Ministrul de Finanțe Marcel Boloș a anunțat că sistemul destinat procesării declarațiilor vamale de export care presupunea prezentarea documentelor pe hârtie a fost înlocuit de sâmbătă cu unul nou: Sistemul de export automatizat - AES RO, care va permite efectuarea controalelor vamale mai rapid și eficient.
Walmart cumpără producătorul de televizoare Vizio cu $2.3 miliarde în cash. Prin cumpărarea Vizio, care deține sistemul de operare SmartCast, prin care utilizatorii pot accesa conținut video cu reclame, Walmart speră să-și crească business-ul de publicitate.
UiPath, primul unicorn fondat de antreprenori români, listat în 2021 la bursa de la New York, și-a majorat veniturile în al doilea trimestru al anului fiscal, depășind estimările analiștilor. Compania și-a înjumătățit pierderea, la 60,3 milioane dolari, de la 120 milioane dolari în urmă cu un an.
Walmart se așteaptă ca aproximativ 65% din magazinele sale să fie deservite prin automatizare până la sfârșitul anului fiscal 2026, la doar câteva zile după ce a dezvăluit planurile de a concedia peste 2.000 de persoane la unitățile care onorează comenzi online, transmite Reuters.
Cererea de automatizări a clădirilor atât rezidențiale, cât și nerezidențiale continuă și în 2022 trendul din pandemie. Octavian Fanea, CEO-ul Kadra, furnizor de soluții integrate de modernizare și management al accesului într-o clădire, spune însă că acest trend va accelera în perioada următoare, proprietarii de imobile, fiind tot mai deschiși către adoptarea acestor soluții.
Startup-ul american Tquila Automation, furnizor de servicii de consultanță în domeniul automatizării inteligente, cu UiPath printre parteneri, a deschis un centru global de servicii în București, de unde va deservi clienți din Europa și America de Nord.
Startup-ul Ecap, care a dezvoltat o platformă de automatizare a proceselor din cadrul companiilor de ecommerce, pe întreg lanțul logistic, de la importul de produse și până în momentul în care clientul final primește pachetul de la curier, vizează să atragă cea de-a doua rundă de finanțare pentru externalizarea servicilor și să integreze marketplace-uri consacrate pentru a oferi clienților săi extra beneficii. Printre cele mai mari provocări ale startup-ului se numără atragerea de forță de muncă și reținerea acesteia. Programatorii sunt cei mai dificili de convins să rămână într-o firmă.
Andrei Pitiș, fondator al Vector Watch, business vândut americanilor de la Fitbit cu 15 milioane de dolari, și fost acționar Clever Taxi, companie preluată de gigantul Daimler, tranzacție anunțată în premieră de Profit.ro, investește, inclusiv ca acționar, într-o companie înființată de doi studenți, foști componenți ai echipei de robotică de la Colegiul “Barbu Știrbei” din orașul Călărași. Cei doi studenți lucrează la un produs de automatizare a părțile redundante din procesul de dezvoltare al proiectelor software. Într-o primă etapă, investiția Simple Capital, companie controlată de Andrei Pitiș, se va ridica la 60.000 euro.
Administratorii grupurilor de discuții de pe Facebook au acum la dispoziție instrumente automatizate care să-i ajute în lupta cu informațiile false și dezinformările.
Bugetele alocate de antreprenori pentru digitalizarea companiilor au crescut în ultimii doi ani, pe fondul pandemiei, tendință care se va menține și în următoarea perioadă și care va accelera din ce în ce mai mult, pe măsură ce tehnologia devine parte integrantă din viețile tuturor. În plus, este poate și singurul mod prin care afacerile își pot menține competitivitatea pe o piață în plină transformare.
Felicia și Sorin Bîrsan, fondatorii Sales Partner, o soluție integrată care automatizează procesul de vânzare a unei mașini, lansată în 2019, plănuiesc expansiunea business-ului în străinătate până la finalul anului 2023, au anunțat aceștia la PROFIT NEWS TV.
Vestra, cluster specializat în industria utilităților și echipamentelor de automatizare, a încheiat al treilea trimestru al anului 2021 cu o cifră de afaceri de 14,6 milioane euro. Compania previzionează o creștere cumulată a vânzărilor de 15% până la finalul anului și o cifră de afaceri de 24 milioane euro.
