Companiile vor avea posibilitatea de a emite oricărui asociat sau acționar titluri de participare fără drept de vot, durata autorizației de achiziție a propriilor acțiuni va fi extinsă la 4 ani și 6 luni, iar valorea nominală a acțiunilor proprii dobândite de societate va fi majorată la maximum 25% din capitalul social subscris, conform unui proiect legislativ elaborat cu sprijinul mediului de afaceri, respectiv patronatelor din IT. Inițiativa are drept scop creșterea atractivității companiilor din punctul de vedere al investitorilor și diversificării formelor de remunerare a angajaților.
Unul dintre acționarii minoritari ai TechVentures Bank a vândut 5% din bancă pentru 4,4 milioane de lei.
Acțiunile BNP Paribas au scăzut puternic în tranzacțiile de miercuri, pe fondul informațiilor potrivit cărora Belgia se pregătește să își reducă cu o treime participația la cea mai mare bancă din zona euro, la un preț cu discount.
Compania germană de livrări de mâncare Delivery Hero a devenit oficial acționarul majoritar al Glovo după ce a finalizat preluarea unui pachet suplimentar la startup-ul spaniol.
Senatul a adoptat un proiect de lege, inițiat de parlamentari neafiliați și susținut acum de PSD, PNL, UDMR, prin care regiile autonome și societățile comerciale la care statul este acționar integral sau majoritar au obligația de a transmite, la valoarea de inventar, dreptul de proprietate asupra terenurilor și a altor active patrimoniale aflate în patrimoniul lor către unitățile administativ-teritoriale în ale căror limite teritoriale se află, la cererea celor din urmă.
Minorii vor putea deveni fondatori ai unei firme, adică asociați sau acționari, și vor putea, de asemenea, cu respectarea legislației în vigoare, să își desfășoare munca sub forma unei persoane fizice autorizate (PFA) sau întreprinderi individuale.
Next Chymia Consulting, grup de consultanță și de investiții în blockchain, cu sediul la Hong Kong, a intrat în acționariatul startup-ului românesc de deep tech Humans.ai.
Compania germană de livrări de mâncare Delivery Hero devine acționarul majoritar al Glovo după ce a agreat cu mai mulți investitori preluarea unui pachet suplimentar de 39,4% la startup-ul spaniol.
Andrei Sebastian Dumitrescu, cel mai mare acționar minoritar al operatorului petrolier portuar Oil Terminal Constanța, controlat de stat prin Ministerul Energiei cu 59,62% din capital, a dat în judecată compania și ministerul și a cerut instanței să constate că toate actele constitutive ale Oil Terminal din perioada 1997-2018 sunt nule și că statul român deține de drept numai 46,08% din companie.
Emiratele Arabe Unite (EAU) au devenit cel de-al 72-lea acționar al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), a anunțat banca miercuri.
Firmele din România au cu aproape 60% mai multe credite din afara țării decât de la băncile din țară. Banca centrală crede că situația este una dintre cauzele intermedierii financiare reduse și amenință stabilitatea financiară în vremuri de tensiuni pe piețele externe. Pe de altă parte, firmele ar putea apela la mai multe împrumuturi din piața locală, în condițiile scăderii costurilor de finanțare în valută la niveluri similare au mai mici celor de afară.
Grupul Autonom, controlat de Marius și Dan Ștefan din Piatra-Neamț (județul Neamț), și-a majorat participația în acționariatul Millenium Insurance Broker (MIB), locul 10 pe piața de profil, de la 17,5% la 31,16%. Autonom a intrat în acționariatul MIB în 2019, informație anunțată în exclusivitate de Profit.ro.
Misteriosul investitor-"activist" de la Bursa de Valori București (BVB) Sebastian Valentin Dumitrescu, deținător al unei participații de 16,73% din capitalul companiei de stat Oil Terminal, împotriva căreia a intentat mai multe acțiuni în justiție, inclusiv de contestare a unor decizii ale conducerii, a decedat, la vârsta de 98 de ani.
