Președintele Klaus Iohannis a declarat, la Constanța, că situația economică în România este bună și că nu există nicio gaură și nicio perspectivă tristă, trebuie corectate lucrurile . Atâta vreme cât voi avea un cuvânt de spus nu vor exista tăieri de salarii, a mai spus șeful statului. El a precizat că austeritatea nu este o soluție și ultimul lucru pe care și-l dorește acum, în prag de sărbători, este să își facă românii griji că vor fi dați afară sau că li se vor tăia salariile.
El a explicat că este de mult în administrație și a văzut "tot felul de măsuri alandala", cu tăieri de salarii, cu tăieri pe cheltuieli curente, toate prost gândit.
"Să nu vă așteptați să salut tăieri care se fac din pix, din biroul unui ministru", a mai spus președintele, afirmând că le-a transmis celor din coaliție că își dorește un plan judicios, făcut cu cap, adică tăiem de acolo de unde se poate tăia fără a pune ceva în dificultate.
”Este o discuție în spațiul public care după părarea mea a luat-o într-o direcție complet greșită și o să vă spun imediat ce se poate face. Situația economică în România este bună. Avem creștere economică. Avem dezvoltare, cu toate că suntem în mijlocul mai multor crize generate în principal de război. În același timp, România dispune de oportunități imense de a obține bani europeni”, a sous președintele, citat de News.ro.
Klaus Iohannis a arătat că, atunci când s-au negociat fondurile europene și pentru PNRR, a fost la Bruxelles unde a negociat patru zile și patru nopți. ”Am obținut atunci 80 de miliarde de eure, fonduri europene și fonduri pentru PNRR, pentru proiecte din România. Este o oportunitate imensă și treaba Guvernului e să creeze cadrul ca acești bani să fie atrași în folosul firmelor și a românilor în ansamblu”, a spus președintele.
”Se pare că atunci când s-a construit bugetul pentru anul în curs, 2023 a existat o oarecare supraevaluare a capacităților de colectare, adicăGuvernul a crezut că cei de la Fisc vor aduna mai mulți bani, lucru care nu s-a întâmplat chiar așa. Însă, nu există nicio gaură și nicio perspectivă tristă, trebuie corectate lucrurile.Evident că trebuie corectate și pe colectare, adică Fiscul trebuie să se miște un pic mai bine, dar trebuie corectat și pe partea de cheltuieli. Asta înseamnă că la anumite capitole, banii trebuie folosiți mai judicios”, a completat Iohannis.
El a arătat că ”nu e nevoie de tăieri”.
”Ca să o spun foarte clar, să înțeleagă toată lumea, atâta vreme cât voi avea un cuvânt de spus, și cred că voi mai avea un cuvânt de spus, nu vor exista tăieri de salarii. Repet, nu vor exista tăieri de salarii”, a afirmat șeful statului.
”Ideea mea și a coaliției nu e să băgăm România într-un scenariu de austeritate. S-a doveedit când am avut criza bancară, în 2008, 2010, că austeritatea nu e o soluție și sper să rețină bine și politicienii și cvazipoliticienii. Austeritatea nu este o soluție. În consecință, nu vor exista tăieri de salarii. Eu nu îmi doresc ca prin dezvoltarea României și prin atragerea de fonduri europene, românii să o ducă mai rău, este o absurditate. Eu vreau ca românii să o ducă mai bine. Oricine în spațiul public spune altceva e în eroare”, a mai spus președintele Iohannis.
”Ultimul lucru pe care mi-l doresc acum, în prag de sărbători, să-și facă românii griji că vor fi dați afară sau că li se vor tăia salariile”, a arătat el.