Guvernul promite acum și pod peste Dunăre, la Zimnicea, în regim de parteneriat public-privat

Guvernul promite acum și pod peste Dunăre, la Zimnicea, în regim de parteneriat public-privat
scris 18 apr 2019

Guvernul a aprobat joi un memorandum cu privire la realizarea unui pod peste Dunăre între Zimnicea - Svishtov, un proiect discutat la nivelul prim-miniștrilor român și bulgar în cadrul reuniunii cvadrilaterale din 29 martie, de la Snagov.

Cum și-a făcut o politică oficială în ultima perioadă din această manieră de finanțare, Executivul de la București arată că soluția propusă pentru realizarea acestui obiectiv este cea a parteneriatului public-privat.

Urmărește-ne și pe Google News

Având în vedere prevederile legale diferite, obiectivul de investiții poate fi realizat prin coordonare unitară, dar distinctă pe teritoriul fiecărui stat.

Ministerul Transporturilor și Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) vor face în regim de urgență demersuri legislative și organizatorice pentru implementarea cu prioritate a proiectului "Pod peste Dunăre între Svishtov-Zimnicea", susține Guvernul

De altfel, printre proiectele de parteneriat public-privat aprobate de Guvern se regăsește și "Complexul hidrotehnic Turnu Măgurele - Nicopole" pe fluviul Dunărea, care potrivit Bucureștiului este un proiect complementar care prevede realizarea unei legături rutiere și de cale ferată între cele două țări riverane.

Firmele, ONG-urile, federațiile, cluburile vor primi până la 500.000 euro și vor avea credite garantate pentru construcția de grădințe cu program sportiv. Guvernul alocă 500 mil. euro pentru 1.000 de grădinițe. Relatări despre discuții Țiriac - Guvern CITEȘTE ȘI Firmele, ONG-urile, federațiile, cluburile vor primi până la 500.000 euro și vor avea credite garantate pentru construcția de grădințe cu program sportiv. Guvernul alocă 500 mil. euro pentru 1.000 de grădinițe. Relatări despre discuții Țiriac - Guvern

Executivul arată că podul peste Dunăre Svishtov - Zimnicea se corelează cu alte obiective de investiții de infrastructură propuse să se realizeze tot în parteneriat public-privat în zona de sud a României, respectiv cu Autostrada București - Alexandria - Craiova - Drobeta Turnu Severin - Lugoj, cât și la nivel de regiune România - Bulgaria.

Potrivit Guvernului, podul este necesar în condițiile în care traficul între România și Bulgaria s-a intensificat, urmare a dezvoltării schimburilor comerciale și a circulației de tranzit, iar în condițiile actuale de infrastructură transfrontalieră, traversarea fluviului Dunărea se desfășoară cu dificultate.

Proiectul ar urma să contribuie și la realizarea unor coridoare de tranzit pentru traficul rutier, cu asigurarea legăturii între Europa Centrală și de Nord spre zona de Sud a Europei respectiv Turcia, Grecia, Albania prin România și Bulgaria.

viewscnt
Afla mai multe despre
pod
dunare
bulgaria
zimnicea
svishtov
guvern
parteneriat
public
privat