Philip Morris International va deschide, în acest an, primul său call center din Bulgaria, investiție care va crea, în primă fază, aproximativ 100 de noi locuri de muncă.
Papa Francisc a declarat luni, aflându-se în vizită în Bulgaria, că suferința migranților și a refugiaților este „crucea pe care trebuie să o poarte umanitatea”, notează Reuters.
Interesul bulgarilor pentru destinații turistice din România este în creștere, susțin agențiile de turism din Ruse, potrivit Novinite. Totodată, interesul bulgarilor pentru destinațiile clasice ca Sinaia sau Brașov scade însă în favoarea unor locuri mai puțin cunoscute.
Faptul că legislația bulgară este mult mai prietenoasă cu investitorii le-a permis acestora să facă o tradiție din hotelurile all inclusive cu care au atras în acest an, de Paște/1 Mai, câteva mii de români care vor să aibă totul inclus la hotel, spune Dragoș Răducan, prim-vicepreședintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). El crede că, deși mâncarea la bulgari nu ar fi de cea mai bună calitate, prețurile mici practicate în această perioadă i-au tentat pe turiștii români.
Compania elenă J&P AVAX a oferit cel mai bun preț pentru construcția viitoarei conducte de gaze ce va face legătura între Bulgaria și Grecia, potrivit unui anunț al ICGB, societatea care se ocupă de dezvoltarea proiectului.
Veniturile Bulgariei din turism au urcat cu 6% anul trecut, la 8,4 miliarde de leva (aproximativ 4,29 miliarde de euro), a anunțat marți ministrul Turismului, Nikolina Angelkova, transmite Novinite.
Procurorii DIICOT și polițiștii de investigații criminale au efectuat mai multe percheziții în București și Prahova, în urma cărora au fost reținuți cinci cetățeni bulgari, acuzați de înșelăciune prin inducerea în eroare a unor persoane în cadrul unor conversații telefonice.
Guvernul a aprobat joi un memorandum cu privire la realizarea unui pod peste Dunăre între Zimnicea - Svishtov, un proiect discutat la nivelul prim-miniștrilor român și bulgar în cadrul reuniunii cvadrilaterale din 29 martie, de la Snagov.
Transgaz și-a alcătuit bugetul pe scenariul pozitiv al unei prelungiri a acordului de tranzit dintre Gazprom și Ucraina, estimând venituri similare din transportul internațional în pofida scăderii volumului de gaz rusesc care traversează Dobrogea în urma intrării în funcțiune a TurkStream. Pericolul stopării tranzitului gazelor prin Ucraina (și implicit România) a fost motivul principal pentru care anul trecut S&P a redus perspectiva ratingului de credit al Transgaz de la "stabilă" la "negativă".
Anul 2024 ca obiectiv asumat oficial de Guvern pentru adoptarea monedei euro reprezintă o țintă rezonabilă și realizabilă, dar pe marginea acesteia se mai poate discuta, a spus, ieri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la o acțiune la care premierul Viorica Dăncilă a susținut din nou acest obiectiv. Isărescu a punctat că, în această privință, România nu trebuie să se raporteze la Bulgaria, care și-a exprimat intenția de aderare la zona euro cât mai curând, ci la economii comparabile, precum Ungaria, Cehia sau Polonia, care privesc procesul cu precauție.
Șase pachete cu 170 kg de cocaină de puritate ridicată au fost găsite plutind pe Marea Neagră, în apropierea localității Șabla, nu departe de frontiera cu România, a informat ministrul de interne bulgar, Mladen Marinov, în ședința de guvern de miercuri, transmite BTA.
Turiștii asiatici, atunci când vin în Europa de Est, sunt rareori atrași de o singură destinație, așa că atunci când ajung în zonă vor să viziteze două sau mai multe țări. Din acest motiv, miniștrii Turismului din România și Bulgaria vor să creeze pachete turistice comune, cu care încearcă să atragă turiștii asiatici.
Grupul ungar MOL este unul dintre cele trei consorții care au depus oferte la licitația de construire a 484 de km de gazoduct în Bulgaria, contract estimat la 1,6 miliarde de dolari, menit să prelungească TurkStream până în Serbia, a anunțat operatorul de transport al gazelor din țara vecină, Bulgartransgaz. Demersul ungurilor arată că aceștia sunt mult mai interesați de cele 15,75 miliarde de metri cubi de gaz rusesc care urmează să intre în Europa prin Turkstream decât de potențialele 6,4 miliarde de metri cubi anuali care ar putea fi produși de OMV Petrom și Exxon în Marea Neagră.
