Sprijin financiar de 990 de lei pentru montarea de aparate dentare fixe copiilor, oferit de PMB

Sprijin financiar de 990 de lei pentru montarea de aparate dentare fixe copiilor, oferit de PMB
scris 13 oct 2018

Primăria Capitalei vrea să ofere un sprijin financiar de 990 de lei copiilor cu vârste între 10 și 17 ani care au nevoie de aparat dentar fix, se arată într-un proiect de hotărâre ce va fi discutat săptămâna viitoare în ședința Consiliului General al Municipiului București (CGMB). În cazul în care copilul are nevoie de aparat dentar pe ambele arcade, suma va fi dublă.

„Obiectivul proiectului îl reprezintă prevenirea afecțiunilor dentare pentru menținerea unui organism sănătos printr-o soluție de tratament minim invazivă care corectează probleme dentare deseori ireversibile, dar care pot fi tratate ortodontic cu rezultate spectaculoase, prin aplicarea de aparate ortodontice fixe copiilor cu vârste între 10 și 17 ani din București”, se arată în expunerea de motive a proiectului, potrivit News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Proiectul „Smile”, ce va fi desfășurat de Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale (ASSMB), presupune acordarea unui sprijin financiar de 990 de lei copiilor care au nevoie de aparate dentare fixe. Beneficiari vor fi copii cu vârste cuprinse între 10 și 17 ani, cu astfel de probleme dentare, putând primi ajutor în baza recomandării medicului stomatolog din cabinetul școlar.

Bugetul total alocat acestui proiect pentru perioada 2018-2020 este de aproape 35 de milioane de lei.

Programul este o continuare a celui inițiat deja prin hotărâre CGMB, prin care elevii din București cu vârsta între 7 și 16 ani primesc ajutor financiar de 750 de lei pentru montarea aparatelor dentare mobile. Reprezentanții ASSMB au explicat pentru News.ro că pentru foarte mulți copii înscriși în acest program, în special pentru cei de peste 10 ani, medicul stomatolog a recomandat montarea unui aparat dentar fix și nu s-ar fi încadrat în program pentru obținerea ajutorului financiar, în condiții specificându-se montarea de aparat dentar mobil. Astfel, în cazul în care medicul stomatolog recomandă montarea de aparat dentar mobil, sprijinul oferit de PMB va fi de 750 de lei. În cazul în care copilul are nevoie de aparat dentar fix, suma oferită va fi de 990 de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
subvenție
protecție
primărie capitală
dentist