SUA impun sancțiuni unei bănci în care România încă este acționar cu Rusia. Banca mai are obligațiuni emise în lei

SUA impun sancțiuni unei bănci în care România încă este acționar cu Rusia. Banca mai are obligațiuni emise în lei
scris 12 apr 2023

Statele Unite au adăugat Banca Internațională de Investiții (BII), la care Federația Rusă are o participație de 45,4%, pe o listă de sancțiuni, argumentând că "prezența IIB la Budapesta permite Rusiei să își sporească prezența serviciilor de informații în Europa, deschide ușa pentru activitățile de influență malignă ale Kremlinului în Europa Centrală și în Balcanii de Vest și ar putea servi drept mecanism pentru corupție și finanțare ilicită, inclusiv pentru încălcări ale sancțiunilor". România este încă acționar al BII, deși Trezoreria SUA afirmă că - după invadarea Ucrainei de către Rusia - Bulgaria, Cehia, România și Slovacia au pus capăt participării lor la BII. Totodată, Banca are împrumuturi de 645 milioane lei luate de la investitori, în mare parte fonduri de pensii Pilonul II. 

Surse din Ministerul Finanțelor au declarat pentru Profit.ro că România este în prezent în derulare cu procedura de retragere, inițiată încă de anul trecut, urmând ca ieșirea din acționariat să devină efectivă la 9 iunie. Participația României este de 8,94% (Rusia - 45,44%, Ungaria - 25,27%, Bulgaria - 14,46%, Cuba - 2,83%, Mongolia - 1,8% și Vietnam - 1,26%).

Urmărește-ne și pe Google News

În acest moment nu sunt clare implicațiile acestei măsuri asupra deținătorilor de obligațiuni emise de BII și nici asupra proiectelor finanțate de bancă în România.

România a inițiat procedura încă de anul trecut, o lege în acest sens fiind promulgată în noiembrie de către Președinție, însă, potrivit statului BII, orice solicitare de retragere din acționariat a oricărui stat devine operațională la cel puțin 6 luni de la înregistrarea oficială a cererii. Termenul pentru retragerea României se încheie pe 9 iunie.

Președinte ANAF: Este o legendă care spune că, vezi Doamne, dacă ai bani pe carduri emise de Revolut nu poți să fii urmărit de ANAF CITEȘTE ȘI Președinte ANAF: Este o legendă care spune că, vezi Doamne, dacă ai bani pe carduri emise de Revolut nu poți să fii urmărit de ANAF

Potrivit site-ului Trezoreriei SUA, în cazul companiilor și persoanelor care sunt trecute pe listă, se aplică blocarea activelor, iar entităților americane le este interzisă orice interacțiune cu acestea.

Pe listă a fost inclusă și compania  IIB Capital, deținută de BII, dar și trei foști sau actuali șefi ai băncii Nikolay Nikolayevich Kosov (Rusia), Georgy Nugzarovich Potapov (Rusia) și Imre Laszloczki (Ungaria).

"Prezența BII la Budapesta permite Rusiei să își sporească prezența serviciilor de informații în Europa, deschide ușa pentru activitățile de influență malignă ale Kremlinului în Europa Centrală și în Balcanii de Vest și ar putea servi drept mecanism pentru corupție și finanțare ilicită, inclusiv pentru încălcări ale sancțiunilor. Guvernul Rusiei este pregătit să aloce resurse suplimentare, inclusiv garanții și subvenții din partea guvernului Rusiei, pentru a salva banca de la un faliment iminent. În urma invaziei Rusiei în Ucraina în februarie 2022, Bulgaria, Cehia, România și Slovacia au pus capăt participării lor la BII", potrivit Trezoreriei SUA.

Împrumuturile BII luate în lei. Expunere a fondurilor Pilon II

Profit.ro a scris la finele lunii martie că o tranșă din obligațiunile emise de BII a ajuns la maturitate și, în urma răscumpărării titlurilor, fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul 2) și facultative (Pilonul 3) din România au încasat aproape 195 milioane de lei din principal și dobândă. În noiembrie 2022, în conturile fondurilor de pensii a intrat suma de 188,4 milioane de lei. Anterior lunii octombrie 2022, expunerea Pilonului 2 pe obligațiunile BII se situa la 738,5 milioane de lei.

Fiscul vrea 387 de milioane de lei de la Banca Transilvania pentru achiziția Volksbank. A fost sesizată și CJUE CITEȘTE ȘI Fiscul vrea 387 de milioane de lei de la Banca Transilvania pentru achiziția Volksbank. A fost sesizată și CJUE

Fondurile de pensii au cumpărat obligațiuni BII după ce România a devenit acționar în cadrul băncii.

România a decis în primăvara anului 2022 să iasă din acționariatul a două bănci internaționale cu acționariat majoritar rusesc, Banca Internațională de Cooperare Economică (BICE) și BII.

În prezent, BII mai are trei emisiuni de obligațiuni în lei, două scadente în octombrie anul acesta, iar una în ianuarie 2025

  • emisiune de 340 milioane lei scadentă în 7 octombrie 2023
  • emisiune de 200 milioane lei scadentă la 19 octombrie 2023
  • emisiune de 105 milioane lei scadentă la 27 ianuarie 2025

SUA impun sancțiuni unei bănci în care România încă este acționar cu Rusia. Banca mai are obligațiuni emise în lei

viewscnt
Afla mai multe despre
bii
banca internațională de investiții
trezoreria sua
obligatiuni
ministerul finantelor