Remus Cosovanu, fost fotbalist la Politehnica Timișoara care a intrat în antreprenoriat cu franciza pentru restaurantele Spartan din Timișoara, Cluj și Deva, a deschis săptămâna trecută, la Timișoara, cea mai mare unitate stradală a rețelei, în urma unei investiții de 110.000 de euro, și are planuri de extindere în Ungaria.
Restaurantul are o suprafață de 280 metri pătrați și este situat în zona Giroc. Noua unitate a înregistrat vânzări în valoare de 10.000 de euro și 2.000 de clienți, în primul weekend de funcționare.
După această deschidere, Spartan a ajuns la 31 de unități, deschise în toată țara, fiind pe locul 4 în topul lanțurilor cu cele mai multe restaurante pe teritoriul României.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Această inaugurare face parte din strategia de extindere la nivel național, dar și internațional, pe piața din Ungaria, pe care rețeaua Spartan și Remus Cosovanu o vor implementa în 2017.
Remus Cosovanu a ales să investească în fast-food după ce a analizat potențialul mai multor francize din domenii variate și a realizat potențialul crescut al acestui segment de piață.
După un stagiu de pregătire care a durat trei luni și s-a desfășurat în Suceava, a deschis primul său restaurant cu o investiție inițială de 62.000 de euro.
Potrivit Spartan, în doar trei ani, a reușit să deschidă șapte restaurante și să întreacă McDonald’s ca vânzări la nivelul municipiului Timișoara și să înceapă discuțiile pe marginea detaliilor extinderii în Ungaria, având în plan ca anul acesta să fie deschisă prima unitate la nivel extern, cel mai probabil în Budapesta.
În 2016, Cosovanu a obținut afaceri de peste 4 milioane de euro cu restaurantele Spartan.
"Având în vedere succesul mărcii Spartan în România, am decis să prospectez și piețele externe, pentru a vedea dacă se pretează acestui format de business. Am analizat potențialul afacerii în Europa în primul rând, dar și în Dubai și Thailanda, și am prezentat conceptul mai multor centre comerciale din străinătate, care au fost extrem de receptive la propunerile noastre. Așadar mă bazez pe date concrete, atunci când afirm că franciza Spartan ar avea un succes formidabil în Europa și în întreaga lume și am planificat ca 2017 să fie anul în care dăm startul expansiunii în afară", a adăugat Remus Cosovanu, Director General al firmei Corebos, prin intermediul căreia a obținut franciza Spartan.
Remus Cosovanu a fost fotbalist la prima echipă a Politehnicii Timișoara, unde a fost antrenat de Gheorghe Hagi.
Planurile sale pentru anul în curs includ, în afară de inaugurarea primului restaurant Spartan din afara României, și deschiderea unor noi unități în Timișoara și Cluj. De asemenea, ultima parte din 2017 va marca și apariția primului restaurant Spartan Drive din Timișoara, unde clienții vor putea comanda din mașină, și care va ocupa 320 de m2 și va fi situat la ieșirea spre Arad.
În afară de cele șapte restaurante Spartan pe care le conduce la ora actuală, Remus Cosovanu este implicat, din anul 2016, și în două dintre cele trei francize secundare deținute de S.C Strong MND Corporation (compania francizoare a mărcii “Spartan”): Transylvania Burger și Hercule, deschise în centrul comercial Shopping City din Timișoara.
Compania Corebos are 145 de angajați.
Spartan face parte din grupul de francize al Strong MND Corporation, companie francizoare care deține și platforma www.francizelacheie.ro. Lanțul de restaurante a fost fondat în 2012 și numără 31 de restaurante, dintre care 11 sunt restaurante proprii și alte 20 sunt în sistem de franciză, deschise în capitală și în 19 orașe din țară: Suceava, Arad, Brașov, Iași, Cluj, Timișoara, Botoșani, Galați, Brăila, Focșani, Târgu-Jiu, Craiova, Pitești, Turnu-Severin, Deva, Râmnicu Vâlcea, Baia Mare, Piatra Neamț și Constanța.