Bursele europene au începul noul an în creștere, indicele paneuropean urcând la maximul ultimelor 23 de luni. Trarderii mizează pe reducerea ratelor de dobândă în 2024.
Bursa de Valori București (BVB) încheie anul 2023 cu o capitalizare de peste 294 miliarde de lei, în creștere cu 49,2% față de finalul anului trecut, când capitalizarea bursieră a depășit ușor 197 miliarde de lei.
Acțiunile europene au încheiat sesiunea de vineri în creștere, marcând un final pozitiv al unui an cu o evoluție favorabilă, transmite CNBC.
Acțiunile europene sunt pe cale să încheie anul cu o creștere de două cifre, după ce speranțele privind o schimbare a direcției de politică monetară din partea băncilor centrale au alimentat o puternică revenire pe sfârșit de an. Indicele paneuropean nu a reușit însă să depășească creșterea din 2021.
Investitorii străini își reduc masiv expunerea pe bursa din China în contextul îngrijorărilor legate de economia țării conduse de președintele Xi Jinping și a temerilor privind o prăbușire a pieței imobiliare, relatează Markets Insider.
Acțiunile europene se tranzacționează miercuri în creștere ușoară, aproape de maximul record, în condițiile în care tranzacțiile s-au reluat după vacanța de Crăciun.
Capitalizarea Tencent a scăzut vineri cu 43,5 miliarde de dolari, după ce China a surprins piețele financiare cu un nou set de reguli menite să reducă jocurile online și cheltuielile excesive, transmite CNBC.
Chimcomplex a semnat cu Ministerul Economiei un acord pentru înființarea unei unități noi de producție de rășini, urmând să primească ajutor de stat.
Bursele europene s-au retras joi, nereușind să evolueze în creștere, în ciuda revenirii în sens pozitiv a bursei de pe Wall Street, transmite CNBC.
Acțiunile europene s-au depreciat în prima parte a tranzacțiilor joi, în linie cu evoluția din piețele de capital din SUA și Asia, în contextul în care optimismul privind o reducere rapidă a dobânzilor de către Fed se diminuează, iar traderii și-au redus pozițiile înaintea weekendului prelungit de Crăciun.
Toshiba va fi retrasă miercuri de la bursa din Tokyo, după o prezență de 74 de ani pe piața japoneză de capital, în urma unui deceniu de revolte și scandaluri care au dus la prăbușirea uneia dintre cele mai mari mărci din Japonia, la o preluare a acesteia și la un viitor nesigur, transmite Reuters.
Bursa americană și-a continuat impulsul de sfârșit de an, propulsând indicele Dow Jones la un nou record, în timp ce indicele extins S&P 500, cel mai reprezentativ pentru piață, s-a apropiat de maximul istoric.
Acțiunile companiei chineze de inteligență artificială SenseTime au scăzut luni cu până la 18,25%, la un minim istoric, după vestea morții fondatorului acesteia, transmite CNBC.
Bursele europene au încheiat tranzacțiile de luni în scădere, după cinci săptămâni consecutive de creștere, relatează CNBC.
Valoarea de piață a tuturor celor 371 de companii listate la Bursa de Valori București (BVB) atât pe Piața Reglementată (PR), cât și pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT), a depășit în premieră nivelul de 301 de miliarde lei la finalul primelor 11 luni ale acestui an, anunță Bursa. Companiile listate la Bursa de Valori București au ajuns să reprezinte 21,3% din PIB-ul României pe anul 2022.
Deși a avut un debut slab în prima parte a perioadei de subscriere operațiunea de piață în care Ministerul Finanțelor a pus în vânzare 5 emisiuni de titluri de stat a avut o recuperare importantă și a depășit valoarea agregată a plasamentelor din ediția de vară. Preferință pentru titlurile denominate în moneda unică europeană.
Bursele europene și-au revenit joi, deoarece investitorii au reacționat pozitiv la semnalul Rezervei Federale din SUA că vor avea loc reduceri ale ratei dobânzii de referință de anul viitor, în timp ce Banca Centrală Europeană și Banca Angliei le-au lăsat neschimbate, transmite CNBC
Acțiunile și obligațiunile gobale s-au redresat după ce Rezerva Federală a semnalat reduceri ale ratelor de dobândă pentru anul viitor, dând naștere unui impuls de creștere pe toate piețele, pe fondul optimismului că presiunile inflaționiste se atenuează.
Pfizer a estimat miercuri venituri și un profit în 2024 sub estimările analiștilor, ceea ce a dus la un declin de 7% al acțiunilor producătorului american de medicamente, în predeschiderea ședinței Bursei de la New York, chiar dacă a majorat obiectivul de reducere a costurilor cu 500 milioane de dolari, transmite Reuters.
Valoarea de piață a bursei Indiei a depășit-o pe cea a bursei din Hong Kong, devenind a șaptea cea mai mare din lume, pe măsură ce optimismul cu privire la perspectivele economice ale țării a crescut, transmite CNBC.
Un grup de investitori format din Arkhouse Management și Brigade Capital a făcut o ofertă de 5,8 miliarde de dolari pentru a retrage de la bursă lanțul de magazine Macy's, potrivit unei persoane familiarizate cu chestiunea, transmite Reuters.
Firma de brokeraj IFB Finwest a decis să își promoveze serviciile prin intermediul lui Irinel Colmbeanu, anterior unul dintre bogații României, dar având astăzi mari probleme financiare.
Înainte de săptămâna închiderii operațiunii de piață, titlurile de stat din programul Fidelis puse în vânzare de Ministerul Finanțelor Publice au o cerere mai degrabă scăzută.
Pe un fond de participare mai redusă, în linia ediției, de toamnă, titlurile de stat pentru populație puse în vânzare de Ministerul Finanțelor nu găsesc o predilecție distinctă.
După o tranzacție de aproximativ 1 milion de euro de la sfârșitul lunii trecute prin care au dobândit 31% din acțiunile Bonas Import Export, cei de la Anodin, care sunt majoritari la Prebet Aiud, își suplimentează participația la producătorul de lactate.