Prima etapă din procesul de completare și depunere a cererilor de înscriere a copiilor în învățământul primar începe luni și se va încheia în 22 martie.
"Părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali pot completa cererea-tip de înscriere online sau la secretariatul unității de învățământ în care se dorește înscrierea copilului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale. Validarea cererii-tip este obligatorie și se realizează în unitatea de învățământ în care se dorește înscrierea, în prezența părintelui și a unui membru al comisiei (cel puțin), zilnic, între orele 8 - 18:00 (luni-vineri)", a anunțat Ministerul Educației.
În clasa pregătitoare pot fi înscriși copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2019, inclusiv. La solicitarea părinților, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2019, inclusiv, pot fi înscriși dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare. Evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor se efectuează sub coordonarea Centrului Județean/al Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE) în perioada 26 februarie - 20 martie, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI FOTO Castelul Cantacuzino-Ghica Deleni și două conace din Moldova, scoase la vânzareFiecare unitate de învățământ în care se organizează clasa pregătitoare are obligația să instituie, cu caracter informativ, Ziua porților deschise, în intervalul 26 februarie - 9 martie. De asemenea, fiecare unitate de învățământ, trebuie să afișeze numărul de clase pregătitoare care vor funcționa în anul școlar 2019-2020.
Aceste informații, precum și circumscripțiile școlare, perioada de desfășurare a evaluării dezvoltării psihosomatice și adresele unităților/instituțiilor în care se desfășoară evaluarea psihosomatică trebuie afișate și pe site-urile inspectoratelor școlare județene/pagina web a Inspectoratului Școlar al Municipiului București, respectiv pe site-urile unităților de învățământ.
Fiecare locuință este arondată unei unități de învățământ din proximitate - școala de circumscripție. Inspectoratele școlare județene și Inspectoratul Școlar al Municipiului București au responsabilitatea organizării sau, după caz, a reorganizării circumscripțiilor. Nu în ultimul rând, inspectoratele școlare vor soluționa orice situație legată de înscrierea în învățământul primar, în interesul educațional al elevului.
Inspectoratele școlare și unitățile de învățământ au și misiunea de a asigura permanent, corect și cât mai rapid, informarea și consilierea părinților pe tema prevederilor legale și ale metodologiei de înscriere.
A doua etapă de completare/depunere a cererilor-tip de înscriere este programată între 2 și 8 aprilie și se adresează copiilor care nu au fost înscriși/nu au participat în prima etapă, cererile fiind completate din nou, în funcție de locurile disponibile.
"Reamintim faptul că învățământul primar este primul ciclu din învățământul obligatoriu și cuprinde clasa pregătitoare și clasele I - IV. Numărul de locuri alocate, prin cifra de școlarizare, pentru clasa pregătitoare în învățământul de stat, este cel puțin egal cu numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învățământul primar, asigurându-se, astfel, școlarizarea tuturor copiilor", precizează Ministerul Educației.