Subscrieri de numai 7 milioane euro în prima zi a ofertei de titluri de stat pentru populație

Subscrieri de numai 7 milioane euro în prima zi a ofertei de titluri de stat pentru populație

Sursa foto: Faysalfarhan | Dreamstime.com

scris 28 nov 2023

Tendința de participare mai redusă în programul Fidelis din ediția de toamnă este confirmată de un debut slab la vânzările Ministerului Finanțelor și pentru emisiunile din decembrie. Reîntoarcere a preferinței pentru scadențele lungi.

În sistemul Bursei de Valori București s-au strâns, în prima zi a ofertei de titluri de stat dematerializate destinate populației, cu puțin sub 400 de ordine, valoarea agregată a subscrierilor pentru cele 5 emisiuni fiind de numai 7,05 milioane euro, de 3 ori mai mică decât cea de 21,28 milioane euro de la exercițiul din vară, unul mai degrabă slab, în care Minsterul Finanțelor Publice a atras până la final 482,36 milioane euro, într-o piață istovită de oferta publică primară de la Hidroelectrica (H2O).

Urmărește-ne și pe Google News

Prezența investitorilor a fost chiar mai slabă în septembrie când au plasat aproximativ 13.300 de ordine cu o valoare de 299,34 milioane euro. Participarea în scădere a fost interpretată ca rezultatul turbulențelor din piețele internaționale de bonduri și ca o așteptare pentru ediția din decembrie pentru noi clarificări și eventuale ridicări ale cupoanelor de dobândă.

ULTIMA ORĂ Obligațiunile CPI Property, cel mai important investitor imobiliar din România, s-au prăbușit. Grupul, acuzat de supraevaluarea activelor CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Obligațiunile CPI Property, cel mai important investitor imobiliar din România, s-au prăbușit. Grupul, acuzat de supraevaluarea activelor

Expectativa se prelungește, dar, față de exercițiul ezitant precedent, investitorii s-au întors către scadența lungă. Obligațiunile guvernamentale denominate în lei, cu maturitate în 2026 și având dobândă anuală de 7,25% (R2612B) au cumulat ordine de cumpărare în valoare de 6,94 milioane lei (1,40 milioane euro).

O participare dublă, în echivalent 3,05 milioane euro, s-a înregistrat pe titlurile de stat în euro cu scadența la 5 ani (R2812AE) și care au un cupon de dobândă de 5,50%. Cealaltă emisiune demnominată în moneda unică europeană, cea la un an (R2412BE), a atras subscrieri de 1,90 milioane lei, susținută de dobânda de 4,00%.

EXCLUSIV Un consorțiu format din Banca Transilvania, Alpha Bank și Raiffeisen Bank va intermedia vânzarea emisiunii de obligațiuni a Consiliului Județean Cluj CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Un consorțiu format din Banca Transilvania, Alpha Bank și Raiffeisen Bank va intermedia vânzarea emisiunii de obligațiuni a Consiliului Județean Cluj

Prin contrast, interesul a fost mai mic pentru aceeași maturitate la emisiunile în lei. Dacă titlurile cu dobândă de 6,10% (R2412C) au cumulat plasamente de 3,17 milioane lei (aproximativ 640.000 de lei), volumul a fost de 9 olri mai mic, respectiv de aproximativ 353.000 lei pentru obligațiunile guvernamentale, dar condiționate de criteriul donării de sânge (R2412B).

Ediția-record în programul Fidelis a fost cea din primăvară, când valoarea agregată a subscrierilor s-a ridicat la echivalentul a 618,39 milioane euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
titluri de stat
bursa
bvb
dobanzi
mfp
fidelis