Parlamentarul conservator David Amess a murit după ce a fost înjunghiat de mai multe ori într-o biserică de un bărbat care a fost arestat ulterior, relatează Reuters.
Un parlamentar britanic din Partidul Conservator al prim-ministrului Boris Johnson a fost înjunghiat într-o biserică de un bărbat care s-a năpustit asupra conservatorului în timpul unei întâlniri cu alegătorii din districtul său electoral, arată Hotnews.
David Amess, în vârstă de 69 de ani, care reprezintă circumscripția Southend West din Essex încă din 1983, a fost înjunghiat la o întâlnire la Belfairs Methodist Church din Leigh-on-Sea.
CITEȘTE ȘI JD Agro Cocora continuǎ seria de proiecte de expansiune ambițioasePoliția armată a intrat în biserică și a spus că un bărbat a fost arestat, precizând că nu caută pe altcineva în legătură cu incidentul.
"El (Amess) a fost tratat de serviciile de urgență, dar, din păcate, a murit la fața locului", a spus poliția.
Un tânăr de 25 de ani a fost arestat rapid după ce ofițerii au ajuns la fața locului. El avea asupra sa un cuțit.
CITEȘTE ȘI Cum previi picarea site-ului în cazul creșterilor masive de traficColegii din Parlament și-au exprimat șocul și i-au adus un omagiu lui Amess, care ținea întâlniri regulate (bilunar) cu alegătorii, spunând că era o persoană sârguincioasă în atribuțiile sale.
Amess, căsătorit și având cinci copii, a fost ales mai întâi în Parlament pentru a reprezenta Basildon în 1983, apoi a participat la alegeri în Southend West în 1997.