Centrul Național pentru Informații Financiare (CNIF) lucrează în prezent la o nouă aplicație pentru sistemul eFactură, pus la dispoziție gratuit de către Ministerul Finanțelor utilizatorilor. Scopul acestei noi aplicații este de a degreva Spațiul Privat Virtual (SPV), prin care se desfășoară în prezent comunicarea contribuabil-ANAF, în timp ce pentru utilizatorii eFactură nu ar urma să existe vreun impact, anunță Dan Peștină, director general al CNIF.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
CNIF este centrul IT al Ministerului Finanțelor, inclusiv al instituțiilor subordonate MF, cum este ANAF.
"Lucrăm la o nouă aplicație pentru eFactura, pentru cei care folosesc aplicația noastră, pusă la dispoziție gratuit. Vrem să degrevăm un pic SPV și o să introducem un buton, astfel încât procesarea să nu se mai întâmple în SPV, să se întâmple în spate. Din punct de vedere al utilizatorului, nu se schimbă nimic. SPV e un punct unic de acces în relația cu contribuabilul", a spus Peștină, la Prima News.
Noua aplicație va face exact aceleași lucruri ca în prezent, doar procesele tehnice vor fi plasate în afara SPV a spus acesta.
În ultimele săptămâni, un număr mare de utilizatori ai eFactură s-au plâns de probleme de utilizare, de indisponibilitatea serviciilor sau chiar de probleme tehnice. În timp ce unele dintre aceste nemulțumiri nu au fost neapărat determinate de sistemul pus la dispoziție de Ministerul Finanțelor/ANAF, altele au fost recunoscute și remediate, cum este cazul facturării multiple, sau aflate în lucru.
Șeful CNIF a vorbit și despre funcționarea eFactură și a SPV în ultimele săptămâni, în contextul în care raportarea în eFactură a facturilor dintre firme a devenit obligatorie de la 1 ianuarie, în termen de 5 zile lucrătoare, sancțiunile fiind, însă, suspendate până la 1 aprilie. Între 1 aprilie și 1 iulie, este de asemenea obligatorie raportarea facturilor în eFactură, cu sancțiuni dacă nu se respectă termenul de 5 zile de la emiterea facturii în format clasic. de la 1 iulie, vor mai fi considerate facturi doar cele emise prin sistem eFactură, iar termenul de 5 zile lucrătoare devine 5 zile calendaristice.
Potrivit acestuia, sistemul eFactură în sine nu a fost indisponibil până acum, orice cădere fiind generată de legarea acestuia cu SPV, instrumentul general de comunicare dintre contribuabili și ANAF.
Sistemul eFactură are o încărcare de 20% și numărul de facturi raportat este abia la o treime din cel la care este anticipat că trebuie să se ajungă.
CITEȘTE ȘI VIDEO Incendiu la un tren în Bistrița, zeci de călători evacuați"eFactură nu a fost picat niciodată, nu am avut probleme. Bine, nu a fost același volum. Acum, de la 1 ianuarie, s-au depășit cumulat 14 milioane de facturi, cu o valoare peste 57 de miliarde de lei. Am updatat și noi sistemul, dar orice lucru aflat la început creează probleme și dintr-o parte și din alta. Și nouă ne-a creat probleme, pe care le rezolvăm pe parcurs.
Apropo, spuneați de unitățile de măsură, care în relația business to government nu erau, pentru că acolo se folosesc niște codificări care vin din Uniunea Europeană. Am rezolvat și problema asta. Avem o încărcare sub 20% a sistemului pe eFactură. Poate să mai crească de cinci ori. Se raportează în prezent aproximativ o treime din cât ar trebui. Am constatat că furnizorii de utilități, care emit foarte multe facturi, încă își optimizează sistemele. ", a declarat directorul CNIF.
SPV, indisponibil în medie doar 5 minute pe zi
Întrebat cât a fost indisponibil în medie SPV pe zi în acest an, reprezentantul Finanțelor a răspuns că media este de 5 minute pe zi, potrivit unui contor care ține evidența acestor situații. Întrebat dacă pot fi consultate datele din acel contor, răspunsul a fost că nu sunt publice.
