Regulile de ridicare a mașinilor considerate că staționează neregulamentar pe carosabil sunt modificate începând de mâine, în baza unei hotărâri de guvern. Până în prezent, pe fondul vidului legislativ, procedurile de ridicare a vehiculelor au fost reglementate prin hotărâri ale consiliilor locale.
Modificările au fost anunțate de Profit.ro de la jumătatea lunii decembrie.
Acest fapt a adus problema în fața tribunalelor, opinia majoritară rezultată în urma proceselor fiind că astfel de acte emise de consiliul local sunt lovite de nulitate. Mai mult, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis un recurs în interesul legii formulat de Avocatul Poporului și a decis că procedura de aplicare a măsurii de ridicare a vehiculelor staționate/ oprite pe partea carosabilă nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
O ordonanță de urgență aprobată de Guvern în 2002, dar fără norme clare de aplicare plasează staționarea neregulamentară a mașinilor la anumite locuri/zone de pe partea carosabilă, pistele obligatorii pentru pietoni și/sau bicicliști ori benzile rezervate unor anumite categorii de vehicule, semnalizate ca atare, trotuarul, dacă nu este asigurat un spațiu de cel puțin 1 metru pentru circulația pietonilor; pistele pentru biciclete. Astfel, sfera staționării neregulamentare nu a fost limitată doar la partea carosabilă, dar normele legale au indicat că ridicarea vehiculului intervine doar pentru staționarea neregulamentară pe partea carosabilă.
Partea carosabilă este definită ca fiind porțiunea din platforma drumului destinată circulației vehiculelor, din aceasta nefăcând parte zonele amintite mai sus.
Acum, au fost introduse noi reguli de ridicare a vehiculelor și este stabilit că ridicarea vehiculelor considerate că staționează neregulamentar poate fi aplicată:
a) în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară
b) în zona de acțiune a indicatorului cu semnificația "Staționarea interzisă" și a marcajului cu semnificația de interzicere a staționării
c) pe drumurile publice cu o lățime mai mică de 6 metri
d) în dreptul căilor de acces care deservesc proprietățile alăturate drumurilor publice
e) în pante și în rampe
f) în locul unde este instalat indicatorul cu semnificația "Staționare alternantă", în altă zi sau perioadă decât cea permisă, ori indicatorul cu semnificația "Zona de staționare cu durata limitată" peste durata stabilită.
Va fi considerată staționare pe partea carosabilă situația în care oricare dintre roțile vehiculului sau remorcii se regăsește pe partea carosabilă.
În privința parcării pe trotuar, se va reține clar că staționarea vehiculului este posibilă numai dacă acel trotuar este amenajat în acest scop, prin marcaje și semnalizare corespunzătoare. Amenajarea parcării pe trotuar va fi posibilă numai în anumite condiții, care respectă dreptul pietonului de a utiliza spațiul ce prin definiție îi este destinat, ori care contribuie la siguranța traficului. Astfel, amenajarea va fi permisă doar dacă se lasă la dispoziția pietonului, pentru deplasare, un culoar de cel puțin un metru, accesul în parcarea amenajată pe trotuar este numai dinspre partea carosabilă, iar parcarea nu este realizată la mai puțin de 10 metri de intersecții, stații de autobuz sau treceri pentru pietoni.
Va fi stabilit și ca ridicarea să nu fie dispusă sau (dacă a fost dispusă) să înceteze executarea dacă în vehicul este vizibilă prezența unor persoane. "Deși primul lucru pe care-l realizează agentul de poliție este să verifice prezența unor persoane în vehicul, apar situații când o astfel de constatare nu este în mod obiectiv posibilă, mai ales dacă vehiculul are ușile blocate", este argumentul Guvernului.
CITEȘTE ȘI Românii preferă mașinile negre și gri; camera video care ajută la parcare cântărește mult în decizia de cumpărareConform aceleiași surse, formularea „în vehicul este vizibilă prezența unor persoane” are în vedere situații întâlnite în practică, când mama și-a învelit bebelușul cu o pătură și l-a lăsat, nesupravegheat, în vehiculul staționat neregulamentar, pentru a realiza diverse cumpărături. Există, de asemenea, situații în care copii mici sunt lăsați pe bancheta din spate a unui vehicul având geamuri fumurii.
De asemenea, aplicarea măsurii nu va fi justificată în situația unui vehicul care realizează acțiuni de intervenție sau misiuni care au caracter de urgență, deoarece în astfel de situații nu mai poate fi vorba de o staționare voluntară, ci de îndeplinirea unui scop, acela care a generat prezența vehiculului în locul respectiv.
Transportarea la locul de depozitare va putea fi efectuată numai în condiții care exclud deplasarea pe propriile roți a vehiculului ridicat (tractarea acestuia de către un vehicul transportator nu reprezintă o soluție viabilă, întrucât poate avea drept consecință avarierea vehicului tractat).
Mai mult, operațiunea de ridicare va trebui întreruptă dacă la vehicul se prezintă conducătorul auto, înainte de inițierea transportului către locul de depozitare. Aceasta deoarece regula se circumscrie scopului urmărit de legiuitor, și anume îndepărtarea obstacolului de pe carosabil, dar devine aplicabilă cu condiția plății contravalorii operațiunii de ridicare.
Mașinile ridicate vor putea fi depozitate numai în spații corespunzătoare, special amenajate de către administratorul drumului public, care va fi și responsabil pentru pentru perioada cât vehiculul se află în custodia sa (privind paza și integritatea bunului).
Procedura privind ridicarea vehiculului va putea fi efectuată și de polițistul local.
CITEȘTE ȘI Strategie la Guvern: Tunel subteran la Parlament, Aqualand în Dudeștii Noi, parcare sub Sala PalatuluiOdată cu reglementarea acestei proceduri, vor fi introduse reguli și pentru bicliști, urmând să fie impus ca echiparea bicicletei cu elemente sau dispozitive care să asigure vizibilitatea acesteia în trafic, în special pe timp de noapte, să nu se limiteze doar la cele „de culoare portocalie fixate pe spițele roților”. În acest sens, se ține seama de faptul că anumite biciclete pot fi echipate cu anvelope sau jante care asigură realizarea scopului urmărit, fără a mai fi necesară montarea unor elemente suplimentare pe spițe.
Va fi reglementată și obligația biciclistului de a purta casca de protecție în circulața pe drumurile publice, ca o măsură minimă de protecție, mai ales că infrastructura rutieră din România nu permite, în foarte multe situații, separarea circulației participanților la trafic, iar în ultima vreme se constată că aceasta este subdimensionată raportat la numărul mare de autovehicule care rulează.
Copilul în vârstă de până la 7 ani poate fi transportat pe bicicletă, de către un adult, numai dacă vehiculul este prevăzut din construcție cu un suport special sau dacă are montat un dispozitiv omologat.