WDP reconfirmă că a achiziționat în România "un cluster de logistică urban de mare randament"

WDP reconfirmă că a achiziționat în România "un cluster de logistică urban de mare randament"

Gheorghe Iaciu alături de complexul Expo Market Doraly

scris 29 ian 2024

WDP reconfirmă că a achiziționat în România un cluster de logistică urban de mare randament – parte a zonei cheie angro din România, cu o suprafață de 100.000 m² pe un teren de 300.000 m². Clusterul are acces direct la șoseaua de centură a Bucureștiului existentă, cât și la cea nouă, ceea ce îl face ideal pentru aprovizionarea eficientă a comercianților din zonă.

Profit.ro a anunțat anterior ccă dezvoltatorul imobiliar WDP, al cărui principal acționar este una dintre cele mai bogate familii din Belgia, se apropie de finalizarea tranzacției de achiziție a complexului comercial Expo Market Doraly, din Afumați, de la antreprenorul Gheorghe Iaciu și foști bancheri HSBC, la un preț de 90 de milioane de euro susținut printr-o majorare de capital. Vânzarea, anunțată în premieră de Profit.ro, va intra în topul celor mai mari tranzacții din 2024, an care se așteaptă să aducă un volum investițional la fel de slab ca 2023.

Urmărește-ne și pe Google News

WDP a lansat la finalul anului trecut o majorare de capital cu o valoare preconizată de circa 300 de milioane de euro. Banii urmează să fie folosiți pentru a finanța un pachet de investiții noi în valoare de aproximativ 250 de milioane de euro la un randament (yield) mediu de 9%. Pachetul cuprinde și cumpărarea, cu un yield ridicat, a complexului comercial logistic Expo Market Doraly.

ULTIMA ORĂ Schimbare - Activitățile comerciale vor fi permise în clădirile cu risc seismic I, dar va fi interzisă închirierea locuințelor. Prevederi introduse pentru biserici CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Schimbare - Activitățile comerciale vor fi permise în clădirile cu risc seismic I, dar va fi interzisă închirierea locuințelor. Prevederi introduse pentru biserici

Investiția totală în achiziția Expo Market Doraly este de 90 de milioane de euro și se preconizează un venit anual net din închirierea proprietății de 11,3 milioane de euro. Suprafața închiriabilă a complexului comercial este de circa 100.000 de metri pătrați, construit pe un teren de 30 de hectare.

Sursele Profit.ro spun că tranzacția urmează să fie finalizată în primul trimestru al acestui an.

Topul tranzacțiilor cu terenuri agricole. Achiziții realizate doar de agricultori români. HARTA prețurilor CITEȘTE ȘI Topul tranzacțiilor cu terenuri agricole. Achiziții realizate doar de agricultori români. HARTA prețurilor

Aceasta este prima achiziție făcută de WDP pe sectorul de retail, portofoliul său fiind concentrat aproape exclusiv pe proprietăți industrial-logistice. Totuși, WDP caracterizează proprietatea drept „urban logistic cluster“, adică un complex de depozite cu acces rapid la oraș.

Expo Market Doraly, primul en-gros din România – înființat de Dorina și Gheorghe Iaciu în 1993, a fost scos la vânzare în 2019, ca parte a strategiei cuprinsă în contractul de vânzare semnat în 2008 cu bancherii HSBC, care dețin jumătate din complexul comercial. Grupul ungar Indotek a fost și el în negocieri exclusive pentru achiziția proprietății, însă nu a ajuns la un acord și s-a retras din afacere.

Expo Market Doraly este deținut în mod egal de familia Iaciu și InfraRed Capital Partners, un fond de investiții controlat, de circa trei ani, de canadienii de la Sun Life, unul dintre cele mai mari grupuri financiare ale lumii. Vânzarea complexului comercial echivalează cu ieșirea fondului de investiții de pe piața imobiliară românească.

DOCUMENT Gigant cu investiții de 2 miliarde euro pune \ CITEȘTE ȘI DOCUMENT Gigant cu investiții de 2 miliarde euro pune "pe hold" proiecte în România

Complexul a traversat o perioadă lungă de extinderi. Familia Iaciu a început afacerea pe un teren de 4.000 de metri pătrați. Astăzi, Expo Market Doraly ocupă 30 de hectare pe ambele părți ale șoselei București – Urziceni. Cei peste 430 de chiriași ai complexului rulează anual afaceri de peste 500 milioane de euro.

