Incidentul de miercuri dimineață în care un autovehicul a intrat în porțile ambasadei Rusiei la București și a luat foc, șoferul decedând, a fost caracterizat ca fiind "un atac terorist" de către ambasadorul Federației Ruse în România, Valeri Kuzmin, într-o declarație făcută la postul de televiziune rus Russia 24 (Video la finalul articolului).
VEZI AICI VIDEO ȘI FOTO din momentul accidentului
"Ambasada Rusiei la București a primit mesaje de amenințare cu bombe. A fost de fapt un atac terorist în această dimineață, deși sunt multe circumstanțe care fac acest incident greu de înțeles", ar fi spus Kuzmin, potrivit sursei citate. Ambasada rusă nu a exprimat încă nicio poziție pe această temă pe canalele sale uzuale de comunicare cu publicul român.
Mai mult, Federația Rusă a anunțat că va întreprinde propria investigație cu privire la incident, prin intermediul așa-numitului Comitet Investigativ al Rusiei, a cărui conducere este numită direct de către președintele Vladimir Putin.
"S-a spus că incidentul nu a fost accidental, ci o acțiune planificată deliberat împotriva misiunii diplomatice ruse, șoferul mașinii strigându-le ceva paznicilor ambasadei înainte de a deceda", se arată într-un comunicat al Comitetului.
UPDATE ora 12.09 Mesajul Ambasadei Rusiei în România către opinia publică românească are ton și conținut diferite, nu conține cuvântul "terorist" și nu face referire la declarația de la postul TV rus. Astfel, potrivit News.ro, ambasada a transmis condoleanțe apropiaților "bărbatului care și-a dat foc în mașină după încercarea eșuată de a lovi porțile" reprezentanței diplomatice, subliniind că "oricare ar fi motivele șoferului, nu există nicio îndoială că acesta a comis acest act sub influența unei explozii de isterie anti-rusă în legătură cu o provocare regizată" în orașul ucrainean Bucea.
CITEȘTE ȘI Fabrica de zahăr Luduș, în pericol de desființare. Sindicatele acuză patronii francezi că nu vor să vândă, aceștia susțin că nu au cuiUn autovehicul a intrat în porțile ambasadei Rusiei la București, miercuri dimineață, a relatat News.ro. Mașina a luat foc, iar șoferul a murit.
Bărbatul care a intrat cu mașina în porțile Ambasadei Rusiei la București ar fi fost identificat ca fiind Bogdan Drăghici, șeful asociației TATA, condamnat pentru că și-a abuzat sexual fiica, declară surse din anchetă.
CITEȘTE ȘI Mii de turiști, nevoiți să își anuleze vacanțele de Paște pentru că operatorii aerieni și aeroporturile ...nu au angajați"În această dimineață, în jurul orei 06.00, a fost sesizat un eveniment, în care a fost implicat un autoturism, care a părăsit șoseaua și s-a lovit de gardul unei reprezentanțe diplomatice. Conducătorul auto este decedat și a fost nevoie de intervenția colegilor pompieri pentru a stinge incendiul manifestat la autoturism", anunță Poliția Capitalei.
Au fost impuse restricții rutiere pe șoseaua Kiseleff, pentru desfășurarea cercetărilor la locul incidentului.