VIDEO Elon Musk, fondatorul Tesla: Să ții oamenii în case obligatoriu este un comportament fascist. Dați-le oamenilor libertatea!

VIDEO Elon Musk, fondatorul Tesla: Să ții oamenii în case obligatoriu este un comportament fascist. Dați-le oamenilor libertatea!
scris 3 mai 2020

Într-o teleconferință cu investitorii, Elon Musk, fondatorul Tesla, a afirmat că obligarea oamenilor de a sta în case, chiar și în contextul unei epidemii, nu este un gest democratic și contravine libertății. El chiar a caracterizat drept „fasciste” ordinele de restricție.

Încă din luna martie, Elon Musk, pionier în industria autovehiculelor propulsate electric și care a făcut din Tesla o companie de aproximativ 150 miliarde de dolari, le-a pemis unei mari părți a angajaților să lucreze de acasă în contextul epidemiei de coronavirus. Acum, însă, în contextul intensificării dezbaterilor din opinia publică pe tema oportunității și eficienței ordinelor de restricție, a afirmat că duritatea acestora lovește chiar în libertatea oamenilor.

Urmărește-ne și pe Google News

„Dacă cineva vrea să stea acasă, este grozav. Ar trebui să li se permită să stea în casă și nu ar trebui să fie obligat să plece. Dar să spunem că nu pot să-și părăsească propriile case și că vor fi arestați dacă o vor face, asta este fascist”, a declarat Musk într-o teleconferință cu investitorii preluată de Fox Business. „Nu este democratic. Nu este libertate. Dați-le oamenilor libertatea!”

Google pune la dispoziție Guvernului în mod gratuit servicii pentru difuzarea informațiilor privind COVID-19 CITEȘTE ȘI Google pune la dispoziție Guvernului în mod gratuit servicii pentru difuzarea informațiilor privind COVID-19

Nu sunt declarații întâmplătoare, rostite doar într-un context anume în fața investitorilor de pe bursă. Ulterior, Musk a revenit cu un mesaj pe contul său de Twitter în același sens. "Acum dați-le înapoi oamenilor propria lor LIBERTATE!"

Prin contrast, un alt nume celebru al noului val al industriei tehnologice, Mark Zuckerberg, spune că o redeschidere prea rapidă a economiei, înainte ca ratele de infectare cu noul coronavirus să scadă la niveluri minime, ar urma să garanteze reizbucniri ale epidemiei.

În societatea americană, în contextul în care datele statistice indică faptul că boala COVID-19 nu este nici pe departe pe atât de mortală pe cât o indicau modelele inițiale ale epidemiologilor, există o dezbatere acerbă față de necesitatea de a mai ține economiile închise, cu atât mai mult cu cât riscurile de sens contrar se prefigurează foarte clar. Date publicate acum arată o creștere la 30 de milioane de șomeri pe fondul măsurilor de restricție luate în contextul coronavirus.

Partidul Republican și președintele Donald Trump sunt mai degrabă favorabili deschiderii economiei, în timp ce Partidul Democrat favorizează o prelungire a politicilor de carantinare a oamenilor în case și de ținere închise a unor sectoare din economie. Îngrijorările nu sunt legate numai de problemele economice, dar și de derapajele de la libertățile garantate de constituție, acesta fiind și sensul ultimei intervenții a lui Musk.

România are una dintre abordările cele mai drastice cu privire la restricțiile de circulație din Europa, iar starea de închidere a unor sectoare din economie s-a prelungit mult peste intervalul la care țări precum Spania, Germania, Franța sau Austria au ținut planul de limitare a activităților economice și sociale la nivelurile cele mai ridicate.

viewscnt
Afla mai multe despre
elon musk
tesla
coronavirus
donald trump
sua