Reprezentanții autorităților în adunările generale ale acționarilor ale companiilor de stat ar urma să fie plătiți din nou pentru participarea la ședințe, conform unui proiect de lege depus de doi deputați PSD.
Ana Camelia Isache, directorul general al Millenium Insurance Broker (MIB), locul 10 pe piața de profil, a vândut din motive personale toate acțiunile deținute în societate, reprezentând 3,433% din capitalul social, pentru suma totală de 48.062 euro. La acest preț, prin extrapolare, brokerul valorează 1,4 milioane de euro.
BAIC Group, partenerul chinez al Mercedes-Benz, vrea să devină cel mai mare acționar privat al Daimler AG și să primească un loc în consiliul de administrație, depășind astfel rivalii de la Geely.
Un proiect de lege adoptat de Senat și depus de ministrul demis al Finanțelor Orlando Teodorovici ar putea perturba activitatea a circa 260.000 de firme, care ar fi obligate să convertească creditul primit de la acționari în capital social până la limita minimă legală și nu vor mai avea voie să dea dividende până nu reîntregesc capitalul. Societățile care nu îndeplinesc condițiile de capitalizare ar putea fi dizolvate la cererea Fiscului.
Statul ar trebui să modifice Legea societăților comerciale astfel încât Fiscul să fie persoana interesată care să poate cere dizolvarea societăților cu capital negativ, firmele nu are trebui să aibă posibilitatea de a distribui dividende dacă nu-și completează capitalul, iar cele care au 3 ani cifra de afaceri zero sau capitaluri negative ar trebui radiate automat, potrivit Planului de aderare la zona euro, obținut de Profit.ro. O astfel de măsură, menită să crească disciplina la plată în economie, ar afecta 4 din 10 firme.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a achiziționat o participație de 6,25% din acțiunile Nova Ljubljanska banka (NLB), cea mai mare bancă din Slovenia, devenind al treilea mare acționar al băncii scoasă recent la privatizare de Guvernul de la Ljubljana.
BMW a anunțat oficial că își va mări participația în subsidiara din China, la 75%, și reînnoiește contractul cu partenerii chinezi până în 2040. Costurile majorării participației depășesc 3 miliarde de euro.
Senatorii au respins legea, inițiată chiar de parlamentari ai coaliției de guvernământ, prin care ar fi fost interzis administratorilor și acționarilor care au adus societăți în insolvență sau faliment să înființeze o altă firmă până la finalizarea procedurilor legate de acea companie. Profit.ro avertizase, la momentul lansării proiectului, că, în goana lor după firmele private aflate în dificultate financiară, parlamentarii au uitat că însuși statul are numeroase companii în insolvență, astfel că o lege de acest tip ar bloca Guvernul sau autorități locale să mai înființeze vreo firmă pentru o perioadă extrem de lungă.
India a devenit cel de-al 69-lea acționar al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), a anunțat instituția financiar-bancară miercuri.
Arnia Software, companie cu afaceri de 16,7 milioane de lei în 2017, și-a majorat capitalul social cu 5.000 lei, la 15.000 lei, prin aport în numerar, operațiune în urma căreia în acționariat a fost cooptat Cătălin Nicolae Ciobanu, Technical Lead/Software Developer în cadrul companiei.
Senatorii au respins, miercuri, un proiect de lege care dădea posibilitatea acționarilor să se retragă dintr-o societate pe acțiuni nu doar atunci când nu votează decizia finală de divizare sau fuziune a societății pe acțiuni, ci chiar din stadiul inițierii acestor proceduri.
Un acționar al producătorului de aplicații software Gemini Solutions, Florin Pîrlea, și-a vândut participația pentru 860.650 dolari către Gemini Solution Inc (California, SUA), care și-a majorat astfel cota la 100%.