Ziarul austriac Die Presse, articole dure după ce Viena a blocat aderarea României și Bulgariei: Nu ar trebui dată afară și Ungaria din Schengen?

Ziarul austriac Die Presse, articole dure după ce Viena a blocat aderarea României și Bulgariei: Nu ar trebui dată afară și Ungaria din Schengen?
scris 9 dec 2022

Ziarul austriac Die Presse publică o serie de articole extrem de dure la adresa guvernului de la Viena care a blocat aderarea României și Bulgariei la Schengen, acuzând lipsa de viziune și „modesta politică europeană” a țării, care a transformat Partidul Popular (OVP) într-un partid de provincie.

„Veto-ul ÖVP asupra aderării României și Bulgariei la Schengen nu va reduce fluxul de migranți ilegali, dar Austria a pierdut mai mulți parteneri pentru asta. Refuzul Austriei în cazul aderării Bulgariei și României la Schengen reprezintă o încercare de a rezolva o problemă creând o altă problemă și ilustrează lipsa de viziune în ceea ce privește politica europeană în conducerea celui mai mare dintre cele două partide de coaliție”, scrie editorialistul Oliver Grimm, arată Hotnews.

Urmărește-ne și pe Google News
CONFIRMARE Cazierul judiciar va fi eliberat și în format electronic, dar nu prea curând CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Cazierul judiciar va fi eliberat și în format electronic, dar nu prea curând

Acesta susține că ministrul de interne și cancelarul austriac au dreptate când vorbesc de creșterea bruscă a numărului de migranți ilegali care ajung din Turcia prin Balcani în Austria. „Dar cum ar trebui să fie soluția refuzul Bulgariei și României de a adera la spațiul Schengen? Acești oameni vin deja prin cel puțin un membru Schengen, și anume Ungaria. Nu ar trebui dată afară Ungaria, în logica argumentului ministrului de Interne care refuză extinderea unui spațiu Schengen disfuncțional?

Desigur, asta ar fi grotesc. Și este grotesc și când Austria, prin OVP, pedepsește acum șapte milioane de bulgari și 19 milioane de români pentru faptul că întreaga Uniune este incapabilă să abordeze cauza fundamentală a migrației din Europa”, scrie autorul. Aceasta ar fi că migranții ajung în state membre în care nu vor să rămână, iar aceste state de frontieră, în special Italia și Grecia, au interesul ca aceștia să treacă mai departe în în Austria, Germania, Franța, Suedia și Olanda.

USR va depune o lege pentru eliminarea pensiilor speciale ale lucrătorilor fostei Securități CITEȘTE ȘI USR va depune o lege pentru eliminarea pensiilor speciale ale lucrătorilor fostei Securități

Într-un alt material de opinie, Wolfgang Boehm notează că „odată cu blocada Schengen, guvernul arată cât de unidimensional acționează la nivelul UE - fără o abordare constructivă, fără idei și fără comunicare”.

Austria a blocat joi în Consiliul JAI aderarea României și Bulgariei la Schengen. 

viewscnt
Afla mai multe despre
schengen
romania
austria