DECIZIE Prima autorizare românească pentru mini-reactoarele nucleare SUA. Americanii în urmă cu un an: Românii nu vor să fie nevoiți să reinventeze roata

DECIZIE Prima autorizare românească pentru mini-reactoarele nucleare SUA. Americanii în urmă cu un an: Românii nu vor să fie nevoiți să reinventeze roata
scris 29 sep 2023

Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) din România a aprobat un prim document de autorizare în legătură cu proiectul centralei nucleare cu reactoare modulare mici (SMR) de 462 MW dezvoltat de către joint-venture-ul Nuclearelectrica-Nova Power&Gas (RoPower Nuclear SA) pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești, cu tehnologie creată și deținută de americanii de la NuScale.

În urmă cu un an, CEO-ul NuScale, John Hopkins, declara, în cadrul teleconferinței cu analiștii financiari dedicată rezultatelor companiei pe primul semestru al anului 2022, că un lucru bun pentru proiectul din România este că cei de la CNCAN ″nu vor să fie nevoiți să reinventeze roata″, românii fiind ″mai mult decât dornici să utilizeze date de la NRC″, adică de la reglementatorul american al industriei energetice nucleare, Nuclear Regulatory Commision (NRC).

Urmărește-ne și pe Google News
Mărci auto electrice precum Tesla și BMW ar putea fi incluse în investigația UE privind subvențiile chineze CITEȘTE ȘI Mărci auto electrice precum Tesla și BMW ar putea fi incluse în investigația UE privind subvențiile chineze

″Un alt avantaj este că știm că reglementatorii lor sunt în comunicare cu NRC. Întrucât NRC a trecut deja prin aceste dificultăți (ale procesului de reglementare și autorizare a SMR – n.r.), (reglementatorii români – n.r) nu vor să fie nevoiți să reinventeze roata. De fapt, își vor pune ștampila ca <România>, dar sunt mai mult decât dornici să utilizeze date de la NRC, ceea ce este foarte important″, spunea Hopkins în august 2022.

SN Nuclearelectrica SA și NuScale Power salută aprobarea de către Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) a Documentului Bază de Autorizare (Licensing Basis Document - LBD) pentru centrala nuclearoelectrică NuScale, dotată cu reactoare modulare mici (SMR), cu o putere brută instalată de 462 MWe (6 module, fiecare cu o capacitate instalată de 77 MWe per modul). În urma unei evaluări complexe, CNCAN a emis scrisoarea oficială de aprobare în luna august 2023, care atestă conformitatea Documentului Bază de Autorizare cu cerințele naționale de reglementare″, a transmis acum SNN.

Compania LEGO va crea, în Ungaria, 300 de noi locuri de muncă, cu o investiție de peste 137 milioane de euro CITEȘTE ȘI Compania LEGO va crea, în Ungaria, 300 de noi locuri de muncă, cu o investiție de peste 137 milioane de euro

Potrivit sursei citate, aprobarea Documentului Bază de Autorizare reprezintă o etapă cheie a proiectului reactoarelor modulare mici, care va facilita implementarea procesului de autorizare pentru toate etapele de dezvoltare a centralei nuclearoelectrice NuScale din România.

Documentul Bază de Autorizare stabilește cerințele de autorizare pentru proiectul centralei cu șase module, documentele de reglementare, codurile și standardele aplicabile, atât naționale, cât și internaționale, precum și caracteristicile proiectului care asigură îndeplinirea cerințelor și criteriilor de securitate nucleară, precizează Nuclearelectrica.

OpenAI este în discuții avansate pentru a atrage 1 miliard de dolari de la SoftBank, în vederea construirii unui ”iPhone al inteligenței artificiale” CITEȘTE ȘI OpenAI este în discuții avansate pentru a atrage 1 miliard de dolari de la SoftBank, în vederea construirii unui ”iPhone al inteligenței artificiale”

Documentul Bază de Autorizare trasează și corespondența dintre baza de autorizare a proiectului de referință din Certificatul de proiectare emis de Comisia de Reglementare Nucleară din SUA (NRC – Nuclear Regulatory Commision) pentru proiectul standard de centrală (Standard Plant Design - SPD) al NuScale și cerințele de autorizare și reglementările de securitate nucleară din România, emise de CNCAN, în vederea stabilirii cadrului de autorizare pentru toate etapele de dezvoltare a proiectului. În plus, Documentul Bază de Autorizare permite tranziția către următoarele etape ale proiectului, deoarece stabilește bazele pentru inițierea celei de-a doua faze a studiului de proiectare și inginerie (FEED)″, explică Nuclearelectrica.