Cine sunt vânzătorii

Un fond al HSBC a plătit în 2008 circa 86 de milioane de euro pe jumătate din afacerea Expo Market Doraly, iar în 2011, managerii fondului au cumpărat compania numită astăzi InfraRed Capital Partners, ce administrează active de 14 miliarde de dolari, printre care sala sporturilor din Singapore, evaluată la circa un miliard de dolari.

Proiectul imobiliar din România este singura investiție locală a fondului.

În 2020, grupul canadian Sun Life Financial a cumpărat 80% din InfraRed Capital Partners pentru 390 de milioane de dolari.

Hagag a semnat o înțelegere cu antrenorul Cosmin Olăroiu. Profit de până la 19 milioane euro CITEȘTE ȘI Hagag a semnat o înțelegere cu antrenorul Cosmin Olăroiu. Profit de până la 19 milioane euro

Sun Life este o corporație uriașă care oferă soluții de gestionare a activelor financiare, a averilor, asigurări, pensii și servicii de sănătate. Sun Life gestionează active în valoare de peste 1.000 de miliarde de dolari la nivel global.

Gheorghe Iaciu controlează și centru comercial Doraly Mall Constanța și clădirea Moldova Center din Iași, un fost mall transformat în imobil de birouri.

O altă afacere importantă controlată de Iaciu este Impact Developer & Contractor (IMP), din care deține 57,7%.

Cine este cumpărătorul

Familia de investitori Jos de Pauw, cu exponentul său Tony De Pauw, care conduce afacerile WDP, deține 20,6% din companie, care este listată la bursa Euronext din Bruxelles. Familia este creditată de publicația belgiană De Rijkste Belgen cu o valoare a activelor de 1,1 miliarde de euro, ceea ce o plasează pe locul 37 în topul celor mai bogați belgieni.

De asemenea, o cotă minoritară de 4,31% din acțiunile WDP este deținută de companii legate de grupul american BlackRock, unul dintre cei mai puternici manageri de active din lume.

EXCLUSIV Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila a cumpărat complexul de birouri Avrig Business Center CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila a cumpărat complexul de birouri Avrig Business Center

WDP a finalizat investiții de 47 de milioane de euro în România în prima jumătate a anului trecut, reprezentând depozite pentru Pirelli în Slatina, cu o suprafață de 25.000 de metri pătrați, și pentru epantofi și Kitchen Shop/Lecom în Ștefăneștii de Jos, în suprafață cumulată de peste 47.000 de metri pătrați.

În aceeași perioadă a cumpărat cu 10 milioane de euro depozitul de 20.000 de metri pătrați al producătorului de profiluri de cauciuc SFC Solutions Automotive Romania, amplasat în apropierea fabricii Dacia Renault din Mioveni, pentru care și livrează marfă. Vânzătorul va ocupa, în continuare, spațiul ca chiriaș, pe o perioadă de 15 ani.

WDP este angrenat în dezvoltarea de depozite cu o suprafață totală de circa 116.000 de metri pătrați în România, ce trebuie livrate până în 2025 către clienți precum Ursus Breweries, Siemens, Pirelli, Taparo, Ericsson și Ekut și care presupun investiții cumulate de 92 de milioane de euro. Noile depozite vor fi amplasate în Almaj, Buzău, Sibiu, Slatina, Timișoara și Târgu Lăpuș. Dezvoltatorul mai dispune de circa 680 de hectare de teren în România pentru dezvoltări viitoare.

Cele 69 de proprietăți funcționale deținute de WDP în România au generat venituri din închiriere în valoare de circa 35 de milioane de euro în prima jumătate din 2023, cu 18,6% peste încasările din perioada similară a anului anterior. Acestea au o suprafață cumulată de 1,55 milioane de metri pătrați, ce plasează dezvoltatorul pe locul doi în topul celor mai mari proprietari de spații industrial-logistice din România, după liderul CTP.

Valoarea portofoliului local al WDP a fost calculată la 1,12 miliarde de euro și reprezintă 17% din întregul portofoliu al grupului belgian, concentrat în Olanda și Belgia.

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
expo market doraly
wdp
gheorghe iaciu