Tranzacție: Ipsos semnează o nouă afacere în România. Preia subsidiara locală a unui producător suedez de software

Tranzacție: Ipsos semnează o nouă afacere în România. Preia subsidiara locală a unui producător suedez de software
scris 24 aug 2018

Compania franceză de cercetare de piață Ipsos, numărul trei mondial, a preluat subsidiara locală a Clintelica, un producător suedez de aplicații software pentru domeniul business.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Clintelica dezvoltă o aplicație de tip CRM (Customer Relationship Management) pentru gestionarea interacțiunilor dintre o companie și clienții acesteia.

Urmărește-ne și pe Google News

În România, afacerile subsidiarei au atins anul trecut 1,81 milioane de lei, în ușoară creștere față de 2016, iar profitul net a urcat de 98.661 lei la 135.707 lei, potrivit www.termene.ro.

Numărul de angajați Clintelica în România a urcat anul trecut la 34, de la 27 în 2016.

EXCLUSIV Anchetă pe piața asigurărilor. Concurența suspectează UNSAR de facilitarea unei practici anticoncurențiale de majorare a tarifelor polițelor RCA CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Anchetă pe piața asigurărilor. Concurența suspectează UNSAR de facilitarea unei practici anticoncurențiale de majorare a tarifelor polițelor RCA

În toamna acestui an, Ipsos va încheia operațiunea de preluare a patru divizii din domeniul cercetării ad-hoc ale rivalului german GfK din 25 de țări, inclusiv din România, în schimbul a 105 milioane de euro în numerar.

Cele patru divizii GfK de cercetare ad-hoc (custom research) care fac obiectul tranzacției au împreună circa 1.000 de angajați în 25 de țări, respectiv Argentina, Australia, Austria, Belgia, Brazilia, Chile, China, Cehia, Elveția, Germania, India, Italia, Japonia, Marea Britanie, Mexic, Olanda, Peru, Polonia, România, Rusia, Singapore, SUA, Suedia, Ungaria și Turcia.

Veniturile celor patru divizii sunt estimate să depășească 200 milioane de euro în aceast an.

Ipsos, fondat la Paris în urmă cu 45 de ani, este al treilea mare jucător din domeniul cercetării de piață la nivel global, după Nielsen Company și Kantar Group, ambele cu sediul central în Marea Britanie.

Francezii sunt prezenți în 89 de țări, inclusiv în România, piață pe care activează din 1994.

viewscnt
Afla mai multe despre
ipsos
clintelica
preluare