Fondul american J.C. Flowers a semnat pentru cumpărarea subsidiarei din România a Piraeus Bank, iar tranzacția va fi finalizată la jumătatea lunii iunie.
Grecii s-au angajat în fața Comisiei Europene să vândă afacerile din afara peninsulei, după ce europenii au împrumutat statul elen cu fondurile necesare salvării sistemului bancar. Piraeus Bank menționa că înstrăinarea afacerii din România nu va avea efecte asupra poziției de capital.
Vânzarea afacerii din România aduce o reducere a activelor ponderate la risc cu 0,3 miliarde de euro pentru Piraeus Bank. În martie și aprilie au fost definitivate și tranzacțiile de vânzare a afacerilor din Serbia și a Credit Lyonnais Hellas, iar în această vară urmează să fie semnate acordurile de vânzare a Piraeus Bank Bulgaria și Tirana Bank, potrivit lui Megalou.
Piraeus este într-un proces de restructurare și urmărește creșterea bazei de capital și reducerea costurilor de funcționare și a celor cu riscul, în condițiile în care sistemul bancar elen a fost puternic afectat de criza economică și financiară din Grecia.
Piraeus Bank a ajuns la un acord cu 1.200 de angajați într-o schemă volunară de concediere, pentru care a plătit 154 de milioane de euro cumulat în trimestrul 4 din 2017 și primul trimestru din acest an, care va aduce, însă economii de 45 de milioane de euro pe an. Grupul a înregistrat o pierdere de 80 de milioane de euro în primele trei luni din 2018, însă, fără a include impactul cu costul restructurării de personal, a închis cu un profit de 12 milioane de euro.
Stocul de credite neperformante a scăzut cu 0,6 miliarde de euro în primul trimestru și cu 3 miliarde de euro față de aceeași perioadă a anului trecut, la 32,2 miliarde de euro, față de un portofoliu de credite brute de 57,7 miliarde de euro, în scădere cu circa 6 miliarde de euro în ultimul an.
Grecii urmăresc să reducă cu o treime volumul de credite neperformante până la finele anului 2019 și vor vinde în acest an încă două portofolii importante de credite în default – un portofoliu de 2,3 miliarde de euro de împrumuturi de consum și carduri de credit fără garanții și 2,2 miliarde de euro în credite garantate acordate companiilor, tranzacții pentru care a primit deja oferte.
La 30 septembrie, Piraeus Bank România avea active totale de 1,5 miliarde de euro, 99 de sucursale, 1.300 de angajați și 150.000 de clienți activi.
Banca din România nu a publicat rezultatele pentru 2017. În 2016, Piraeus a încheiat cu o pierdere de 31,5 milioane de lei, după un rezultat negativ de 252,5 milioane de lei în 2015, an în care a început și restructurarea afacerilor în vederea vânzării.
Viitorul proprietar al Piraeus Bank România, fondul american J.C. Flowers, are un capital de 15 miliarde de dolari, investit în 50 de companii în 17 țări în industrii precum cea bancară, de asigurare și reasigurare, precum și alte firme din domeniul finanțelor. Firma cu capital privat a lansat trei fonduri de plasamente private până acum, de la înființarea sa în 1998, de către bancherul J. Christopher Flowers, fost partener la Goldman Sachs.
J.C. Flowers a mai încercat, în 2015, să preia Piraeus, dar doar la pachet cu Banca Comercială Carpatica, însă negocierile cu cea din urmă au eșuat.