Ministerul Mediului a format un grup de lucru care analizează eventuala modificare a legislației privind timbrul de mediu pentru autovehicule, inclusiv variantele aflate în Parlament, și va stabili modalitatea prin care proprietarii de mașini își pot primi banii înapoi. Anunțul ministerului a fost transmis după ce Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că statul român este obligat să restituie și timbrul de mediu (taxa auto în vigoare) pentru mașinitle second-hand, după ce și celelalte trei forme ale taxei au fost nelegale.
Curtea de Justiție a UE a emis pe 9 iunie 2016 o decizie prin care statul român este obligat să restituie și timbrul de mediu (taxa auto în vigoare) pentru mașinitle second-hand, după ce și celelalte trei forme ale taxei au fost nelegale. Impactul bugetar estimat de Guvern este de 6,5 miliarde lei. Între timp, potrivit estimărilor Profit.ro, prin sumele nou colectate, cele neluate în calcul atunci și prin acumularea de dobânzi, ar putea să se apropie de 8 miliarde de lei, mai mult de 1% din PIB în plus la deficitul bugetar.
Curtea a respins și cererea statului român de limitare a efectelor în timp ale hotărârii, considerând să acesta nu a acționat cu bună credință, astfel încât va trebui să fie restituite și sume încasate în trecut.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Ca urmare a deciziei, statul român va fi obligat să restituie, așa cum s-a întâmplat și cu celelalte variante ale taxei auto, și actualul timbru de mediu care a intrat în vigoare prin OUG 9/2013.
Anterior, CJUE a declarat nelegale toate formele vechi de taxe auto: Legea nr. 343/2006 (taxă specială pentru autovehicule, aplicabilă începând de la 1 ianuarie 2007 și datorată cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România), OUG. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, Legea nr. 9/2012 din 6 ianuarie 2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu doar cu ocazia primei înmatriculări a unui vehicul în România, ci și, în anumite condiții, cu ocazia primei transcrieri în România a dreptului de proprietate asupra unui vehicul rulat.
Prin decizia din 9 iunie devine nelegală și reglementarea prin OUG nr. 9/2013 a timbrului de mediu pentru autovehicule, în vigoare în prezent, din care se alimentează actualmente fondul de mediu.
CITEȘTE ȘI FOTO Drapelul României va fi modificat, schimbând și imaginea de pe bancnote. Cum va arăta noul steagÎn acest an, guvernul a făcut o procedură de restituire a sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, actualizate cu indicele prețurilor de consum, precum și dobanzile calculate până la data plății integrale; diferențele de timbru de mediu pentru autovehicule rezultate în urma contestării acestuia; valoarea reziduală a timbrului de mediu pentru autovehicule.
Anul trecut, Guvernul a prezentat o estimare, obținută de Profit.ro, potrivit căreia restituirea cu dobândă a sumelor percepute cu titlu de taxe pentru înmatricularea vehiculelor s‑ar ridica la 6,5 miliarde lei (aproximativ 1,44 miliarde euro). Între timp, potrivit estimărilor Profit.ro, prin sumele nou colectate, cele neluate în calcul atunci și prin acumularea de dobânzi, ar putea să se apropie de 8 miliarde de lei, mai mult de 1% din deficitul bugetar.
Profit.ro a arătat. în luna septembrie a anului trecut, că Guvernul încerca să joace din nou la cacealma cu restituirea taxelor auto și arăta că este presat de justiție să achite integral o notă de plată uriașă – peste 7 miliarde de lei - pentru aproape nouă ani în care i-a obligat pe români să suporte taxe auto neconforme cu dreptul UE. Guvernul spera să scape, însă, prin aprobarea restituirii eșalonate a taxelor nelegal încasate în trecut, achitând sume mult mai mici, cu alte amânări, și să poata încasa în continuare timbrul de mediu, deși autoritățile erau conștiente că nu puteau amăgi astfel, pentru mult timp, instanțele locale și europene.
Cu o simplă cerere, fără a mai trebui să meargă în instanță, șoferii își vor putea recupera toate taxele auto plătite din 2007 până în martie 2013, când a intrat în vigoare timbrul de mediu, potrivit Ordonanței nr. 40/2015. Condiția: să accepte plata eșalonată pe cinci ani, putând să renunțe la actiuni paralele de recuperare în justiție.