Autoritățile din București au intervenit, vineri seară, după ce a fost semnalată o explozie a unei conducte de gaz situată pe Șoseaua Grozăvești, care alimentează CET-ul ELCEN din zonă.
”Ca urmare a unei avarii, produse la o conductă a sistemului de distribuție, a avut loc o degajare de gaze în atmosferă. Echipele Distrigaz Sud Rețele s-au deplasat imediat la fața locului și au luat primele măsuri de siguranță. Facem precizarea că nu au existat victime sau daune materiale, iar alimentarea cu gaze naturale a CET Grozăvești a fost deja reluată. În acest moment, un singur client este sistat, iar reluarea alimentării acestuia se va face în cursul zilei de mâine. Echipele Distrigaz Sud Rețele sunt în teren și continuă lucrările de remediere. Ne cerem scuze pentru inconveniențele create clienților noștri și le mulțumim pentru înțelegere”, au transmis vineri seară reprezentanții Distrigaz Sud.
Ca măsură preventivă, au fost evacuate aproximativ 80 de persoane dintr-un bloc aflat în vecinătate.
Ministerul Mediului a transmis că, în urma exploziei din zona Grozăvești, măsurătorile nu indică evoluții semnificative ale concentrațiilor poluanților, adăugând că, cu toate acestea, specialiștii vor monitoriza, din oră în oră, evoluția indicatorilor de calitate a aerului.