Modificări în sistemul primei de stat pentru locuințe. Care vor fi noile condiții

Modificări în sistemul primei de stat pentru locuințe. Care vor fi noile condiții
scris 27 iun 2016

Prima de stat pentru locuințe va fi încasată în continuare, după 5 ani de economisire, chiar dacă beneficiarul nu a încheiat un contract de credit pentru un imobil, dar va fi diminuată la 20% din totalul depunerilor anuale și la maximum 200 de euro pe an. Tinerii care nu au împlinit vârsta de 18 ani vor putea încheia și ei contracte de economisire pentru locuințe, conform unei propuneri legislative.

Un proiect de lege care stabilește noile condiții de acordare a primei de stat pentru locuințe va intra în dezbaterea Parlamentului și ar trebui adoptat în acest an, pentru a putea fi aplicat începând cu 2017.

Urmărește-ne și pe Google News

Sistemul de economisire si creditare in sistem colectiv pentru domeniul locativ sau sistemul "Bauspar", cum mai este cunoscut, permite unei persoane să încheie un contract de economisire-creditare cu o bancă pentru locuințe, persoana respectivă angajându-se să economisească o anumită sumă convenită prin contract, prin depuneri în contul de economisire, care sunt purtătoare de dobândă.

Conform reglementărilor actuale, dacă deponentul a economisit cel puțin 5 ani și dorește să contracteze un credit, banca este obligată să îi acorde creditul, în cuantumul și cu dobânda prevăzută în contractul de economisire-creditare.

În această situație, clientul primește o subvenție sub forma unei "prime de stat", pentru achiziționarea locuinței.

În prezent, prima de stat este stabilită la 25% din totalul depunerilor efectuate de client în perioada de economisire, fără a putea depăși limita maximă de 250 euro într-un an. De asemenea, pentru clienții care economisesc mai mult de 5 ani, nu este necesară justificarea utilizării primei de stat pentru activități în domeniul locativ pentru a putea beneficia de această subvenție.

Proiectul clarifică, în primul rând, faptul că un client titular al unui contract de economisire-creditare nu este obligat să încheie contractul de credit, el având doar dreptul, nu și obligația, de a trece în următoarea etapă a creditării. Autorii proiectului au considerat că trăsătura opțională a creditării este doar subînțeleasă în Legea actuală și, din acest motiv, se impune intervenția legiuitorului pentru a evita orice interpretări divergente.

Șeful Google a cazut victimă hackerilor CITEȘTE ȘI Șeful Google a cazut victimă hackerilor

O altă modificare pregătită este că, începând cu anul viitor, cuantumul primei de stat va fi stabilit diferențiat.

Astfel, pentru clienții care optează să încheie și un contract de credit, prima va fi stabilită la un nivel de 25% din totalul depunerilor efectuate în fiecare an calendaristic, în limita a 250 euro/ anual.

Pentru clienții care nu mai doresc încheierea unui contract de credit, prima va fi stabilită la un nivel de 20% din totalul depunerilor efectuate în fiecare an calendaristic, în limita a 200 euro/ anual.

Indiferent dacă au încheiat sau nu un contract de credit, toți titularii contractelor de economisire-creditare, care au beneficiat de subvenție, vor trebui să justifice însă faptul că au utilizat prima de stat pentru cheltuieli în domeniul locativ.

Începând cu prima de stat aferentă anului de economisire 2017, clienții care au încasat prima de stat încălcând aceste prevederi vor restitui, împreună cu prima de stat necuvenită, și dobânda acumulată aferentă sumelor reprezentand prima de stat, din care se scade impozitul pe dobândă.

Potrivit autorilor proiectului, contractele de economisire-creditare în curs vor rămâne guvernate în totalitate de Legea în vigoare la momentul încheierii acestora, cu excepția aspectelor referitoare la cuantumul primei de stat, care vor fi aplicate începând cu anul de economisire 2017.

CEC Bank a încheiat 2015 cu un profit net de 11 milioane lei, în creștere cu 42% CITEȘTE ȘI CEC Bank a încheiat 2015 cu un profit net de 11 milioane lei, în creștere cu 42%

Proiectul prevede în mod special faptul că pot încheia contracte de economisire-creditare și persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani și pot beneficia, în consecință, de prima de stat pentru depunerile efectuate. Astfel, în cazul minorilor, contractul de economisire-creditare este încheiat, în numele acestora, de către reprezentanții lor legali.

Inițiatorii proiectului punctează necesitatea clarificării prevederilor actuale privind prima pentru locuință citând un sondaj IRSOP din noiembrie 2015, conform căruia peste 68% din respondenți au declarat că își doresc să investească în domeniul locativ în următorii 5 ani, sistemul Bauspar fiind o foarte bună variantă pentru astfel de investiții și pentru pentru satisfacerea nevoii de îmbunătățire a confortului locativ.

Conform celor mai recente date, în România, după mai bine de 11 ani de aplicare a acestui sistem, aproximativ 3% dintre cetățeni sunt implicați în sistemul de economisire-creditare, față de alte țări, ca Austria, unde peste 60% din populație a încheiat astfel de contracte, sau Cehia, unde participarea la acest mecanism de economisire este de peste 40% din populație.  

viewscnt
Afla mai multe despre
locuinta
locuinte
prima
stat
economisire
contract
credit
banca
parlament