Programul de achiziții și digitalizare al instituțiilor subordonate Ministerului de Finanțe este „cel mai ambițios program care există în momentul de față”, spune, la Maratonul Fiscalității organizat de PROFIT NEWS TV, Marius Peștină, Director Centrul Național pentru Informații Financiare (CNIF), centrul IT al Ministerului Finanțelor, inclusiv al instituțiilor subordonate MF, cum este ANAF. De la 1 ianuarie 2025, Marius Peștină susține că e-Factură, e-Transport, SPV, e-TVA și SAF-T vor fi în perfectă stare de funcționare.
Autoritatea Vamală Română (AVR) pregătește o serie de modificări în perioada următoare, printre care unele de structură, cum este înființarea unui nou post de vicepreședinte pentru digitalizare, similar cu ANAF, angajări pentru Unitatea Nucleară și Centrul National de Imagistică, cele care vor opera noile scanere, precum și preluarea departamentului responsabil de infrastructura IT a Vămii, aflat în prezent în cadrul Centrului Național pentru Informații Financiare (CNIF), potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Directorul Centrului Național pentru Informații Financiare (CNIF), Dan Peștină, a intrat în discuții cu utilizatori ai e-Factură pe unul dintre grupurile specializate de Facebook, e-Factură România. Postarea inițială a unui utilizator e-Factură, foarte critică la adresa la adresa e-Factură, a atras peste 400 de comentarii critice despre sistemul operat de CNIF, multe dintre ele generate de către comentariile lui Peștină, care încerca să explice că e-Factură funcționează cu întreruperi de foarte scurtă durată.
Centrul Național pentru Informații Financiare (CNIF) lucrează în prezent la o nouă aplicație pentru sistemul eFactură pus la dispoziție gratuit de către Ministerul Finanțelor utilizatorilor. Scopul acestei noi aplicații este de a degreva Spațiul Privat Virtual (SPV), prin care se desfășoară în prezent comunicarea contribuabil-ANAF, în timp ce pentru utilizatorii eFactură nu ar urma să existe vreun impact, a declarat Dan Peștină, director general al CNIF.
Centrul Național pentru Informații Financiare (CNIF) implementează unele dintre sugestiile venite din partea utilizatorilor și, mai ales, a firmelor de soft contabil și de facturare, cu care are întâlniri zilnice, transmite Dan Peștină, director general al CNIF. După rezolvarea problemei trimiterii repetate a facturilor prin eFactură, urmează acum un nou instrument, cel de autofacturare, care să permită corectarea unor greșeli.
Guvernul a aprobat astăzi, la propunerea Ministerului Finanțelor, înființarea Hub-ului Financiar, un centru de servicii și date financiare, fiscale și vamale, care să colecteze, gestioneze și să pună la dispoziția tuturor factorilor interesați informații fiabile, validate și actuale de natură financiară, patrimonială sau în legătură cu banii publici. Acest centru de servicii și date financiare va fi gestionat de către Finanțe prin intermediul actualului Centru Național pentru Informații Financiare (CNIF), aflat tot în subordinea ministerului și responsabil tot de infrastructura IT și serviciile digitale ale instituțiilor din subordinea MF.
Ministerul Finanțelor a pregătit înființarea Hub-ului Financiar, un centru de servicii și date financiare, fiscale și vamale, care să colecteze, gestioneze și să pună la dispoziția tuturor factorilor interesați informații fiabile, validate și actuale de natură financiară, patrimonială sau în legătură cu banii publici. Acest centru de servicii și date financiare va fi gestionat de către Finanțe prin intermediul actualului Centru Național pentru Informații Financiare (CNIF), aflat tot în subordinea ministerului și responsabil tot de infrastructura IT și serviciile digitale ale instituțiilor din subordinea MF.
Sistemul informatic al ANAF a funcționat cu dificultate în ultimele săptămâni, cu întreruperi frecvente și de durată, iar o rezolvare pe termen lung a situației nu va avea loc curând, ci doar prin programele de modernizare, inclusiv de achiziție de echipamente, care ar urma să aibă loc cu finanțare prin PNRR. Sistemul "este supraaglomerat, iar personalul de la CNIF se chinuie efectiv să-l țină în viață", au declarat pentru Profit.ro surse apropiate situației. Disfuncționalitățile portalului ANAF, în contextul în care relația Fiscului cu firmele și populația a trecut preponderent în online, îngreunează activitatea obișnuită a contabililor, cum ar fi depunerea declarațiilor fiscale până pe 25, într-o lună în care, suplimentar, au termen limită și Declarația Unică, pe 25 mai, dar și bilanțurile firmelor, pe 30 mai.
Declarația 112, prin care firmele declară la ANAF impozitul și contribuțiile la sănătate și pensie ale angajaților, generează un număr mare de erori cu numai câteva zile înaintea termenului limită de depunere, motivul principal fiind introducerea supraimpozitării unor contracte part-time, pe care specialiștii IT de la CNIF, centrul IT al Ministerului Finanțelor, nu au reușit să o implementeze funcțional în formularul inteligent. Contabilii sunt nemulțumiți, deoarece autoritățile au știut din iulie că trebuie modificată declarația, dar prima variantă de formular a apărut abia pe 21 septembrie, în jurul orei 15.