Reducerea diferențelor dintre roboți și oameni este unul dintre punctele-cheie în strategia de dezvoltare a UiPath. Astfel, prin intermediul așa-numitei automatizări semantice, roboții UiPath ar urma să devină din ce în ce mai sofisticați, imitând o gamă mai largă de comportamente umane, explică Daniel Dines, fondatorul UiPath și cel mai bogat român.
Klippa, companie olandeză specializată în digitalizarea fluxurilor de documente și automatizarea proceselor de business cu ajutorul inteligenței artificiale, a dechis un birou la Brașov, al treilea din Europa după Amsterdam și Groningen.
Daniel Dines, fondatorul UiPath și cel mai bogat român, spune, într-un interviu pentru CNBC, că omenirea se află într-un moment foarte important al istoriei, fiind pe cale să elimine sarcinile de muncă repetitive, însă cel mai dificil aspect în privința automatizării și nu numai este să "convingi oamenii să vâslească în aceeași direcție".
Ministerul Finanțelor a semnat cu UiPath, unicornul românesc proaspăt lansat la bursa din New York, un acord de colaborare pentru operaționalizarea Centrului de Excelență RPA (Robotic Process Automation) din cadrul instituției.
Ministrul Finanțelor s-a întâlnit cu Daniel Dines, CEO UiPath, unicornul românesc proaspăt lansat la bursa din New York, anunțând ulterior că a discutat cu acesta despre potențialul tehnologiei RPA (Robotic Process Automation) de a accelera inițiativele de digitalizare derulate în cadrul Ministerului de Finanțe și a identificat o bună oportunitate de colaborare prin crearea și operaționalizarea unui centru de excelență RPA în cadrul ministerului.
Două treimi dintre participanții la un sondaj privind digitalizarea și automatizarea administrației publice în România spun că și-ar dori să depună online cereri și documente pentru obținerea unor adeverințe sau beneficii sociale și aproape jumătate se declară nemulțumiți de interacțiunea de la ghișee. În pofida declarațiilor, dar și a pandemiei, cei mai mulți dintre români continuă să interacționeze cu instituțiile administrației publice prin deplasarea la ghișeu.
Listarea UiPath la bursa din New York produce deja efecte pozitive asupra companiei, care a devenit mai disciplinată și mai cunoscută printre investitori, spune Daniel Dines, directorul general și cofondatorul primului unicorn românesc, evaluat la peste 29 miliarde dolari în cadrul ofertei publice din luna aprilie.
OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze din România, controlat de grupul austriac de stat omonim, ia în calcul contractarea de servicii de foraj de sonde onshore în țară cu ajutorul unei instalații de profil complet automatizate, care să nu necesite personal uman pe platformă pentru activitățile curente, cu scopul reducerii costurilor.
Druid, dezvoltator de chatboți înființat în 2018 de Liviu Drăgan, a semnat un parteneriat cu Evolvant, cu scopul de a furniza soluții conversaționale bazate pe inteligență artificială în Emiratele Arabe Unite.
Druid, dezvoltator de chatboți înființat în 2018 de Liviu Drăgan, a semnat un parteneriat cu Mobinology Asia, cu scopul de a oferi soluții conversaționale bazate pe inteligență artificială în proiecte de transformare digitală din regiunea Asia-Pacific.
CEC Bank apelează la platforma low-code dezvoltată de compania Aurachain pentru a automatiza o serie de activități bancare, legate de rețeaua de bancomate și clienții IMM.
Roboții software dezvoltați de startup-ul românesc de tehnologie Tailent ajung în America Centrală și de Sud, printr-un parteneriat cu Serviceaide, furnizor global de soluții de management al serviciilor pentru companii, bazate pe inteligență artificială (AI) și machine learning.
UiPath, “unicornul” fondat de românii Daniel Dines și Marius Tîrcă, ajuns recent la o evaluare de 35 miliarde de dolari și cu planuri de listare pe bursa de la New York, vrea să convingă companiile să treacă la un model de afaceri complet automatizat. Într-o nouă ieșire în public, Dines compară întreprinderile care refuză automatizarea cu fermierii care se încăpățânează să are manual câmpurile.