Avram Marius Gal, patronul unei firme din Cluj, care vindea burgeri cu foiță de aur, a fost condamnat de Tribunalul București la cinci ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență, într-un dosar în care este acuzat că, pe vremea când era consilier parlamentar, ar fi promis unui om de afaceri că va interveni ca o companie de stat să achiziționeze echipamente de protecție împotriva COVID-19 de la firma acestuia.
Instanța a mai dispus menținerea sechestrului asigurător dispus de DNA pe averea lui Avram Marius Gal, până la recuperarea sumei de 440.940 lei, arată Agerpres.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Conform DNA, în perioada 16 - 23 martie 2020, Avram Marius Gal ar fi pretins bani, aproximativ 600.000 lei, de la reprezentantul unei firme private, lăsându-l să creadă că ar avea influență asupra funcționarilor unei companii naționale, iar în schimbul banilor ar putea să îi determine să își exercite atribuțiile de serviciu astfel încât compania de stat să cumpere, în baza unui contract, echipamente de protecție împotriva COVID-19 de la firma respectivă.
"Din banii pretinși, reprezentând o treime din profitul pe care firma urma să îl obțină de pe urma derulării contractului privind echipamentele de protecție, în perioada 14 aprilie 2020 - sfârșitul lunii mai 2020, inculpatul ar fi primit de la reprezentantul societății comerciale suma de 371.000 lei (printr-o firmă de publicitate și o fundație care îi aparținea, dar și în numerar) și bunuri în valoare de 69.940 lei. Cea mai mare parte a banilor primiți de inculpat ar fi fost folosiți exclusiv în scopuri personale, respectiv cazare hotel, achiziționare autoturism de lux", susțin anchetatorii.
DNA arată că Gal s-ar fi folosit de relațiile profesionale și interpersonale pe care le-a dezvoltat pe parcursul anilor din funcțiile publice deținute, în scopul creării impresiei că poate influența decizii adoptate la nivelul anumitor instituții publice.
Totodată, precizează procurorii, Avram Marius Gal ar fi încercat să creeze o aparență de legalitate a folosului primit, atât a banilor - prin disimularea primirii în contracte fictive de publicitate și donație, cât și a bunurilor primite - despre care a afirmat că urmau a fi plătite sau returnate.