Grupul energetic anglo-olandez Shell a anunțat marți că va începe luna viitoare forajele exploratorii pentru țiței și gaze în largul coastei Mării Negre din apele teritoriale ale Bulgariei transmite Reuters.
Agenția de evaluare financiară Fitch a revizuit în creștere, de la stabilă la pozitivă, perspectiva ratingului de credit pe termen lung atribuit Bulgariei, datorită îmbunătățirii profilului financiar, transmit Sofia Globe și Novinite.
Gazele Gazprom vor mai tranzita România pentru a ajunge în Turcia și Balcani doar anul acesta, Transgaz urmând a pierde peste 324 de milioane de lei anual, bani pe care-i încasa de la gigantul rus ca tarif de tranzit. Gazprom a trimis Guvernului bulgar o scrisoare oficială în care l-a informat că începând cu luna ianuarie 2020 tranzitul gazului pe coridorul Trans-Balcanic va fi stopat, a anunțat, săptămâna trecută la un post de televiziune, ministrul bulgar al energiei, Temenuzhka Petkova.
TurkStream este noul cal troian al Rusiei pe care intenționează să-l ofere cadou Europei, de o importanță geopolitică și comercială, cu ajutorul căruia Kremlinul intenționează să-și sporească influența în Turcia și în Balcani, susține un articol publicat de revista Foreign Policy. Profit.ro a avertizat în repetate rânduri asupra potențialelor efecte negative ale construirii unei prelungiri a Turkstream, paralel cu BRUA, asupra producției de gaze autohtone, în special a celei offshore, România urmând a rămâne o piață izolată.
Producătorul american de baterii industriale EnerSys va închide fabrica din Tǎrgovište, nord-estul Bulgariei, unde produce baterii pentru submarine cu acționare diesel-electrică, din cauza scăderii cererii pentru baterii în contextul unei concurențe economice acerbe.
Trei consorții au depus oferte în cadrul unei licitații în valoare de 1,4 miliarde euro pentru construcția unui gazoduct care să transporte gaze naturale rusești de-a lungul teritoriului Bulgariei, a anunțat joi compania Bulgartransgaz, operatorul rețelelor de transport de gaze naturale din Bulgaria, transmite Reuters.
Bulgartransgaz a înregistrat deja noul hub regional de gaze, creând o filială, "Gas Hub Balkan" EAD, care va opera viitoarele platforme de tranzacționare, create în parteneriat cu operatorul bursei austriece de profil, CEGH. Potrivit ministrului bulgar al energiei, Temenuika Petkova, guvernul de la Sofia intenționează ca, pe termen lung, 49% din acțiunile "Gas Hub Balkan" EAD, să fie acordate investitorilor privați - consumatori industriali, operatori de rețele de distribuție a gazelor sau traderi.
Noua directivă a gazelor negociată de președinția României la Consiliului Uniunii Europene va avea un impact semnificativ, nu atât asupra dezvoltării coridorului nordic de transport al gazelor (Nord Stream 2), cât mai ales asupra coridorului sudic, unde Bulgaria va deveni un jucător cheie, cu un rol asemănător celui jucat de Germania în Nord Stream 2.
Declinul rezervărilor pentru vacanțe în Bulgaria al turiștilor ruși este determinat de dificultățile în emiterea vizelor, a afirmat Anatoly Makarov, ambasadorul Moscovei la Sofia, transmite Novinite.
Capacitatea de transport rutier din capitala Bulgariei este foarte mică, iar blocajele în trafic sunt semnificative. Metroul din Sofia repară din aceste neajunsuri, transportând până la 40.000 de persoane pe oră. Derulate în 3 faze în anii 2008-2015, lucrările pentru magistralele de metrou au costat în total 654 milioane euro, din care 426 milioane euro bani de la Uniunea Europeană. Banii pentru consultanți au reprezentat mai puțin de 1% din valoarea investiției.
Cinci companii și consorții s-au calificat pe lista scurtă pentru a depune oferte în cadrul unei licitații în valoare de 145 de milioane de euro destinată conceperii și construirii interconectorului de gaze IGB, care va face legătura între Bulgaria și Grecia, începând din 2020, a anunțat marți compania ICGB, care se ocupă de supervizarea acestui proiect, transmite Reuters.
Ministrul de Externe al Ungariei a arătat că, în acest context, solicitarea autorităților americane ca Ungaria să își diversifice sursele de aprovizionare cu energie și să își reducă dependența de Rusia este blocată de mai multe state aliate din Uniunea Europeană și NATO, respingând criticile potrivit cărora Budapesta încearcă să strângă legăturile cu Moscova.