Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, a fost condamnat la șase ani și opt luni de închisoare cu executare, într-un dosar de corupție. Decizia e definitivă și a fost pronunțată de Curtea de Apel Brașov.
De asemenea, instanța a dispus măsura interzicerii dreptulului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptulului de a ocupa o funcție de conducere, sau de a exercita atribuții de conducere în cadrul vreunui partid, formațiune sau alianță politică din România, pe o perioadă de 5 ani . De asemenea, instanța a decis confiscarea de la Ionel Arsene a sumelor de 80.000 Euro și 80.000 lei, scrie Hotnews.ro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Potrivit digi 24, Arsene ar fi părăsit țara înainte de pronunțarea sentinței.
Anul trecut, în primă instanță, Ionel Arsene primise, la Bacău, o pedeapsă la 8 ani și 4 luni de închisoare pntru trafic de influență.
În acest dosar, Ionel Arsene a fost trimis în judecată de DNA în 2018 fiind acuzat că în cursul anului 2013, în calitate de deputat și președinte al organizației PSD Neamț, a primit de la o persoană (martor în cauza) suma de 100.000 euro pentru a-și folosi influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenției Naționale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispozițiilor legale privind conflictul de interese și regimul incompatibilităților în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcție de conducere în administrația locală.
Procurorii anticorupție susțin că banii remisi de martor într-un restaurant din București ar fi să ajungă la persoanele respective prin intermediari.
Ionel Arsene este și președinte al PSD Neamț, începând din 2013. Ionel Arsene este unul dintre baronii locali ai PSD și era considerat mâna dreaptă a fostului lider al PSD Liviu Dragnea.