Hyundai a prezentat deja noul său model electric cu care vrea să atace piața din Europa, acolo unde nu doar Dacia Spring și-a creat deja propria nișă, dar alte două mărci, Citroen și Fiat, au lansat propriile modele, în timp ce Renault și VW au pornit doar proiectele unor automobile similare.
Hyundai Inster are la bază modelul Casper, un automobil low-cost pe care sud-coreenii l-au vândut cu succes pe piețele asiatice, care cu motorizări termice. O redesenare a acestui model, însoțită de modificarea specifică mașinilor electrice au condus la noul Inster, mașina pe care Hyundai a prezentat-o luna trecută în premieră și care ar trebui să fie lansat până la sfârșitul acestui an pe piața din Europa.
Ce aduce însă nou Hyundai Inster, pentru a putea concura atât cu numele „grele”, Citroen și Fiat, dar și cu prețul lui Spring? Analiză Profit.ro
Mașina sud-coreeană vine cu dimensiuni clare de clasă A, având o lungime de 3,82 metri, respectiv o lățime de 1,61 metri și o înălțime de 1,57 metri. Ampatamentul platformei are 2,58 metri, în timp ce volumul portbagajului oferă între 238 și 351 litri (se mărește prin culisarea banchetei), dar poate ajunge și la 1.059 litri, prin rabatare.
CITEȘTE ȘI FOTO Super reducere de vară pentru Tesla Model Y, la preț de VW GolfComparativ cu Dacia Spring, Inster are 9 centimetri în plus, o valoare care nu schimbă prea mult raportul de forțe dintre cele două, mai ales că portbagajul lui Spring este mai mare cu 70 de litri. Situația se schimbă într-o oarecare măsură dacă bancheta din spate culisează, caz în care modelul coreean ajunge la 351 litri, dar rămâne fără loc pentru pasageri, care oricum sunt cam înghesuiți.
Dacă facem o comparație la sistemul de propulsie, acolo situația se schimbă foarte mult în favoarea lui Inster. În primul rând vorbim despre o baterie de 42 kWh, anunțată de coreeni, mult mai mare decât cea care echipează Dacia Spring, de 26,8 kWh. În plus, există și opțiunea unei baterii long-range, de 49 kWh.
CITEȘTE ȘI VIDEO Contract semnat pentru finalizarea unui nou drum de legătură. Autoritățile nu au emoțiiAutonomia estimată de producător este de 355 km, în regim WLTP, cu circa 130 km în plus față de cea declarată de Dacia. O altă diferență este la nivelul motorului propriu-zis, care la Hyundai are 97 CP, o valoare imensă pentru o mașină de asemenea dimensiuni. Pentru long range există și opțiunea de 115 CP, o putere pe care o găsim de obicei la mașini din clasa superioară.
Dinamic, aceste cifre se traduc printr-o accelerație de 11,7 secunde, respectiv, 10,6 secunde, o diferență uriașă față de cele 13,7 și, mai ales, 19,1 secunde pentru versiune de 45 CP.
Și la tehnologia de încărcare situația este clar în favoarea Hyundai, în competiția cu Dacia: charger de 120 kW, pentru stații DC, cu 30 de minute încărcare de la 10 la 80%. Nu în ultimul rând, Inster oferă tehnologia V2L, de furnizare de energie către diferite aparate, similară cu cea introdusă de Spring odată cu faceliftul.
În privința tehnologiilor de asistență, Hyundai Inster este net superior lui Spring: de la Lane Keeping Assist, Lane Following Assist, Blind-Spot Collision Avoidance, Rear Cross-Traffic Collision Avoidance, Saafety Wxist Warning, Smart Cruise Control, Highway Driving Assist, Leading Vehicule Departure Alert, asta pe lângă pachetul ADAS, obligatoriu.
CITEȘTE ȘI FOTO Campanie sub investigație pentru Skoda Octavia și Superb, din cauza celebrelor motoare diesel EA288La interior, este dificil să ne pronunțăm, până în momentul în care vom putea vedea pe viu calitatea finisajelor și a echipamentelor, dar trebuie menționate ecranele de 10,25 inchi pentru instrumentar și multimedia, panoul de comandă pentru AC, care arată decent, sistemul de lumină ambientală din zona bordului și comenzile pe volan. Interiorul bej de pe modelul de prezentare arată destul de elegant, fără ca acest detaliu să fie neapărat o calitate intrinsecă.
Să mai amintim anvelopele și jantele de 17 inchi, care oferă un confort și o dinamică mult mai bune decât cele de 14 inchi de pe Spring, indiferent de alți parametri.
Singura necunoscută reală în acest moment pentru Hyundai Inster este prețul, care a fost vehiculat pe surse, dar fără nicio confirmare oficială, în jurul sumei de 22.000 de euro. Este mult peste ceea ce oferă Dacia Spring, dar în același timp este mult și ceea ce primesc clienții față de Dacia Spring.
Citroen e-C3 și Fiat Grande Panda
Ceilalți rivali, mult mai puternici, pentru Hyundai Inster sunt cele două modele Stellantis, dintre care unul a fost lansat deja pe piață, Citroen e-C3, iar celălalt a fost prezentat și urmează să aibă lansarea oficială în acest an, Fiat Grande Panda.
