Producătorul de cabluri Iproeb, o vedetă a pieței Rasdaq acum 15 ani, ține pasul la nivelul profitabilității, după o explozie a rezultatului net anul trecut.
Iproeb Bistrița (IPRU) a realizat în primele 3 trimestre venituri totale din exploatare de 146,30 milioane lei, în creștere cu 3,87% față de cele de 140,84 milioane lei din exercițiul financiar precedent. Este o continuare a unei dinamici bune a unei companii care, în 2022, și-a majorat afacerile pe toate segmentele principale de activitate, respectiv cabluri, izolatoare și mijloace de automatizare.
În același interval de raportare, cheltuielile totale de exploatare au urcat cu 8,99%, la 132,72 milioane lei, de la 121,77 milioane lei. Astfel, compania a realizat un profit net de 11,00 milioane lei, cu 28,38% mai mic decât cel de 15,36 milioane lei din primele 9 luni ale anului trecut.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Fondatorul Binance, cea mai mare platformă de criptomonede la nivel mondial, a demisionat ca CEO pledând vinovat pentru încălcarea cerințelor penale de anti-spălare a banilorDeclinul trebuie pus și în contextul profitabilității multianuale a societății. Anul trecut, aceasta a obținut un rezultat total global de 21,90 milioane lei, care nu numai că este de 5,7 ori mai mare decât cel de 3,86 milioane lei din 2021, dar este apropiat de valoarea agregată a câștigurilor din precenenții 7 ani (incluzând aproximativ 945.000 de lei în 2020, 2,94 milioane lei în 2019, 4,07 milioane lei în 2018, 2,16 milioane leio în 2017, 4,66 milioane lei în 2016 și 4,69 milioane lei în 2015).
Acțiunile Iproeb au fost vedete ale bursei Rasdaq de la BVB în anul de „boom” al acestei piețe 2007, dar ulterior performanța companiei nu a confirmat așteptările de balon speculativ ale investitorilor din acea etapă și firma a rămas în uitare, tranzacționându-se pe volume derizorii pe piața AeRO. La ultimul preț de închidere, de 0,7950 de lei/acțiune, capitalizarea bursieră a companiei este de 107,71 milioane lei (21,77 milioane euro).
Iproeb Bistrița are ca acționar majoritar, cu o participație de 58,82% din titluri, compania Electromontaj București, ce are un acționariat dispersat. Un alt acționar important, cu o deținere de 16,84% din acțiuni, este Grupul DD din Constanța al fraților Nicolae și Ion Dușu, care controlează operatorul portuar Socep și producătorul de materiale de construcții Celco.