În structurile guvernamentale există, precum și în comisiile parlamentare de specialiate există oameni cu carențe de educație financiară, care nu au întocmit niciodată un buget, a afirmat deputatul liberal Gheorghe Pecingină, la Maratonul de Educație Financiară - Ediția a V-a organizat de Profit.ro.
Contractele de finanțare pentru construcția a trei proiecte majore în domeniul sportului, respectiv stadioanele Gheorghe Hagi", la Constanța și ”Nicolae Dobrin”, la Pitești, și patinoarul artificial din Sf. Gheorghe, au fost semnate luni la Guvern, în prezența fostului mare fotbalist Gică Hagi și a premierului Marcel Ciolacu.
Marin Cilianu, director operațional al diviziei de aluminiu primar, preia frâiele grupului Alro de la Gheorghe Dobra care își leagă numele de activitatea companiei, încă dinainte de privatizare.
Ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, a afirmat că procedura de achiziție de la Stadionul ”Gheorghe Hagi” din Constanța a fost finalizată, există sumele ecesare finanțării acestui obiectiv și urmează să fie semnat contractul.
Gheorghe Hagi, managerul și acționarul echipei Farul Constanța, a cedat un nou pachet din acțiunile clubului.
Plățile online au înregistrat evoluții peste așteptări în primul semestru al anului, spune, la emisiunea PROFIT LIVE de la PROFIT NEWS TV. De asemenea și sectorul de ecommerce a avut o evoluție ce a depășit estimările de la începutul anului.
Compania de foraje pentru industria de extracție de țiței și gaze Dafora Mediaș, controlată de omul de afaceri Gheorghe Călburean și aflată de 8 ani în insolvență, cu procedură de faliment din toamna anului trecut, se retrage de la bursă, din 19 iunie.
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a obținut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte șase formațiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pentru a trece pragul electoral.
Gheorghe Tinca, fost ministru al Apărării Naționale, a murit la vârsta de 82 de ani.
„Astăzi se scrie istorie pentru județul Suceava. Consiliul Județean Suceava salută prima Hotărâre de Guvern dată de Guvernul României pentru un tronson de autostradă din județul Suceava”, a declarat, joi, vicepreședintele CJ Suceava, Vasile Tofan.
Dezvoltatorul imobiliar WDP, al cărui principal acționar este una dintre cele mai bogate familii din Belgia, a anunțat achiziționează Expo Market Doraly de la ARA Europe & Gheorghe Iaciu, cel care a fondat proiectul în 1993.
Publicația maghiară nepszava.hu relatează pe larg cum Academia de fotbal fondată de Viktor Orbán în localitatea Felcsút nu reușește să demonstreze nimic, în timp ce Academia de fotbal fondată de Gheorghe Hagi, deși se susține din bani privați, s-a impus în piață și continuă să înregistreze performanțe.
WDP reconfirmă că a achiziționat în România un cluster de logistică urban de mare randament – parte a zonei cheie angro din România, cu o suprafață de 100.000 m² pe un teren de 300.000 m². Clusterul are acces direct la șoseaua de centură a Bucureștiului existentă, cât și la cea nouă, ceea ce îl face ideal pentru aprovizionarea eficientă a comercianților din zonă.
Vânzarea va intra în topul celor mai mari tranzacții din 2024, an care se așteaptă să aducă un volum investițional la fel de slab ca 2023.
Comercianții din DORALY, unul dintre cele mai mari parcuri comerciale din România, cu spații dedicate comerțului angro, Cash & Carry și retail, au înregistrat vânzări de 600 de milioane euro în 2022, în creștere cu 9% față de anul 2021.
Autoritățile locale din Sfântu Gheorghe intenționează să restricționeze accesul autovehiculelor de peste 3,5 tone în oraș pentru a proteja infrastructura rutieră.
Grupul Indotek, controlat de omul de afaceri Dániel Jellinek, aflat în topul celor mai bogați unguri, a preluat 47% din afacerile din Ungaria ale retailerului francez Auchan, cu ținta de a-l poziționa ca al treilea lanț de supermarketuri ca mărime din Ungaria în următorii 5-6 ani.
Dezvoltatorul imobiliar WDP, al cărui principal acționar este una dintre cele mai bogate familii din Belgia, anunță, fără detalii, că a achiziționat un ansamblu logistic în estul Bucureștiului.
Sentința de luna trecută prin care fusese dispusă intrarea în faliment a companiei de foraje pentru industria de extracție de țiței și gaze Dafora Mediaș, controlată de omul de afaceri Gheorghe Călburean și aflată de 8 ani în insolvență, a fost suspendată.
PayU România a înregistrat anul acesta în ziua de Black Friday peste un milion de tranzacții, în creștere cu 34% față de ziua de Black Friday din 2022, cu o valoare de aproximativ 535 de milioane de lei, în creștere cu 25%.
Ar putea fi necesar avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).
Consiliul de Administrație al Alro Slatina a aprobat 3 proiecte cu investiții totale de 15 milioane euro, inclusiv pentru o centrală de fotovoltaică și 2 stații de încărcare.
Compania de foraje pentru industria de extracție de țiței și gaze Dafora Mediaș, controlată de omul de afaceri Gheorghe Călburean și aflată de 8 ani în insolvență, a intrat în faliment, ca urmare a deciziei în primă instanță a judecătorului sindic, la solicitarea unui creditor, relevă date analizate de Profit.ro.
Compania înregistrată în Elveția care în urmă cu 2 ani a preluat societatea Vivendi International, acționarul majoritar al asigurătorului român City Insurance, fost lider al pieței locale intrat în faliment primăvara trecută, s-a asociat acum la un business solar cu fiul fostului primar de Piatra Neamț, Gheorge Ștefan ″Pinalti″.
Problemele la rețeaua de distribuție a energiei electrice din Sfântu Gheorghe s-au încheiat în noaptea de marți spre miercuri, directorul Electrica, Jozsa Csaba, anunțând în jurul orei 3 că toți consumatorii au fost realimentați, relatează We Radio Sfântu Gheroghe. Astfel, cea mai mare pană de curent din ultimii mulți ani din județul Covasna s-a încheiat după 38 de ore, timp în care a fost afectată aproape jumătate din populația orașului.