Aplicația Antifraudă care va folosi datele transmise online la ANAF de către casele de marcat cu jurnal electronic va fi operațională parțial, pentru o parte dintre indicatorii doriți, abia în primul trimestru din 2022, prevede un document al Ministerului Finanțelor analizat de Profit.ro. O parte "însemnată" a corelațiilor între indicatorii solicitați de Antifraudă va fi disponibilă până la finele primului trimestru, iar restul odată cu operaționalizarea proiectului Big Data al ANAF, cuprins în PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență). Această aplicație, cerută de Antifraudă încă din 2020, ar trebui să permită inspectorilor să direcționeze controalele mai bine către firmele care fac evaziune. Potrivit Finanțelor, firmele mici și mijlocii sunt prioritatea ANAF în proiectul de conectare a caselor de marcat la sistemul informatic al Fiscului, întrucât aceștia au cel mai ridicat risc de nefiscalizare a tranzacțiilor.
Sistemul e-Facturare va fi lansat pe 15 septembrie în teste, a anunțat astăzi premerul Florin Cîțu, urmând ca de la 1 octombrie să fie operațional pentru facturile emise în relația dintre firme și instituții de stat (B2G - business to government). O dezvoltare ulterioară a acestui sistem va viza și facturile emise între firme (B2B - business to business). Potrivit premierului, dezvoltarea sistemului eFactură va avea loc la finalul anului.
Introducerea sistemului eFactură începând din septembrie, în regim pilot în raporturile dintre firme și instituții de stat, a fost anunțată în mai multe rânduri de către Florin Cîțu, în prezent premier, dar anterior și ministru al Finanțelor, precum și de către noul ministru al Finanțelor, Dan Vilceanu, un apropiat al lui Cîțu. Deși proiectul ar trebui să debuteze luna aceasta, cum au afirmat cei doi, Ministerul Finanțelor, instituția care derulează acest proiect prin CNIF, nu a făcut publice informații precum specificațiile tehnice, formatul, cum și unde anume vor fi încărcate facturile. Finanțele au lansat, însă, un anunț de consultare publică a pieței pentru un contract al cărui scop pare a fi retehnologizarea sistemului informatic eFactură, înainte de lansarea acestuia.
Serviciilor electronice furnizate prin intermediul portalului www.anaf.ro nu vor fi disponibile în perioada 21 – 22 noiembrie, din cauza unor operațiuni de modernizare a rețelei de comunicații SAN (Storage Area Network) de către Centrul Național de Informații Financiare (CNIF).
Ministerului Finanțelor lucrează la dezvoltarea și adaptarea de aplicații informatice care să permită completarea și depunerea electronică a mai multor formulare fiscale, obiectivul acestui proiect fiind ca toate declarațiile fiscale să poată fi depuse online, potrivit unui document al Guvernului.
ANAF desfășoară anul acesta mai multe proiecte a căror implementare ar trebui să asigure beneficii rapide în relația cu plătitorii de taxe și impozite. Printre acestea, potrivit datelor furnizate de ANAF la cererea Profit.ro, sunt dezvoltarea unei aplicații pentru dispozitive mobile, implementarea serviciului de programare on-line la nivel național, precum și introducerea serviciului de Seminare Web (Webinar), care ar trebui să înlocuiască treptat întâlnirile cu contribuabilii ce sunt organizate în prezent față-în-față de către unitățile fiscale.
După mulți ani în care politicienii au alocat bani pentru informatizarea ANAF doar la nivel declarativ și au sabotat proiectul RAMP finanțat cu un împrumut de la Banca Mondială, modernizarea infrastructurii IT a Fiscului a început să prindă contur în ultimii doi ani, însă baza nu sunt banii de la bugetul statului, ci fondurile UE. Centrul Național pentru Informații Fiannciare (CNIF), responsabil pentru infrastructura IT a ANAF și a MInisterului Finanțelor, se află pe ultima sută de metri cu documentația pentru două proiecte noi pentru care va cere fonduri UE și anume migrare SACF (Sistemul de administrare a creanțelor fiscale – persoane juridice) pe baza centrală, precum și dezvoltarea și implementarea unui sistem informatic integrat de analiză de risc (Big Data). Acestea se adaugă altor proiecte începute deja de CNIF cu finanțare în principal tot de la UE și cu o cofinanțare mult mai redusă de la buget.
Ministerul Finanțelor și ANAF, agenție din subordinea sa, dispun în prezent de 593 de aplicații și platforme IT, din care doar 499 sunt și funcționale, relevă informații analizate de Profit.ro. În ultimele 12 luni, ANAF a dezvoltat sau îmbunătățit 36 de noi aplicații, printre și cele care permit identificarea situațiilor de fraudă pentru comercianții care realizează achiziții intracomunitare, identifică locațiile unde funcționează mai multe firme cu comportament neadecvat sau alertează ANAF în privința procedurilor de radiere, dizolvare, insolvență a companiilor.
Site-ul ANAF nu poate fi accesat de aproape o săptămână, deși IT-iștii Ministerului Finanțelor lucrează încă de joi la remedierea situației. Minsterul Finanțelor a anunțat joia trecută că "s-au dispus măsuri de remediere, astfel încât site-ul ANAF să fie disponibil cât mai curând", însă de aproape o săptămână firmele nu pot accesa servicii foarte importante, cum ar fi verificarea registrului celor care aplică plata defalcată a TVA sau a registrului firmelor care aplică sistemul TVA la încasare. Oficialii statului au cheltuit din 2013, dintr-un împrumut de a Banca Mondială pentru modernizarea ANAF, 60 de milioane de lei, însă doar pentru analize și consultanță, niciun leu nefiind alocat pentru sistemul IT. Până în prezent nu a fost găsit niciun vinovat.
Impozitul pe venitul global al persoanei fizice poate fi introdus chiar de anul viitor, operațiunea necesitând unificarea unui număr de baze de date ale statului și pregătirea unui sistem informatic integrat al Fiscului. Noua taxare, pe care cei mai mulți specialiști în fiscalitate o văd urmată de impozitarea cu rate progresive, a intrat în analiza Ministerului Finanțelor.