Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunțat, după o întâlnire cu reprezentanți ai Poliției Rutiere și experți convocată în urma accidentului din județul Ialomița soldat cu moartea a zece persoane, că, începând de luni vor fi făcute controale în trafic și că va emite un ordin privind introducerea dispozitivelor de scanare a retinei, pentru a identifica oboseala șoferilor. El a precizat că tahograful TIR-ului implicat în accident a fost recuperat și că e destul de avariat, dar a spus că nu crede că obpseala a foost cauza accidentului.
”Am luat decizii cu privire la adoptarea unor măsuri suplimentare față de reglementările care există în momentul de față pe partea de control pentru tahografe și controlul care se exercită asupra TIR-urilor și mașinilor de transport marfă. În perioada imediat următoare, vorbesc de luni, se va forma un grup mixt între ISCTR și Poliția Rutieră care va avea ca principal atribuit controlul tahografelor. Va fi făcut un plan general și în dimineața în care se va stabili unde se vor face controalele, acolo se va pleca. Nu se va ști de către absolut nimeni decât în ziua când se va pleca pe traseele respective pentru a se face controalele pentru verificarea rimpiulor, dacă sunt respectați de șoferi. Aceste lucruri au existat și până în prezent. S-au aplicat sancțiuni foarte mari dar vrem să intensificăm aceste controale", a declarat Cuc după întâlnirea cu reprezenta,i al Poliției Rutiere și cu experți de la Registrul Auto Român, Inspectoratul de Stat pentru Control în Transportul Rutier și Autoritatea Rutieră Română, arată news.ro.
Răsvan Cuc a anunțat și că va emite, un ordin de ministru privind introducerea dispozitivelor de scanare a retinei.
CITEȘTE ȘI FOTO Pensionar italian: Nu mai fac față în Italia cu 600 de euro, vreau în România!"Luni vom forma un grup de lucru și, în regim de urgență voi emite un ordin de ministru prin care vom introduce dispozitive pentru scanarea retinei. Există astfel de dispozitive pe piață, care au ca principal scop identificarea oboselii pentru șoferii care conduc aceste tiruri și cât și, totodată, sunt niște dispozitive care avertizează sonor în momentul în care se depășește banda pe care se deplasează în mod normal TIR-ul. Sunt măsuri de siguranță care trebuie introduse suplimentar. Probabil la modelele noi de mașini sunt prevăzute cu astfel de sisteme dar sunt acele mașini care sunt mai vechi în exploatare care trebuie să beneficieze de aceleași sisteme și elemente de siguranță, ca șoferul să fie avertizat", a explicat Răzvan Cuc.
Referitor la accidentul produs în Ialomița, el a spus că, până la terminarea ancheteiu, nu vrea să se pronunțe, dar nu crede că a fost oboseala de vină în cazul acestui incident. R
Cuc a precizat că tahograful TIR-ului a fost recuperat, că este avariat, dar că experții încearcă să identifice datele, pentru a vedea viteza de deplasare cu care s-a încadrat în curbă șoferul.