Elaborarea strategiilor pentru produselor românești trebuie să urmărească competitivitatea acestora, și nu doar pentru piața românească, ci și pentru cea externă, a declarat Cristina Chiriac, președintele Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), la Maratonul Made in Romania, organizat de PROFIT NEWS TV.
Educația juridică, financiară și antreprenorială a devenit disciplină obligatorie pentru elevii de liceu începând cu anul 2022. Proiectul a fost inițiat de către Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), însă, propunerea organizației era ca această disciplină să fie introdusă din gimanziu.
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) organizează, sub patronajul Parlamentului European, ediția a șasea a Galei ”Women In Economy”, cea mai importantă gală de recunoaștere a personalităților feminine cu rezultate notabile în diferite domenii cheie ale societății românești.
România a înregistrat o creștere a vânzărilor de retail, ce poate fi explicată și prin afluxul de ucraineni veniți în țară, dar creșterile de dobânzi și inflație la nivel internațional nu fac altceva decât să anunțe o recesiune economică, care probabil va ajunge și în România, cu o întârziere, probabil din toamnă, "când lucrurile nu vor mai fi atât de strălucitoare" în țară, atenționează la Ora de Profit.ro Cristina Chiriac, economist si președinte al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).
România va pierde în acest an 2-3 miliarde de dolari, bani reprezentând contribuția românilor care lucrează în afara țării, a declarat Cristina Chiriac, președintele Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), potrivit căreia numai în anul 2019, românii au trimis în țară 7,235 miliarde dolari.
De la declanșarea stării de urgență și până în prezent, conform raportărilor oficiale, România a pierdut peste un milion de locuri de muncă, mai multe decât cele 700.000 de locuri de muncă pierdute după criza economică, în perioada 2008-2012, arată într-un comunicat Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).
Economia la turație mică, scoasă din viteză, dar continuând să funcționeze chiar și moderat în condițiile date, reprezintă soluția depășirii perioadei de criză în condiții care să ne permită ulterior o revenire economică, fără pierderi substanțiale.