Citroen e-C3, dezvoltat împreună cu versiunea cu combustie C3, este unul dintre modelele Stellantis create pe platforma Smart Car Platform, o platformă entry-level pentru mașinile din segmentele inferioare.
Dimensiunile noului model, care a început în această vară să fie livrat primilor clienți care l-au comandat în ultimele luni, sunt cele mai mari dintre toate propunerile electrice de clasă A pe care la analizăm în acest articol. Cu 4,01 metri, e-C3 vrea să rămână în segmentul B din care au făcut parte predecesorii săi, chiar dacă o face la limita inferioară a acestui segment, acolo unde A și B se întâlnesc. Lățimea acestui model este de asemenea mai mai mare decât modelele Hyundai și Dacia, cu 1,81 metri, în timp ce înălțimea are 1,57 metri.
CITEȘTE ȘI FOTO Campanie sub investigație pentru Skoda Octavia și Superb, din cauza celebrelor motoare diesel EA288Grupul moto-propulsor are la bază o baterie de 44 kWh, cu chimie LFP, care îi asigură o autonomie de 320 km, fiind în acest fel ușor sub performanțele lui Inster, dar peste cele ale Spring. Puterea motorului cu care a fost lansat este de 113 CP, la un nivel comparabil cu modelul Hyundai. Puterea chargerului de bord pentru stații rapide DC este de 100 kW. Consumul este cel mai mare dintre cele trei mașini analizate, 16,4 kWh, amănunt care se reflectă în autonomia mașinii.
Prețul în acest moment pentru Citroen e-C3 este de 23.300 euro, cu o versiune anunțată pentru anul viitor de „sub 20.000 de euro”, despre care vom discuta însă la momentul lansării.
Celălalt model prezentat de Stellantis, Fiat Grande Panda, are aproximativ aceleași carcteristici, fiind doar cu 2 cm mai scurt, astfel că este de așteptat ca și prețurile să fie comparabile, poate ușor mai mari, pentru aspectul, reputația și unele echipamente pe care Fiat le aduce pe acest model.
Renault 5 și Twingo
Tot în această competiție am putea pune alături de aceste modele și Renault 5 E-Tech, deși există un mare dezechilibru, în special din punct de vedere al prețurilor, dar și din cel al performanțelor dinamice. Acest lucru vine în primul rând ca urmare a faptului că Renault 5 a fost gândită ca o mașină high-tech, nu ca una entry-level, o strategie care poate nu a fost cea mai potrivită în acest moment, dar care poziționează fără discuție mașina pe o treaptă superioară, cel puțin la nivel de marketing.
CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Continuă defrișările pe Valea Oltului. Autoritățile anunță ce se întâmplă cu lemnulCert este că din punct de vedere al dimensiunilor, R5 are 3,92 metri lungime fiind astfel cu puțin mai mică decât modelele Citroen și Fiat, dar cu 10 cm peste Hyundai Inster și cu 19 cm în plus față de Spring. Lățimea de 1,77 metri este specifică modelelor de clasă B, însă înălțimea de 1,50 metri este mai redusă decât a celorlalte modele, ceea ce îi micșorează și mai mult spațiul disponibil.
Renault 5 a fost prezentat cu două variante de baterie, de 40 kWh și 52 kWh, cu autonomii de 300 km și, respectiv, 410 km, cu nu mai puțin de trei versiuni de motoare, dar pentru moment este disponibilă pentru comenzi doar varianta de 52 kWh, cu motorul de 150 CP. Aceasta costă 30.750 euro, mult peste rivalele din segment, în condițiile în care echipamentele sunt disponibile standard doar parțial, restul fiind opționale.
CITEȘTE ȘI FOTO VW lansează un nou SUV din familia ID, echipat cu avatar 3D și design preluat de la CupraAm lăsat la urmă în mod special modelul Renault Twingo, o mașină electrică mai puțin populară, dar care întrunește în acest moment multe dintre condițiile pe care le cer clienții de mașini urbane complet electrice. Din păcate, Twingo ajuns la capăt de drum și se pregătește să iasă din producție. Deși are o baterie mult mai mică decât rivalele sale, de 22 kWh, și dimensiunile care o apropie de segmentul cvadriciclurilor, Twingo a salvat în ultimul an vânzările de mașini electrice ale Renault, împreună cu Spring, având un preț competitiv, care a coborât sub 20.000 de euro, cu ajutorul subvențiilor.
CITEȘTE ȘI FOTO & VIDEO Audi a prezentat oficial noul A5, care ia locul fostului A4. Modelul continuă tradiția motoarelor 2.0 TDI și TFSIDupă o primă decizie care închidea orice speranță pentru o nouă generație Twingo, șeful Renault, Luca de Meo, s-a răzgândit și a anunțat că a început dezvoltarea unui nou Twingo care va avea un preț sub 20.000 de euro și care ar trebui să fie prezentat în 2026, cu start al vânzărilor în 2027. Până atunci, multe lucruri se vor schimba și vom asista inclusiv la lansarea lui VW ID.1, modelul rival pe care compania germană urmează să-l lanseze.
Până atunci, oferta de automobile electrice accesibile rămâne limitată, iar apariția celor trei concurenți ai modelului Dacia Spring nu va rămâne cu siguranță fără urmări, chiar dacă mașina produsă în China și vândută de Dacia are în continuare cel mai bun preț de pe piață.