Ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, a afirmat că procedura de achiziție de la Stadionul ”Gheorghe Hagi” din Constanța a fost finalizată, există sumele ecesare finanțării acestui obiectiv și urmează să fie semnat contractul.
Adrian Veștea a fost întrebat, miercuri, la finalul ședinței de Guvern, când ar putea începe lucrările la Stadionul ”Gheorghe Hagi” din Constanța.
”Procedura de achiziție este finalizată. Avem sumele necesare, urmează să semnăm contractul și ulterior vor urma aceleași proceduri valabile oricărei investiții: organizare de șantier, grafic de execuție pe care îl vom prezenta în momentul semnării contractului. (...) Avem sumele alocate, urmează ca în perioada următoare să primim limite pentru creditele de angajament și în felul acesta să putem semna toate cele trei contracte despre care vorbeam”, a declarat Adrian Veștea.
El a adăugat că acest lucru s-ar putea întâmpla cel mai târziu până la finalul lunii viitoare.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Noul stadion de la Constanța va avea o capacitate de 18.500 de locuri. De asemenea, clădirea stadionului va integra și o serie de funcțiuni complementare: săli de antrenament - atletism indoor, squash/tenis de masă și fitness, centru de conferințe, spațiu expozițional, spații administrative, spații comerciale și zone de loisir.
Proiectul este realizat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții, și UAT Constanța și are valoarea de 379.000.000 lei fără TVA, fiind cofinanțat de la bugetul local cu 48.000.000 lei fără TVA pentru lucrări de construcții și 5.000.000 lei fără TVA pentru asigurarea de utilități.
Vechea arenă a fost demolată, iar la ceremonia de începere a demolării, care a avut loc în iulie 2023, a participat și ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea.