Renault a prezentat un concept-car despre care spune că este capabil să reducă emisiile de CO2 cu 90%, pe întreg parcursul vieții, însă unul care are emisii zero în timpul rulării, fiind propulsat exclusiv electric și cu hidrogen.
Propulsia cu hidrogen, pe baza pilelor de combustie, este considerată de mulți specialiști ca fiind soluția viitorului în transporturi. Astăzi, această tehnologie nu este doar scumpă, dar și imposibil de aplicat în regiuni în care alimentarea cu hidrogen este încă o problemă. China pare însă că a depășit acest obstacol, după cum reiese din declarațiile celor de la Bosch, care au început deja producția de sisteme de celule cu hidrogen.
Renault a reușit să ia premiul Van of the Year la Hanovra, unde are loc salonul auto dedicat vehiculelor comerciale, cu modelul Master. Un prototip al acestui model, propulsat cu tehnologie fuel-cell a fost prezentat în aceeași zi de compania franceză.
BMW a anunțat în cadrul unei întâlniri cu presa la nivel internațional, la care a participat și Profit.ro, semnarea unui nou acord cu Toyota pentru producția unui automobile cu propulsie fuel-cell de nouă generație. Propulsia cu hidrogen va fi oferită pe actuala gamă de autoturisme a mărcii, ca alternativă de motorizare.
Constructorul german BMW și japonezii de la Toyota se pregătesc să-și extindă parteneriatul pe care l-au început cu modelul BMW iX5, pentru a dezvolta mai departe acest tip de propulsie.
BMW va fi finanțat de UE cu 1,4 miliarde de euro în cadrul unei runde de finanțare dedicată hidrogenului. Constructorul german este singura companie auto care a fost inclusă în această rundă.
Toyota Mirai, primul automobil care rulează cu pile de hidrogen (FCEV), a primit o actualizare a celei de-a doua generații, care însumează în principal noi caracteristici de siguranță și sisteme de asistență noi.
Stellantis Pro, divizia de vehicule comerciale a grupului cu același nume, a lansat două noi modele cu propulsie pe hidrogen, demarând totodată producția pentru cele mai mari modele ale sale fuel cell.
Japonezii încep să aloce tot mai multă atenție propulsiei de tip fuel cell pentru transportul de marfă, pe măsură ce acesta începe să se contureze ca o soluție fezabilă în cazul vehiculelor mari, ce se deplasează pe distanțe lungi. Isuzu și Honda au început propriul proiect dedicat propulsiei cu hidrogen pentru camioane.
Stellantis continuă să investească în propulsia bazată pe hidrogen, cu ajutorul tehnologiei fuel cell, care se dovedește tot mai atractivă pentru industria auto pe segmentul vehiculelor comerciale. Constructorul auto, în parteneriat cu Michelin și Forvia (Faurecia), au inaugurat prima fabrică de celule de combustie cu hidrogen, în Franța.
BMW continuă să investească în dezvoltarea unui sistem de propulsie cu hidrogen, pe prototipul iX5 dezvoltat în ultimii ani, bazat pe pilele de tip fuel-cell. Cele mai noi teste au fost făcute în deșert, pentru a vedea care sunt limitele acestui sistem la temeperaturile și condițiile extreme.
Tehnologiile de alimentare cu hidrogen în sistem fuel-cell intră într-o nouă etapă, care marchează începerea producției de volum a acestui tip de propulsie. Bosch a dat startul fabricii de module ce vor fi livrate primului client.
Autobuzul Mercedes eCitaro, unul dintre primele propulsate exclusiv cu baterii de pe piața europeană, a depășit pragul de 1.000 de unități fabricate și vândute orașelor europene.
Consecvenți planurilor de până acum, care pun accent pe dezvoltarea propulsiei cu hidrogen, în detrimentul motorizărilor electrice, japonezii de la Toyota au pregătit un automobil Corolla pentru a participa la o cursă de anduranță de 24 de ore.
Constructorul german Mercedes-Benz, unul dintre cei mai mari producători de autobuze, va prezenta în premieră, la Barcelona, în cadrul salonului dedicat transportului public, o versiune fuel cell a autobuzului eCitaro, care are o autonomie dublă față de cel electric cu baterii.
Constructorul auto Stellantis a semnat un acord obligatoriu cu Faurecia și Michelin pentru preluarea unei treimi din acțiunile companiei de mobilitate Symbio.
Proiectul BMW de reintrare în segmentul vehiculelor alimentate cu hidrogen a ajuns în etapa producției în serie mică, destinată testelor în trafic real.
După ce a încercat hidrogenul atât sub formă de combustibil, în motoarele cu ardere internă, cât și sub forma pilelor cu hidrogen, BMW se apleacă din nou asupra acestei tehnologii, de data aceasta împreună cu Toyota.
Hidrogenul nu va juca un rol major în transportul pe șosea, nici măcar pentru camioane, arată o analiză realizată de Institutul pentru Cercetări de Sisteme și Inovații Fraunhofer, din Germania, care a studiat în paralel sistemele de propulsie cu baterii și cele fuel-cell, cu hidrogen, pentru a vedea eficiența celor două tehnologii și mai ales potențialul pentru diferite categorii de mijloace de transport.
O soluție inovatoare în domeniul automobilelor electrice va fi produsă de General Motors, care vrea să folosească tehnologia fuel-cell în generatoare care să asigure încărcarea bateriilor mai rapid.
BMW face o surpriză fanilor și lansează la Salonul Auto IAA Munchen primul său model de serie alimentat cu energie electrică produsă de celule de hidrogen. Mașina se află în teste de mai multă vreme, sub forma unui concept-car, însă acum vizitatorii salonului vor putea testa chiar versiunea de serie.
BMW Group revine în lumea propulsiei cu hidrogen, după ce în urmă cu ceva vreme a testat atât combustia de hidrogen în motoarele clasice, cât și pilele fuel-cell, renunțând la acel moment la această direcție de cercetare. Acum compania germană intră în teste cu un automobil într-o configurație apropiată de cea de serie.
Stellantis merge mai departe cu planul său de introducere a propulsiei cu hidrogen pentru vehiculele utilitare ale mărcilor din portofoliu și lansează primele versiuni care folosesc pile de hidrogen de tip fuel cell pentru mărcile Peugeot și Citroen, după ce Opel a prezentat propria versiune.
Un automobil Toyota Mirai a depășit recordul de distanță pentru un automobil, cu un singur „plin” de hidrogen, demonstrând avantajele acestui tip de propulsie, în pofida criticilor din industrie.
CEO-ul Volkswagen Group, Herbert Diess, a transmis un mesaj care lasă de înțeles că nu va investi în tehnolgii de propulsie cu hidrogen, în tehnolgiile specifice fuel-cell. „Vă rog, ascultați știința!”.