Retailerul elen de jucării Jumbo își anunță clienții din magazinele pe care le deține în România că le angajează rudele plecate în Grecia, care au experiență în poziții manageriale și vor să se întoarcă acasă. Anunțul vine în contextul în care Grecia are probleme economice și se confruntă cu o rată a șomajului foarte mare, de peste 25%.
Un astfel de anunț este postat și pe site-ul grupului grec, la anunțurile de recrutare pentru Grecia.
În 2013, o altă companie elenă, Sarantis, a închis fabrica Elmiplant din România și a transferat producția de cosmetice în Grecia, aceasta arătând într-un comunicat de presă că face această mutare pentru a susține economia și exporturile Greciei.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Pentru transferul producției, Sarantis a investit un milion de euro și a creat 20 de noi locuri de muncă. Elmiplant era un brand românesc de cosmetice creat în 1992 de Elena și Ion Cremenescu, care în 2007 au vândut compania către Sarantis, pentru 6,5 milioane euro. Compania spune însă că a transformat România în centru pentru cercetarea și dezvoltarea de produse în Europa Centrală și de Est
Aproximativ 1,2 milioane de greci sunt șomeri, iar populația inactivă - cei care nu sunt în câmpul muncii sau în căutarea unui loc de muncă - numără 3,3 milioane de persoane. Tinerii sunt cel mai grav afectați de condițiile grele de pe piața muncii, rata șomajului pentru categoria 15-24 de ani fiind de 48,3%.
După luni de criză politică acută, Grecia a ajuns luna trecută la un nou acord cu creditorii internaționali privind lansarea unui nou program de asistență financiară în valoare de 86 miliarde de euro pentru următorii trei ani, în condițiile în care guvernul elen a acceptat implementarea unui set de reforme și măsuri fiscale menite să stimuleze redresarea economică.
Jumbo menționează în rapoartele financiare că viabilitatea companiei este ”indisolubil legată de sustenabilitatea țării (Grecia - n.r.), în eforturile sale de reconstrucție în mediul european” și evaluează continuu situația și posibilele consecințe.
Retailerul a cunoscut un adevărat succes în România în cei doi ani de activitate, înregistrând profit net încă din primele luni. În anul fiscal 2014/2015, încheiat la 30 iunie, Jumbo a raportat un profit net de 5,5 milioane euro din cele șase magazine deținute pe piața românească, de 2,6 ori mai mare față de câștigul din anul anterior, iar vânzările au urcat cu același ritm, la 24,8 milioane euro.
De altfel, focusul companiei în perioada următoare rămâne România, unde vizează dublarea afacerilor în anul fiscal 2015/2016. De asemenea, planurile Jumbo pentru următorii ani este să ajungă la o rețea de 12-16 magazine în România în următorii ani.
Compania din România are un capital social de 218,2 milioane lei (echivalentul a 48,9 milioane euro), iar cea mai recentă majorare, de 20,7 milioane euro, a fost efectuată în iunie anul acesta. Jumbo România are 422 de angajați, dintre care 360 permanenți.
Până la ora transmiterii acestei știri, Jumbo nu a răspuns solicitării Profit.ro de a oferi mai multe detalii despre aceste anunțuri.
Potrivit datelor Ministrului Afacerilor Externe (MAE), transmise la solicitarea profit.ro, până la data de 1 ianuarie 2015, în evidențele autorităților figurau aproximativ 48.500 cetățeni români rezidenți pe teritoriul elen.
Ministerul precizează însă că în evidențele consulare curente se înregistrează un procent nesemnificativ din numărul real al cetățenilor români domiciliați sau rezidenți în străinătate.
”Cetățenii români care își stabilesc domiciliul sau reședința în străinătate au obligația de a informa în acest sens cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României, dar legea nu prevede sancțiuni pentru neîndeplinirea acestei obligații”, arată MAE.