VIDEO Investiții în valoare de 260 de milioane de lei, aprobate de Guvern, pentru infrastructura de transport și mediu

VIDEO Investiții în valoare de 260 de milioane de lei, aprobate de Guvern, pentru infrastructura de transport și mediu
scris 23 apr 2024

Guvernul a adoptat o serie de hotărâri care vizează începerea sau continuarea investițiilor în infrastructura de transport și mediu, a anunțat, la Palatul Victoria, purtătorul de cuvânt Mihai Constantin.

Valoarea totală a proiectelor este de 260 de milioane de lei și acoperă mai multe regiuni ale țării, fiind vorba despre proiecte gestionate de Ministerul Mediului, Ministerul Dezvoltării și Ministerul Transporturilor, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Bosch inaugurează a doua clădire de birouri pentru Centrul de Inginerie din Cluj, investiție de 21 milioane euro CITEȘTE ȘI FOTO Bosch inaugurează a doua clădire de birouri pentru Centrul de Inginerie din Cluj, investiție de 21 milioane euro

Două dintre aceste investiții vizează îmbunătățirea infrastructurii hidrotehnice pe râurile Vaslui și Mureș, proiecte finanțate din împrumuturi obținute prin PNRR.

"Aceste proiecte vor contribui la protecția împotriva inundațiilor, iar investițiile sunt în valoare de peste 240 de milioane de lei și au în vedere îmbunătățirea condițiilor de funcționare în siguranță a acumulării permanente Solești, pe râul Vaslui, în valoare de 101 milioane lei și a nodului hidrotehnic de pe râul Mureș din municipiul Târgu Mureș, în valoare de 141 milioane lei. Aceste lucrări sunt necesare ținând cont de inundațiile care au afectat oamenii din cele două zone în anii trecuți", a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Totodată, Executivul a suplimentat cu aproximativ 20 de milioane fondurile alocate pentru exproprieri pentru autostrada de centură București.

"Unele reglaje privind sumele prevăzute ca despăgubire pentru proprietarii expropriați se fac și pentru terenuri aflate pe amplasamentele următoarelor proiecte: autostrada Sibiu - Pitești, secțiunea Curtea de Argeș - Pitești, precum și variantele ocolitoare ale municipiilor Constanța, Bârlad și Sfântul Gheorghe", a precizat Mihai Constantin. 

viewscnt
Afla mai multe despre
transport
mihai constantin