Președintele Klaus Iohannis a solicitat Parlamentului să aprobe înființarea pe teritoriul României a unui Comandament Regional de Componentă de Operații Speciale (Regional Special Operations Component Command – HQR-SOCC), în parteneriat cu Bulgaria și la care România va deține în primă instanță rolul de națiune-lider, întrucât Bulgaria nu îndeplinește deocamdată standardele NATO pentru asta. După ce le va îndeplini, funcția de lider va fi exercitată prin rotație.
Propunerea a venit din partea ministrului Apărării Naționale, Anghel Tîlvăr, însă inițiativa înființării unei astfel de structuri în regiunea Mării Negre a aparținut NATO, care ″a identificat nevoia existenței unei structuri de comandă-control (C2) a Forțelor pentru Operații Speciale (FOS) pentru regiunea Mării Negre, care să asigure comanda, controlul și sincronizarea eforturilor aliate în domeniul FOS în regiune″, pe fondul agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei, se arată în solicitarea președintelui.
Având în vedere proximitatea lor față de zona de conflict, fiind vecine cu Ucraina, România și Bulgaria au propus ca ele să constituie această structură, în format bilateral, intenția fiind de atingere a capacității operaționale complete până la finalul anului 2024.
Locația inițială a noului Comandament va fi garnizoana Târgu Mureș, însă ″pentru exerciții, precum și în situații de criză sau conflict, comandamentul va funcționa pe teritoriul României sau al Bulgariei, în locuri de dispunere stabilite prin planuri″, se precizează în documentul citat.
″Comandamentul Regional de Componentă de Operații Speciale (R-SOCC) constituit de către România și Bulgaria nu exclude posibila contribuție a altor aliați, cu personal de stat major și structuri de angajare, pentru executarea unor misiuni specifice. De asemenea, structura poate oferi cadrul de instruire pentru forțe de operații speciale din țări partenere. (...) Comandamentul și structurile subordonate vor putea folosi facilitățile de pe teritoriul național necesare constituirii, operaționalizării, operării și instruirii. (...) Cooperarea cu aliații și partenerii în cadrul R-SOCC va contribui semnificativ la creșterea nivelului instruirii, la ridicarea capacității de luptă a structurilor românești și la sincronizarea planurilor naționale cu cele Aliate. Totodată, constituirea comandamentului va demonstra capacitatea statelor Aliate de a reacționa rapid și eficient în cazul unei crize de securitate, va contribui la creșterea coeziunii, demonstrarea unității și întărirea posturii de descurajare și apărare a Alianței și, nu în ultimul rând, va întări parteneriatul strategic cu Bulgaria″, mai scrie președintele Iohannis.
Ucraina este stat partener NATO din 2020.
Finanțarea contribuției României la constituirea Comandamentului va fi asigurată din bugetul MApN, solicitarea neincluzând vreo estimare de costuri.