Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, totodată producător de energie electrică, estimează preliminar pentru 2023 un profit net de 2,506 miliarde lei, în scădere marginală, cu 1,57%, față de cel de 2,546 miliarde lei din 2022, și prognozează pentru 2024 unul de 2,567 miliarde lei, cu 2,43% mai mare.
După OMV Petrom, care a raportat o producție mai redusă cu peste 5%, și celălalt mare producător de gaze autohton, Romgaz, a anunțat o micșorare a producției în 2023 de aproximativ 3%, în principal probabil ca urmare a declinului natural, zăcămintele exploatate fiind mature.
Mai mult de 2 treimi din activitatea de la BVB a fost asigurată de acțiunile Hidroelectrica, protagoniste inclusiv ale unor transferuri majore pe segmentul deal.
După o tranzacție majoră în care societatea Sea Container Services a dobândit pachetul de aproape 50,00% din titlurile Șantierului Naval Orșova, deținut anterior de Transilvania Alliance Invetments, noul proprietar lansează împreună cu SIF Muntenia o ofertă publică de preluare având ca țintă restul titlurilor deținute de acționarii de portofoliu.
Nivelul mediu al indicatorului VEKTOR, care măsoară gradul de deschidere către investitori a companiilor listate, a înregistrat un declin în anul 2023, tras în jos de societăți care nu au punctat deloc, dar păstrează 16 emitenți cu note maxime.
Un număr de 500 de salariați ai Romgaz vor protesta față de intenția companiei de a micșora cu 5,82% salariile de încadrare. De asemenea, sindicaliștii reclamă faptul că nu sunt prevăzute în buget sumele pentru primele și adausurile prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă.
Deși corecțiile de la BVB au fost precipitate punctual de acțiunile Hidroelectrica, acum piața păstrează impulsul negativ chiar dacă titlurile producătorului de energie hidro au reușit o închidere deasupra nivelului de referință.
În contextul unor retrogradări externe, producătorul național de energie hidro pierde masiv la nivelul capitalizării bursiere și trage în jos bursa.
Conducerea companiei de stat Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, totodată producător de energie electrică, se pregătește de renegocierea contractului colectiv de muncă cu sindicatul reprezentativ din societate, contract care expiră la finalul primăverii acestui an.
Într-o sesiune de la BVB cu schimburi importante de pachete de acțiuni în piața deal, segmentul regular a fost dominat clar de acțiunile Hidroelectrica.
Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, totodată producător de energie electrică, a atribuit un contract de servicii de management de proiect, precum și de supervizare a lucrărilor de finalizare și a manevrelor de punere în funcțiune a mult-întârziatei centrale noi pe gaze în ciclu combinat de la Iernut, cu putere instalată de 430 MW, care ar fi trebuit să fie gata încă din urmă cu aproape 4 ani.
După câteva sesiuni cu volume sporite și deviații mai mari față de nivelurile de referință, la BVB am consemnat o ședință anemică, care, în oglindă, a arătat o inerție la nivelul indicilor și o reducere consistentă a volumelor.
Statul român a fost principalul beneficiar al actualelor crize de pe piața energiei, prin repetate modificări legislative reușind să-și majoreze în 2 ani de 10 ori încasările din multitudinea de taxe și impozite impuse principalilor producători de petrol și gaze, OMV Petrom și Romgaz, în condițiile în care veniturile acestora s-au triplat doar, arată un studiu realizat de Biriș Goran pentru Federația Patronală de Petrol și Gaze (FPPG).
Bursa românească a bătut în retragere, trasă în jos de deprecierea acțiunilor producătorului național de energie hidro.
În continuarea secvenței de oscilații neconcludente în zona maximelor istorice, la BVB am consemnat o sesiune cu închideri divergente la nivelul indicilor și al celor mai tranzacționate acțiuni.
S-a calculat și cât i-ar costa estimativ pe cei de la OMV Petrom și Romgaz achiziția de certificate de emisii de gaze cu efect de seră pentru cantitățile de CO2 emise de Neptun Deep dacă legislația i-ar obliga la această achiziție.
În condițiile unor volume sporite, indicele celor mai tranzacționate acțiuni românești atinge o nouă valoare record.
Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz alocă, din sursei proprii, suma de 13,74 milioane lei, fără TVA, pentru evaluarea stării tehnice a conductelor de gaz, urmând să fie încheiat un acord cadru pentru o perioadă de 4 ani.
După a 5-a zi consecutivă de creșteri la BVB, indicele BET a înregistrat o nouă valoare record.
Pe cea mai bună lichiditate din acest an, indicele BET de la BVB a revenit la un nivel marginal sub recordul de anul trecut.
Deși a avut cele mai bune volume de la începutul anului, ultima ședință a săptămânii de la BVB a fost una fără direcție, cu deviații minore ale indicilor principali și închideri divergente ale celor mai tranzacționate acțiuni.
Este de așteptat ca rata efectivă de impozitare din România să rămână în continuare detașat cea mai ridicată.
Prima sesiune de tranzacționare a anului a fost una „roșie”, cu lichiditate redusă.
Romgaz va finaliza până la 31 decembrie 2024 centrala de la Iernut, anunță compania la Bursa de Valori București, marcând o întârziere de patru ani a acestui proiect.
Guvernul estimează că va încasa anul viitor 340 de milioane de lei din impozitul specific de 0,5% pe cifra de afaceri realizată de agenții economici din sectoarele petrol și gaze naturale, suma urmând a ajunge la aproximativ un miliard de lei în 2026 și 2027. Dacă estimarea pentru anul viitor pare una realistă, în linie cu prognozele principalilor actori din domeniu, Romgaz și OMV Petrom SA, cea pentru 2026 și 2027 este cel puțin surprinzătoare, potrivit actualei legislații acest impozit urmând a fi înlocuit din 2026 cu cel de 1%, însă obligația de plată se activează numai dacă impozitul pe profit achitat de respectivele companii este inferior celui de 1% pe cifra de afaceri, ceea ce nu este cazul.