Pandemia COVID-19 a dus la o creștere fulminantă a utilizatorilor de platforme online de educație. De la câteva școli private s-a ajuns ca aproape toate instituțiile de învățământ să utilizeaze serviciile Microsoft, ale Google sau pe amândouă, spune Dan Rusen, director de marketing și operațiuni al Microsoft România, într-o conferință online organizată de BCR.
Microsoft și Google oferă gratuit pachetele de educație pentru instituțiile de învățământ și cererea a explodat ca urmare a restricțiilor impuse în pandemie.
“Toate aceste instrumente erau disponibile și înainte, dar nu le folosea prea multă lume. Probabil că erau câteva școli particulare care aveau un proces de digitalizare început, dar mare parte din școlile și chiar universitățile din România nu foloseau proactiv aceste instrumente”, spune Rusen.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Microsoft oferă gratuit pachetul Office și acces la Teams și alte servicii pentru educație. Compania a instruit prin parteneri locali profesorii să folosească sistemele.
“Microsoft a făcut o serie de 10 webinarii, disponibile online, cu 60.000-70.000 de vizualizări pe lună. Sunt mii de școli care folosesc aceste instrumente. Cam tot ce înseamnă școli au în momentul de față un deploiment fie de Google, fie de Microsoft 365, fie amândouă”, spune Rusen.
În România sunt circa 6.000 de școli, 1,5 milioane de elevi și sub 400.000 de studenți.
Google oferă un pachet similar, cu acces la Google Classroom, și a instruit 50.000 de profesori prin cursuri dedicate.
“Educația a trecut și încă trece prin una dintre cele mai mari provocări. Google Classroom și toate instrumentele, care erau și înainte gratuite, erau foarte rar utilizate. Au început să fie folosite zilnic de către mii de școli din România. A fost un efort enorm să susținem acest lucru din punct de vedere tehnic, chiar și să înrolăm atâtea instituții”, spune Dan Oros, șeful marketingului la Google România.
Cursurile fizice ale școlilor sunt suspendate în cazul depășirii unui prag de noi infecții cu coronavirus, lucru care s-a întâmplat în București și Cluj-Napoca în ultima perioadă. În primăvară, școlile au fost închise în întreaga țară.