România pierde în acest an 2-3 miliarde de dolari din contribuția românilor care lucrează în afara țării

România pierde în acest an 2-3 miliarde de dolari din contribuția românilor care lucrează în afara țării
scris 16 iun 2020

România va pierde în acest an 2-3 miliarde de dolari, bani reprezentând contribuția românilor care lucrează în afara țării, a declarat Cristina Chiriac, președintele Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), potrivit căreia numai în anul 2019 românii au trimis în țară 7,235 miliarde dolari.

De la aderarea la Uniunea Europeană, în anul 2007, potrivit Băncii Mondiale, românii au trimis în țară nu mai puțin de 36,33 miliarde de dolari, scrie News.ro

Urmărește-ne și pe Google News

“Efectele asupra economiei în acest an vor fi puternic resimțite! Banii pe care lucrătorii români din străinătate îi trimiteau în țară se vor reduce substanțial, iar, pe plan național, ne vom trezi, în câteva luni, cu un număr crescut de șomeri. Aportul acestor lucrători este important: lucrând în străinătate, românii și-au putut permite să trimită acasă, de-a lungul timpului, peste 36 miliarde de dolari. Dacă presupunem că jumătate dintre cei plecați la muncă în străinătate se întorc, din cauza crizei financiare declanșate de pandemia de coronavirus, raportându-ne la datele anului trecut furnizate de Banca Mondială, țara noastră pierde cel puțin jumătate din totalul contribuțiilor din 2019. România pierde, astfel, în acest an, cel puțin 2-3 miliarde de dolari, bani reprezentând contribuția românilor care lucrează în afara granițelor țării”, a declarat Cristina Chiriac.

ULTIMA ORĂ Proiect de eliminare a autovehiculelor diesel și pe benzină din orașe, începând cu 2025 CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Proiect de eliminare a autovehiculelor diesel și pe benzină din orașe, începând cu 2025

Potrivit acesteia, trebuie să ne gândim și că, dacă ar fi lucrat în țară, beneficiile la nivel național ar fi fost mult mai importante decât banii trimiși în țară: s-ar fi încasat impozite și taxe, economia ar fi beneficiat de un nivel mai ridicat al producției de bunuri și servicii etc.

"Ceea ce înseamnă că, fără munca în țară a românilor care au lucrat în străinătate, societatea se confruntă cu un nivel de trai mai scăzut în comparație cu acela de care ar fi putut beneficia dacă aceștia ar fi lucrat în țară. Din punct de vedere economic, dar și social, România are nevoie urgent de o strategie a pieței muncii pe termen mediu și lung pentru a evita astfel de derapaje în viitor. Forța de muncă ar trebui să reprezinte o prioritate nu doar în anii electorali, ci în genere, iar 2020 poate fi  anul reconstrucției economice pornind de la pilonul de bază: forța de muncă. Soluția nu poate fi găsită decât împreună, patronate, sindicate, autorități. De aceea trebuie să ne întrebăm cu ce vom înlocui banii trimiși acasă de lucrătorii români din străinătate? Cum vom reuși să creăm, într-un timp scurt, un număr record de locuri de muncă pentru cei rămași fără serviciu în țară, dar și pentru cei întorși acum acasă?”, se întreabă președintele CONAF.

Efectele pandemiei de coronavirus sunt resimțite de majoritatea economiilor lumii, iar țara noastră nu face excepție, arată confederația.

Indicatorii macroeconomici se vor deteriora, tot ca urmare a crizei economice provocate de criza sanitară: deficitul bugetar este prognozat pentru finalul anului 2020 la 6,7% din PIB, în creștere cu aproximativ 2,4 puncte procentuale față de nivelul din 2019, pe fondul majorării cheltuielilor la 39,5% din PIB și a veniturilor la 32,7% din PIB, potrivit Programului de convergență 2020 publicat de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).

Noile previziuni ale FMI arată și o creștere explozivă a ratei șomajului în România, de la 3,9% în 2019, până la 10,1% în 2020, pentru ca în 2021 să se reducă la 6%.

"Numărul persoanelor fără loc de muncă în România, din cauza coronavirus, se cifrează deja la aproximativ 1.000.000, luând în calcul contractele de muncă suspendate și încetate la finalul lunii mai. La această cifră se va adăuga numărul românilor veniți din străinătate, care sunt în căutarea unui loc de muncă. Pentru că situația economică este în declin în întreaga lume, este de așteptat ca tot mai mulți români să decidă să se întoarcă acasă", spun reprezentanții CONAF.

Potrivit datelor Eurostat, ponderea populației active din România (cu vârste între 20 și 64 de ani) care a părăsit țara s-a triplat într-un deceniu, de la 7,5% în 2007, la 19,7% în 2017.

"Unele statistici arată că în Italia sunt circa 1,2 milioane de imigranți români, în Germania – un milion, în Spania – 600.000, în SUA – 500.000, în Marea Britanie – 450.000, în Canada – 250.000, în Israel – 200.000, în Franța – 100.000, în Austria – 100.000, în Belgia – 100.000, în Grecia, Olanda, Danemarca, Suedia și Portugalia – câte aproximativ 50.000 etc", adaugă ei.

De la aderarea la Uniunea Europeană, în anul 2007, potrivit Băncii Mondiale (BM), românii care lucrează în străinătate au trimis în țară nu mai puțin de 36,33 miliarde de dolari.

Numai în anul 2019, românii au trimis în țară 7,235 miliarde dolari, conform Băncii Mondiale. Potrivit Băncii Naționale a României (BNR), investițiile străine directe au însumat anul trecut 5,3 miliarde de euro, din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 5,2 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 119 milioane euro. Astfel, cu cei 7,2 miliarde de dolari trimiți în țară, lucrătorii români din străinătate au fost, practic, cei mai mari investitori străini din România.

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) și Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG), în parteneriat strategic cu Concordia, organizează o serie de dezbateri, “Pactul pentru muncă. Împreună reconstruim România“, ce au în centrul atenției identificarea unor soluții pentru adaptarea forței de muncă din România la cerințele actuale ale pieței.

Următoarea dezbatere va avea loc la Brașov pe 23 iunie, începând cu ora 10:00. Conferința va fi transmisă online pe paginile de facebook si youtube ale CONAF. Dezbaterile vor continua la Constanța, pe 7 iulie.

viewscnt
Afla mai multe despre
conaf
diaspora
dolari