Valoarea producției agricole a crescut anul trecut cu 0,6%, comparativ cu anul precedent, totalizând 109,89 miliarde de lei prețuri curente, potrivit datelor definitive publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Salamul de Sibiu Agricola IGP a ajuns pe rafturile magazinelor din SUA, primul aliment românesc de origine animală exportat pe piața americană, după o întrerupere de mai multe zeci de ani a liniei de schimbri comerciale bilaterale pe acest segment.
România a rămas, în 2022, al șaptelea mare producător agricol din Uniunea Euopeană, cu o producție în valoare de de 22,2 miliarde de euro, potrivit datelor Eurostat.
Președintele francez Emmanuel Macron s-a angajat să investească 150 de milioane de dolari în Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă (IFAD) pentru a combate sărăcia și schimbările climatice în zonele rurale, transmite Reuters.
O filială a Băncii Agricole Ruse din Luxemburg ar putea aplica imediat la SWIFT pentru ”a permite în mod eficient accesul” băncii la sistemul internațional de plăți, în termen de 30 de zile, au transmis Națiunile Unite Rusiei, într-o scrisoare, văzută vineri de Reuters.
Rusia a declarat vineri că banca americană JPMorgan a încetat săptămâna aceasta procesarea plăților pentru Banca Agricolă Rusă, deoarece Moscova a cerut Washingtonului acțiuni, nu promisiuni, pentru a ajuta cerealele și îngrășămintele rusești să ajungă pe piețele globale, transmite Reuters.
Stațiunile de cercetare agricolă din subordinea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" (ASAS) își vor putea concesiona terenurile pentru proiecte de producție de energie regenerabilă.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, afirmă că în fiecare an „agricultura se desfășoară sub zodia riscului”, el admițând că nu doar anul acesta, ci în fiecare an vor exista pierderi în acest domeniu, dar că cei care lucrează în agricultură își asumă riscurile.
Norofert S.A., producător de inputuri organice și jucător cu experiență pe piața agricolă, raportează afaceri în creștere puternică față de anul precedent pe fondul dezvoltării liniilor de business din portofoliu.
Comisia Europeană a anunțat vineri că, la cererea statelor membre UE, a propus o derogare temporară de la regulile din Politica Agricolă Comună (PAC) referitoare la rotația culturilor și menținerea unor elemente neproductive pe terenurile arabile.
Compania Pilis Food, fondată de Puiu Elisei, fermier din regiunea Călărași, a preluat fabrica de compost pentru ciuperci East Champion Union Cooperativa Agricolă, aflată în faliment, cu circa 840.000 euro, în urma unei licitații.
Agricola Bacău a bugetat în acest an investiții de aproape 11 milioane de euro, cea mai mare parte a fondurilor fiind direcționate către principala activitate a grupului – producția de carne de pasăre. În contextul exploziei creșterilor de prețuri la energie, Agricola va aloca fonduri și pentru instalarea de panouri fotovoltaice și o centrală termică proprie.
Grupul Agricola Bacău a avut anul trecut o creștere a business-ului de 11% și a revenit astfel la nivelul atins în 2019, în special datorită dublării exporturilor, în condițiile în care Polonia, principalul principalul producător de carne de pasăre din UE, s-a confruntat cu cea mai severă epidemie de gripă aviară din istoria țării.
România a înregistrat, anul trecut, cea mai mare scădere a producției agricole la nivelul Uniunii Europene, de 11,3%, potrivit datelor biroului european de statistică Eurostat.
Valoarea producției în agricultură a scăzut anul trecut cu 15,4% față de anul anterior, până 81,4 miliarde de lei în prețuri curente, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Fostul ministru PSD al Finanțelor Publice Eugen Teodorovici, care după finalizarea mandatului ministerial și-a luat în primire postul de director de audit la Curtea de Conturi câștigat prin concurs în 2010, iar în februarie a devenit trezorier al Federației Române de Rugby, a preluat 50% din capitalul unei firme ce are ca obiect principal de activitate creșterea porcinelor.
Grupul Agricola Bacău mizează în acest an pe o creștere a afacerilor de 11%, după scăderea de 4% de anul trecut, când consumul de carne de pasăre a fost afectat de diminuarea veniturilor consumatorilor, incertitudinile legate de locurile de muncă și închiderea HoReCa.
Comisia Europeană vrea să majoreze bugetele din cadrul politicii agricole comune (PAC) cu 9 miliarde euro și să aloce o sumă suplimentară de 15 miliarde de euro pentru dezvoltare rurală, potrivit propunerii de buget consolidat pentru perioada 2021-2021.
Grupul de firme Agricola a înregistrat în 2019 o cifră de afaceri totală de aproximativ 768,2 milioane de lei, respectiv 162 de milioane de euro, cu 8% mai mare față de anul precedent.
Grupul de firme Agricola a reușit o cifră de afaceri de 364,7 milioane de lei în primele șase luni ale anului, în creștere cu aproape 7% față de perioada similară a anului trecut. Avansul e înregistrat deși anul trecut și la începutul acestui an grupul a făcut două exituri: din activitatea de retail de proximitate și din afacerea Comcereal.
Președintele PSD Liviu Dragnea a anunțat, în emisiunea „Viața Satului” de la TVR 1 difuzată duminică, mai multe măsuri care să vină în sprijinul fermierilor și al crescătorilor de ovine, printre care eliminarea impozitului pe subvenția agricolă, reglementarea unui impozit pentru zilieri, care să fie achitat o dată pe an, dar și un ajutor de 200 de lei pentru ca acești crescători să nu mai vândă mieluțele în străinătate.
România a înregistrat, anul trecut, a treia mare creștere a producției agricole la nivelul Uniunii Europene, de peste 13%. În aceste condiții, țara a rămas, anul trecut, al optulea mare producător agricol din blocul comunitar, cu o producție în valoare de 17,5 miliarde de euro, 4% din totalul realizat în UE, potrivit Eurostat.
Valoarea producției ramurii agricole s-a situat, anul trecut, la 78,494 miliarde de lei, cele mai mari valori înregistrându-se în regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), publicate luni.
Valoarea producției agricole din România a crescut anul trecut, față de anul precedent, cu 12,5%, până la 78,5 miliarde lei (17,2 miliarde euro), datorită avansului înregistrat de valoarea producției vegetale, potrivit datelor semidefinitive publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS).
O treime din fermele din Uniunea Europeană sunt în România, dar cu toate acestea producția agricolă standard realizată în țară reprezintă doar 3,4% din totalul producției la nivel european. Totodată, majoritatea fermelor din România (92%) au dimensiuni mai mici de 5 hectare, cel mai mare procent din UE.