Cărțile de identitate, schimbate cu cărți electronice care pot fi eliberate și înainte de împlinirea vârstei de 14 ani

Cărțile de identitate, schimbate cu cărți electronice care pot fi eliberate și înainte de împlinirea vârstei de 14 ani

Sursa foto: News.ro

scris 20 mar 2017

Cărțile de identitate vor fi schimbate cu cărți electronice, care pot fi eliberate de la naștere, la solicitarea părinților, acestea urmând să aibă valabilitate doi ani, patru ani sau zece ani, în funcție de vârsta titularului. Pe cartea electronică de identitate vor fi datele titularului care sunt și acum în actul de identitate, precum și date biometrice, respectiv imaginea facială și amprentele de la două degete. După introducerea cărții electronice de identitate nu va mai fi folosit cardul de sănătate, potrivit unui proiect de lege pus în dezbatere publică de Ministerul Afacerilor Interne.

Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidența persoanelor și actele de identitate ale cetățenilor români a fost elaborat de Ministerul Afacerilor Interne, care susține că acesta este în conformitate cu măsurile prevăzute în Programul de guvernare 2017-2020, iar implementarea lui va asigura cetățenilor garanții suplimentare de securitate și instituțiilor publice și private certitudinea că persoana care prezintă actul de identitate este titularul datelor de identificare înscrise pe document.

Urmărește-ne și pe Google News

Persoanele care, din motive religioase sau de conștiință, refuză cartea electronică de identitate, vor putea obține o carte de identitate simplă, scrie News.ro.

Prin proiectul de lege se introduce, pentru prima dată, posibilitatea eliberării unei cărți de identitate simplă sau cărți electronice de identitate înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, la solicitarea unuia dintre părinți. Astfel, vor putea fi eliberate cărți de identitate cu valabilitate de 2 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 și 14 ani, cu valabilitate de 4 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani și cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani.

Cartea electronică de identitate va conține date în format tipărit sau în format inscripționat prin tehnici speciale, date în format electronic, precum și elemente de particularizare și de siguranță.

În format electronic vor fi înscrise: datele din formatul tipărit, respectiv numele și prenumele titularului, sexul, cetățenia, data și locul nașterii titularului, semnătura olografă a titularului, imaginea facială, Codul Numeric Personal și adresa de domiciliu, cu excepția semnăturii olografe a titularului; prenumele părinților titularului; un certificat și, după caz, certificate calificate, prevăzute de Legea 455/2001 privind semnătura electronică; datele biometrice ale titularului, constând în imaginea facială și, după caz, imaginile impresiunilor papilare a două degete.

Hagi vrea să iasă din business-ul turistic și să vândă cu 9 milioane euro hotelul Iaki din Mamaia, pentru a investi banii în fotbal CITEȘTE ȘI Hagi vrea să iasă din business-ul turistic și să vândă cu 9 milioane euro hotelul Iaki din Mamaia, pentru a investi banii în fotbal

Cartea electronică de identitate va asigura și funcționalitatea cardului de sănătate, care nu va mai fi folosit de la momentul eliberării noului document de identitate.

„Prin proiect se propune modificarea conceptului anterior privind conținutul de date al cărții electronice de identitate, prin eliminarea din cip a informațiilor referitoare la calitatea de asigurat în sistemul public al asigurărilor sociale de sănătate. Astfel,  „funcționalitatea” de card de sănătate va fi asigurată de certificatul digital emis de MAI, înscris în cip. Cardul național de sănătate își încetează valabilitatea la data la care titularului i s-a eliberat o carte electronică de identitate”, a precizat Ministerul Afacerilor Interne.

Punerea în circulație a cărții electronice de identitate și a cărții de identitate simple va fi realizată eșalonat, în termen de maximum 18 luni de la data emiterii primei cărți electronice de identitate sau a primei cărți de identitate simple, pe măsura asigurării serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor cu suportul tehnic necesar.

Stabilirea și actualizarea contravalorii cărții electronice de identitate și a cărții de identitate simple se vor face de către Imprimeria Națională, cu avizul Direcției generale ajutor de stat, practici neloiale și prețuri reglementate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.

Producerea cărților electronice de identitate, a cărților de identitate simple, a cărților electronice de rezidență și a cărților de rezidență vor fi realizate centralizat, de către Imprimeria Națională.

Personalizarea documentelor se va realizeaza în Centrul Național Unic de Personalizare a Pașapoartelor Electronice din subordinea Ministerului Afacerilor Interne.

Imprimeria Națională va achiziționa și va pune la dispoziția MAI și Ministerului Afacerilor Externe echipamentele și produsele software necesare pentru punerea în circulație și personalizarea cărților electronice de identitate, a cărților de identitate simple, a cărților de identitate provizorii, a dovezilor de reședință, a cărților electronice de rezidență și a cărților de rezidență.

Inițiatorii proiectului de lege spun că titularul unui document electronic se va putea autentifica on-line, pentru a beneficia de diverse servicii electronice - bancare, fiscale, sociale, financiare, educaționale, ceea ce va conduce la simplificarea interacțiunii cu autoritățile publice, prin creșterea calității și accesibilității serviciilor publice.

„Cartea electronică de identitate va permite titularului autentificarea în sisteme informatice ale Ministerului Afacerilor Interne, în sisteme informatice terțe ale administrației publice, precum și în alte sisteme informatice, stabilite prin hotărâre a Guvernului, și utilizarea semnăturii electronice extinse bazate pe certificat calificat, în condițiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică”, a precizat MAI. 

viewscnt
Afla mai multe despre
carti de identitate
date biometrice