Într-o zi cu lichiditate bună la BVB, indicii au avut deviații minore și cele mai tranzacționate acțiuni au avut închideri divergente.
Creșterea pe noi maxime a indicelui BET a majorat valoarea agregată a fondurilor de acțiuni. Trimestrul 3 a readus fondurile de investiții deschise în zona intrărilor nete.
SpaceX, compania dezvoltată de Elon Musk, discută o potentiala runda de investiție la o evaluare de aproximativ $175 de miliarde. În vară, compania era evaluată la $150 miliarde.
Directorul pentru tranzacții la Bursa de Valori din Tel Aviv a criticat ”analiza defectuoasă” dintr-un raport de cercetare recent care a documentat vânzările în lipsă care au avut loc înaintea atacului terorist al Hamas din 7 octombrie în sudul Israelului, transmite CNBC.
Bursele europene au închis miercuri în creștere, revenindu-și din evoluția mixtă observată la începutul săptămânii, relatează CNBC.
O creștere puternică a investițiilor din partea investitorilor de retail și fluxurile renăscute de capital străin au adus piața bursieră din India - a cincea ca mărime din lume - în pragul unei evaluări de 4 trilioane de dolari pentru prima dată în istoria țării.
Autoritățile israeliene investighează afirmațiile unor cercetători americani potrivit cărora unii investitori ar fi știut dinainte de planul Hamas de a ataca Israelul la 7 octombrie și au folosit aceste informații pentru a profita de pe urma titlurilor de valoare israeliene, potrivit Reuters și Sky News.
Deși și-a ameliorat activitatea pe segmentul de televizoare și telefoane, iar divizia pentru energie solară are un debut bun, firma Visual Fan vine cu rezultate în declin la 9 luni. Tăiere cu o cincime a datoriilor.
Producătorul de cabluri Iproeb, o vedetă a pieței Rasdaq acum 15 ani, ține pasul la nivelul profitabilității, după o explozie a rezultatului net anul trecut.
Bursele europene au închis joi în creștere, încheind o lună plină de fluctuații, în timp ce investitorii au evaluat date privind inflația din zona euro care sugerează că presiunile exercitate de creșterea prețurilor se reduc, transmite CNBC.
Tendința de participare mai redusă în programul Fidelis din ediția de toamnă este confirmată de un debut slab la vânzările Ministerului Finanțelor și pentru emisiunile din decembrie.
Un pachet de acțiuni apropiat deținerii co-fondatorului producătorului de lactate Vasile Naș a fost tranzacționat la maximul acestui an.
Compania Agroserv Măriuța și-a majorat afacerile și profitul operațional, dar impactul majorării dobânzilor i-a adus un rezultat negativ. Schimbări importante în structura datoriilor.
Pentru a 3-a zi consecutivă acțiunile Hidroelectrica au întrunit peste jumătate din activitatea de tranzacționare de la BVB. Reperul unor schimburi de 10 milioane lei a mai fost depășit de alte 3 simboluri.
Un pachet de acțiuni apropiat deținerii co-fondatorului producătorului de lactate Vasile Naș a fost tranzacționat la maximul acestui an.
Acțiunile dezvoltatorului francez de jocuri video Ubisoft au scăzut marți cu 9%, după ce a anunțat că a efectuat un plasament de obligațiuni convertibile în valoare de 494,5 milioane de euro, transmite CNBC.
După o tranzacție majoră în care societatea Sea Container Services a dobândit pachetul de aproape 50,00% din titlurile Șantierului Naval Orșova, deținut anterior de Transilvania Alliance Invetments, noul proprietar lansează împreună cu SIF Muntenia o ofertă publică de preluare având ca țintă restul titlurilor deținute de acționarii de portofoliu.
Companie cu afaceri frânate puternic în acest an, Impact Developer & Contractor majorează valoarea împrumutului contractat acum 2 ani de la Garanti Bank și stabilește scadența în anul 2026.
După ce în sesiunea de luni titlurile producătorului de energie hidro au depășit 50% din tranzacțiile de la BVB, performanța a fost depășită și marți.
Cu o majorare de 34% a vânzărilor în magazinele proprii, la 15,20 milioane lei, compania de lactate Bonas trece pe profit după primele 3 trimestre.
Tendința de participare mai redusă în programul Fidelis din ediția de toamnă este confirmată de un debut slab la vânzările Ministerului Finanțelor și pentru emisiunile din decembrie. Reîntoarcere a preferinței pentru scadențele lungi.
Principalele categorii de produse admise la tranzacţionare și cotate pe pieţele de disponibil și la termen ale burselor de mărfuri vor include, fără a se limita la acestea, energia electrică, gazele naturale, combustibili pe bază de cărbune, petrol și produse distilate (kerosen, benzină, motorină, biodisel, păcură, GPL, uleiuri industriale, ciment, oțeluri beton/laminate, agregate de balastieră și cariera și mixturi asfaltice, clor, cloruri, sulfuri, sulfaţi, nitrati, fosfați si carbonați, îngrășăminte chimice, sare, sare industrială, lemn, hârtie li produse alimentare (cereale, legume, fructe, carne, lapte, zahăr, produse de morărit și panificație, uleiuri și grăsimi rafinate), prevede un proiect legislativ adoptat de Senat.
Peste jumătate din activitatea de tranzacționare de la BVB a fost asigurată de acțiunile celei mai recente companii listate la cota pieței reglementate.
Anul 2023 a fost favorabil pentru sectorul fondurilor de investiții, unde toate entitățile afișează randamente pozitive, a arătat la Profit Financial.forum Mihai Purcărea, CEO la BRD Asset Management.
Oferta de la Hidroelectrica a arătat capacitatea pieței de capital locale de a procesa tranzacții mari, spune directorul general al Bursei de Valori București, Adrian Tănase, care, la Profit Financial.forum, a avertizat asupra unei lichidități „spre zero” pe o piață dezvoltată. Perspective pentru un nou val de listări care să aducă valoarea totală a companiilor listate la echivalentul a 20% din PIB.