Într-o zi cu lichiditate bună la BVB, indicii au avut deviații minore și cele mai tranzacționate acțiuni au avut închideri divergente.
Pentru a 3-a zi consecutivă acțiunile Hidroelectrica au întrunit peste jumătate din activitatea de tranzacționare de la BVB. Reperul unor schimburi de 10 milioane lei a mai fost depășit de alte 3 simboluri.
După o tranzacție majoră în care societatea Sea Container Services a dobândit pachetul de aproape 50,00% din titlurile Șantierului Naval Orșova, deținut anterior de Transilvania Alliance Invetments, noul proprietar lansează împreună cu SIF Muntenia o ofertă publică de preluare având ca țintă restul titlurilor deținute de acționarii de portofoliu.
După ce în sesiunea de luni titlurile producătorului de energie hidro au depășit 50% din tranzacțiile de la BVB, performanța a fost depășită și marți.
Conducerea companiei de stat Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, totodată producător de energie electrică, vrea majorarea capitalului societății cu aproape 3,5 miliarde lei, prin încorporarea de rezerve reprezentând surse proprii de finanțare, pentru creșterea lichidității bursiere a acțiunilor Romgaz, dar și din rațiuni fiscale.
Peste jumătate din activitatea de tranzacționare de la BVB a fost asigurată de acțiunile celei mai recente companii listate la cota pieței reglementate.
Recent adoptata legislație care introduce noi rate de redevențe petroliere nu se va aplica gazelor care vor fi extrase începând cu 2027 din cel mai important zăcământ offshore autohton, Neptun Deep, susține unul dintre cei doi acționari, Romgaz, confirmând poziția exprimată anterior de partenerul său în proiect și operatorul acestuia, OMV Petrom.
Cea mai importantă companie de gaze autohtonă, Romgaz, controlată de statul român, va achita aproximativ 30 de milioane de lei/an în contul noilor taxe pe cifra de afaceri în 2024 și 2025, urmând ca începând cu 2026 să nu mai achite niciun leu, impozitul pe profit plătit de companie situându-se peste pragul de 1% din cifra de afaceri.
Sea Container Services, furnizor de servicii portuare, a ajuns la o deținere de 49,9998% din Santierul Naval Orsova, în urma tranzacțiilor recente.
Indicii principali de la BVB au avut deviații marginale față de nivelurile de referință și lichiditatea modestă din piața reglementată a fost salvată parțial de o operațiune de pe piața AeRO.
Indicele BET atinge o nouă valoare record la o zi după consumarea raportărilor financiare trimestriale.
Sentința de luna trecută prin care fusese dispusă intrarea în faliment a companiei de foraje pentru industria de extracție de țiței și gaze Dafora Mediaș, controlată de omul de afaceri Gheorghe Călburean și aflată de 8 ani în insolvență, a fost suspendată.
După o etapă cu lichiditate slabă în piața reglementată, am consemnat o ședință cu activitate sporită și interes bine distribuit pe mai mulți emitenți.
Parlamentul European și Consiliul au ajuns la un acord politic cu privire la un nou regulament al UE pentru reducerea emisiilor de metan din sectorul energetic în Europa și în lanțurile globale de aprovizionare, prin care sunt introduse norme stricte pentru depistarea și remedierea scurgerilor de metan. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat, săptămâna trecută, că statul român va cere Comisiei Europene modificarea proiectului legislativ, arătând că România va suporta cele mai mari costuri dintre toate statele Uniunii.
Profitul net al celui mai important producător de gaze, compania controlată de statul român, Romgaz, a scăzut la 2,168 miliarde lei, cu 3,09% sub cel înregistrat în perioada similară a anului trecut în condițiile în care cifra de afaceri a companiei a scăzut cu 37%, de la 10,8 miliarde lei la 6,8 miliarde lei. Contribuția de solidaritate, de 1,39 miliarde lei, este principalul motiv invocat pentru diminuarea profitabilității, în condițiile în care profitul brut s-a majorat cu peste 50%.
Consiliul de Administrație al companiei de stat Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, totodată producător de energie electrică, propune acționarilor majorarea capitalului societății cu aproape 3,5 miliarde lei.
Compania greacă Corinth Pipeworks va furniza aproximativ 160 km de țeavă pentru construcția conductei de gaz natural offshore necesară transportării la țărm a gazului aferent proiectului Neptun Deep al OMV Petrom și Romgaz din Marea Neagră, valoarea contractului fiind estimată la 100-150 milioane de euro.
Indicele BET a câștigat o treime de procent și a atins un nou record, dar investitorii au introdus ordinele de cumpărare timid.
Acțiunile Romgaz fac un deceniu de prezență pe bursă după oferta publică din toamna anului 2013 care la acea vreme era cea mai valoroasă de pe piața de capital locală. Nivelul ridicat de suprasubscriere prin utilizarea abuzivă a subscrierilor „cu pixul” a creat frustrare pentru micii investitori, dar post-factum aceștia au avut randamente foarte mari. Incluzând dividendele și aprecierea Romgaz, plasamentul în acea ofertă a fost echivalentul unui depozit bancar cu dobândă de 10%.
Indicele reprezentativ BET de la BVB a avut o seisune de oscilații neconcludente în zona maximelor istorice.
Indicele BET de la BVB a atins un nou maxim istoric trecând de reperul de 14.600 de puncte.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că statul român va cere Comisiei Europene modificarea actualului draft de legislație UE de înăsprire a normelor privind emisiile de metan, arătând că România va suporta cele mai mari costuri dintre toate statele Uniunii.
Bursa românească depășește vârful din luna septembrie într-o sesiune în care aprecierile au fost catalizate de companiile cu capitalizare mare.
În contextul raliului extern și al unei lichidități sporite, piața locală de acțiuni a revenit în impulsul ascendent care a adus-o pe maxime în prima parte a toamnei.
Fondul Proprietatea suplimentează puternic oferta prin care vrea să își răscumpere din acțiuni, suplimentând pachetul vizat cu 1 miliarde de titluri, până la 1,67 miliarde acțiuni și/sau GDR.