzând practici ilegale, prin care a cerut rețelei de dealeri să raporteze vânzări false de vehicule electrice.
Producătorul coreean Hyundai a publicat primele imagini cu viitorul model electric de clasă A, care va fi lansat în Europa și a anunțat numele acestuia. Fotografiile de tip teaser dezvăluie parțial detalii ale unui automobil care are la bază un model vândut în prezent în Coreea de Sud.
Producătorul coreean Hyundai a publicat primele imagini cu viitorul model electric de clasă A, care va fi lansat în Europa și a anunțat numele acestuia. Fotografiile de tip teaser dezvăluie parțial detalii ale unui automobil care are la bază un model vândut în prezent în Coreea de Sud.
Departamentul Muncii al SUA a dat în judecată gigantul auto sud-coreean Hyundai Motor, o fabrică de piese auto și un recrutor de forță de muncă, pentru utilizarea ilegală a muncii copiilor în Alabama, transmite Reuters.
Grupul Hyundai, care cuprinde și mărcile Kia și Genesis, Hyundai va investi aproape $1 miliard în Motional, pentru a dobândi participația majoritară și a oferi startup-ului capitalul necesar pentru a continua să funcționeze. $475 de milioane au fost investite direct, iar cu alte $448 de milioane a fost cumpărată cota de 11% deținută de Aptiv.
Hyundai anunță că va investi 51 de miliarde de dolari, în următorii trei ani, pentru a-și majora producția și dezvoltarea de vehicule electrice din Coreea de Sud. Decizia, într-o perioadă în care alți constructori auto reduc eforturile în această direcție.
Înmatriculările de automobile electrice din SUA au înregistrat o creștere mult mai mică decât în urmă cu un an, potrivit datelor analizate de Profit.ro, care arată că cererea de mașini cu propulsie complet electrică a încetinit.
Compania sud-coreeană Hyundai Engineering & Construction a obținut vineri sprijinul parlamentului bulgar pentru a continua discuțiile privind construirea a două reactoare nucleare, devansând astfel oferta similară a firmei americane Bechtel, relatează Reuters.
Noi informații privind lansarea pe piața din Europa a unui model electric Hyundai, care să aibă un preț de aproximativ 20.000 de euro, au apărut din nou în presa din Coreea de Sud.
Două dintre mărcile importante din piața auto europeană au început anul cu campanii de rechemări. Hyundai trebuie să remedieze posibile defecțiuni ale alimentării cu ulei, în timp ce Mercedes Benz are probleme cu trapa de sticlă, care poate zbura, la propriu.
Hyundai Motor a semnat un acord privind vânzarea celor două fabrici din Rusia, grupul sud-coreean devenind astfel cel mai recent producător auto global care se retrage de pe piața rusă, după invadarea Ucrainei de către Moscova, transmite Reuters.
Anumite modele Hyundai și Kia au înregistrat o creștere de 10 ori a numărului de furturi doar în ultimii trei ani, o creștere extrem de dramatică în urma unei serii de postări pe rețelele de socializare care arătau oamenilor cum să fure aceste vehicule.
Cea mai recentă serie de teste de siguranță realizate de organizația EuroNCAP a cuprins o listă lungă de automobile, între care se remarcă din nou mașinile produse în China. Trei mașini au primit doar patru stele, dintre acestea Hyundai Kona fiind cea mai criticată de reprezentanții EuroNCAP.
Autoritatea de transport americană NHTSA, cea care a condus la izbucnirea scandalului Dieselgate în care a fost implicat VW Group, a inițiat o investigație privind modul în care au fost derulate 16 campanii de rechemare ale mărcilor Hyundai și Kia, în ultimii ani, în care au fost implicate 6,3 milioane de vehicule.
Hyundai va fi prima marcă de automobile din lume care va fi prezentă pe cel mai cunoscut site de comerț online, Amazon, conform anunțului oficial. Cele două companii au precizat că vânzările vor începe în 2024, iar mașinile vor putea fi livrate acasă.
Segmentul micro-SUV-urilor electrice devine tot mai tentant pentru constructori, din cauza cererii foarte mari din acest segment, pe care Dacia Spring a defilat singur în ultimii doi ani. Hyundai testează în prezent versiunea electrică a modelului Casper, pentru a o vinde în Europa.
Constructorii auto sud-coreeni Kia, Hyundai și brandul auto de lux Genesis au anunțat joi că vehiculele lor electrice din Statele Unite vor avea porturi de încărcare de tip Tesla, începând cu ultimul trimestru al anului 2024. Acest lucru va permite proprietarilor acestor vehicule să folosească fără probleme încărcătoarele Tesla.