OMV Petrom: Suntem nevinovați în cazul minorului decedat, colaborăm cu procurorii

OMV Petrom: Suntem nevinovați în cazul minorului decedat, colaborăm cu procurorii
scris 5 ian 2016

Compania OMV Petrom a transmis, la solicitatea Profit.ro, că este nevinovată în cazul minorului decedat lângă o sondă petrolieră din Prahova, pentru care a fost trimisă în judecată cu acuzația de ucidere din culpă, și că pe tot parcursul urmăririi penale a colaborat cu procurorii, oferind toate informațiile și documentele necesare. Compania depune toate eforturile pentru identificarea persoanei care a deschis ventilul sondei, act care a permis pătrunderea victimei în beci și ulterior intoxicarea acesteia cu gaze.

"Compania a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni din culpă în cazul unui accident regretabil care a avut loc în februarie 2014, lângă o sondă de producție din Ariceștii Rahtivani, județul Prahova. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive de către instanța de judecată, compania beneficiază de prezumția de nevinovăție și va acționa în vederea demonstrării nevinovăției sale. Pe tot parcursul urmării penale compania a colaborat cu organele de urmărire penală, oferind toate informațiile și documentele necesare. Compania va solicita în continuare și va depune toate eforturile în vederea identificării persoanei care a deschis ventilul sondei", au declarat, pentru Profit.ro, reprezentanții OMV Petrom.

Urmărește-ne și pe Google News

Compania OMV Petrom a fost trimisă în judecată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) pentru ucidere din culpă în cazul decesului unui minor din Prahova, care a murit în februarie 2014 după ce a inhalat gaze dintr-o conductă legată de o sondă de exploatare a țițeiului aparținând companiei, procurorii susținând că locul nu era împrejmuit și nici semnalizat corespunzător.

Astfel, potrivit PICCJ, la data de 27 februarie 2014 a fost identificat cadavrul minorului F.M.I., la aproximativ 17 centimetri de capătul liber al unei conducte ce deriva din coloana de exploatare a unei sonde de extracție a țițeiului aparținând SC OMV Petrom SA, situată la circa 100 de metri de ultima casă a satului Ariceștii Rahtivani, județul Prahova, sat în care locuia minorul.

Procurorii susțin că, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că moartea minorului a fost violentă și s-a datorat insuficienței respiratorii survenite în cursul unei intoxicații acute, accidentale, cu gaze de sondă, eliberate în atmosferă prin derivația din coloana de exploatare a sondei Ariceștii Rahtivani.

Potrivit aceleiași surse, inhalarea de către victimă a gazelor de sondă ar fi fost posibilă întrucât locul în care se aflau ventilul și capătul derivației din coloana de exploatare a sondei Ariceștii Rahtivani "nu era împrejmuit și nici semnalizat în mod corespunzător așa cum inculpata, societatea comercială anterior menționată, ar fi trebuit să procedeze".

"Astfel, inculpata SC OMV Petrom SA, prin nerespectarea dispozițiilor legale și a normelor și măsurilor generale de comportament uman adecvate activității desfășurate, respectiv prin neîmprejmuirea cu gard a beciului sondei mai sus menționate, a permis deschiderea ventilului de la derivația din coloana de exploatare a sondei (de către o persoană rămasă neidentificată), făcând posibilă pătrunderea minorului în perimetrul ce ar fi trebuit să fie complet închis și încuiat, fapt ce s-a soldat cu decesul victimei, ca urmare a inhalării de către aceasta a gazelor eliminate în atmosferă", se mai afirmă în comunicatul PICCJ.

Procurorii nu precizează dispozițiile căruia act normativ în vigoare au fost încălcate de către OMV Petrom prin neîmprejmuirea cu gard a beciului sondei în care minorul decedat a inhalat gaze în doză letală, respectiv ce act cu putere de lege impunea împrejmuirea acestui tip de instalație.

În opinia procurorilor, "normele și măsurile la care am făcut referire recomandau instalarea unor bariere de protecție acolo unde amplasamentele nesupravegheate se află aproape de o așezare umană, având rolul de a preveni vătămarea corporală a unor persoane sau pierderea de vieți omenești, norme a căror nerespectare a condus la decesul minorului F.M.I.".

Dosarul a fost trimis spre soluționare Judecătoriei Ploiești. Potrivit informațiilor publicate pe site-ul instanței, dosarul a fost înregistrat pe 30 decembrie 2015.

În dosar figurează, ca reprezentanți legali ai inculpatei OMV Petrom SA, membrii directoratului companiei, respectiv directorul general Mariana Gheorghe, alături de directorul financiar Andreas Matje, directorul de explorare și producție Gabriel Selinschi, directorul de rafinare și marketing Neil Anthony Morgan și directorul responsabil cu activități downstream pe partea de gaze naturale, Lăcrămioara Diaconu-Pințea.

Părinții minorului decedat s-au constituit parte civilă în dosar.  

viewscnt
Afla mai multe despre
omv petrom
omv petrom minor decedat
gaze de sonda
omv petrom ucidere din culpa