Pe scurt, aprobarea Documentului Bază de Autorizare de către CNCAN oferă un plan de autorizare pentru îndeplinirea etapelor critice ale proiectului - amplasarea, construcția, punerea în funcțiune și exploatarea.

VIDEO Nehammer provoacă scandal în Austria: Trimite copiii să mănânce la McDonalds CITEȘTE ȘI VIDEO Nehammer provoacă scandal în Austria: Trimite copiii să mănânce la McDonalds

În prezent, RoPower Nuclear și NuScale derulează faza 1 a studiului FEED, care constă într-o serie de activități și studii de inginerie și proiectare, analiza tehnică a amplasamentului candidat preferat, care este fosta termocentrală de la Doicești, estimarea calendarului și a costurilor. Pe parcursul derularii studiului FEED se aplică și recomandările Agentiei Internationale pentru Energie Atomica (AIEA), în urma misiunii AIEA Site and External Events Design (SEED), desfășurată în august 2022, la solicitarea Nuclearelectrica.

"Aprobarea Documentului Bază de Autorizare de către CNCAN, în urma unui proces de evaluare complex și minuțios, specific unui organism de reglementare în domeniul nuclear, relevă angajamentul puternic și nivelul ridicat de responsabilitate al NuScale față de respectarea reglementărilor și a calendarului proiectului. Pentru noi, la Nuclearelectrica, este o confirmare suplimentară, independentă, a unei tehnologii SMR solide, sigure și fiabile și o motivație în plus pentru a continua implementarea unui proiect tehnologic SMR care va remodela rolul energiei nucleare în economie", a declarat Cosmin Ghiță, director general al Nuclearelectrica.

„Moment istoric”: Macron propune „autonomie pentru Corsica”, care va rămâne însă „în limitele Republicii” CITEȘTE ȘI „Moment istoric”: Macron propune „autonomie pentru Corsica”, care va rămâne însă „în limitele Republicii”

"Acesta este un important pas înainte în călătoria noastră de a aduce tehnologia noastră curată și fiabilă în România pentru a contribui la alimentarea cu energie a țării. Fiind prima și singura tehnologie SMR care a fost aprobată de Comisia de Reglementare Nucleară din SUA (US NRC), suntem mândri să primim o altă o aprobare a securitatii nucleare superioare a proiectului nostru din partea Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare din România″, a spus John Hopkins, președinte și director executiv al NuScale.

România, prin intermediul companiei de proiect RoPower Nuclear SA, fondată de Nuclearelectrica și Nova Power&Gas (parte a grupului E-Infra), este prima țară din Europa și a doua din lume, după Statele Unite, care face primii pași spre implementarea tehnologiei SMR a NuScale, cu o centrală cu 6 module și o capacitate instalată de 462 MWe în acest deceniu.

 UKS Stamping, o subsidiară a grupului Ucler Kelepce, ridică prima sa fabrică din România CITEȘTE ȘI UKS Stamping, o subsidiară a grupului Ucler Kelepce, ridică prima sa fabrică din România

Guvernul are în pregătire un Memorandum care vizează acțiunile necesare pentru declararea legislativă a proiectelor de centrale nucleare cu reactoare modulare mici (SMR), precum cel dezvoltat pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești cu tehnologie creată și deținută de compania americană NuScale, ca fiind de importanță strategică națională pentru România, a anunțat recent ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

″În prezent suntem în curs de a adopta în Guvern un Memorandum privind caracterul strategic și de importanță națională al proiectelor de construcție a centralelor nucleare de tip SMR (reactoare modulare mici). Scopul acestuia este de a propune acțiunile necesare pentru consacrarea legislativă a proiectelor de tip SMR ca proiecte de interes național, cu aplicabilitate specială la proiectul SMR Doicești″, a afirmat ministrul.

viewscnt
Afla mai multe despre
mini-reactoare nucleare americane
reactoare modulare mici smr
nuscale nuclearelectrica
cncan reglementare smr