CITEȘTE ȘI DOCUMENT O companie a PMB demarează în plină iarnă achiziția de minicentrale termice modulare pentru susținerea încălzirii centralizate a zeci de mii de bucureșteni"5 minute, 5 minute în 24 de ore. Nu or să creadă (antreprenorii nemulțumiți - n.r.), sunt convins. Din fericire avem un contor pentru treaba asta. Nu este public. De la început de ianuarie nu am avut probleme de genul ăsta. Nu că ne-a luat pe nepregătite, dar comportamentul contribuabilului este ca dacă trebuie să faci ceva până la un termen, să faci în ultima zi. Noi am anunțat eFactura cu surle și trâmbițe de anul trecut, au fost companii care au intrat, au testat și nu au întâmpinat niciun fel de probleme de la 1 ianuarie, dar au fost și contribuabili care abia la 1 ianuarie au aflat că trebuie să raportezi în termen de 5 zile de la emiterea facturii", a spus șeful CNIF.
Din observațiile Profit.ro, nemulțumirile exprimate frecvent în mediul online de către utilizatorii serviciilor online ale ANAF generează impresia unor indisponibilități pe intervale mai lungi de timp, însă în lipsa datelor, situația este greu de clarificat într-un mod credibil pentru cei care semnalează frecvent căderi ale sistemelor ANAF.
SPV va fi schimbat în următoarea perioadă, în cadrul unei licitații mai vechi din PNRR, reluată după o serie de amânări. Profit.ro a scris în martie 2022 despre cum ar fi urmat să arate SPV, conform proiectului, și despre funcțiile pe care le-ar avea.
"SPV nu cade pentru că s-a întâmplat ceva cu el. Noi suntem acum în curs de optimizări. Am estimat un volum de facturi și un volum de utilizatori. Vrem să le facem viața mai ușoară, să nu mai fie întreruperi, iar pentru asta facem tot felul de optimizări și de upgrade-uri. Asta presupune de multe ori restart la SPV, care durează în medie până într-un minut. Dacă cineva intră în minutul acela, o să-i apară lucrare de mentenanță. SPV va fi schimbat din temelii, inclusiv vizual, pentru că au fost foarte multe plângeri. Aplicația de mobil a SPV este unul dintre lucrurile la care lucrăm. Este un proiect în PNRR. S-a încurcat un pic achiziția, dar o descurcăm", a explicat oficialul Finanțelor.
Înregistrarea greaoaie în eFactură - aștepți pentru certificat digital, aștepți și la ANAF. Utilizatorii vor fi informați printr-un mesaj pop-up
Una dintre problemele semnalate de către cei care au devenit utilizatori ai eFactură la început de an, se numără și obținerea greoaie a certificatului digital și înregistrarea în SPV.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ FOTO Noii proprietari greci ai Enel România își anunță ținta"Pentru persoane juridice, cele care folosesc sistemul eFactura pe zona de business to business, presupune ca autentificarea în SPV să se facă cu un certificat digital calificat. A fost o avalanșă și pe furnizorii de servicii de certificare, pentru că au avut foarte multe cereri și mulți dintre contribuabili au zis că e vina cumva a Ministerului Finanțelor că se întârzie înscrierea în SPV. Nu e chiar așa. E și vina furnizorilor, care au fost un pic copleșiți pentru emiterea certificatelor digitale calificate. Acolo, din ce știm noi și am avut discuții cu furnizorii de servicii de certificare, poate să dureze și o săptămână emiterea unui certificat. Dacă la SPV , care durează maxim 24 de ore, hai să zicem 48, mai adaugi încă 7 zile, sigur că pare un termen foarte lung", a spus Peștină.
Înregistrarea în SPV a utilizatorilor cu semnătură digitală este un proces mai complicat, întrucât prespune verificarea certificatelor cu liste de certificate revocate, care sunt furnizate de firmele emitente o dată la 24 de ore.
Cum unele persoane nu au cunoștință cât durează efectiv înregistrarea în SPV, CNIF lucrează la implementarea "unui popup care să atenționeze să aștepte măcar 24 de ore până folosesc SPV și certificatul respectiv".